8Aufs Erste danke ich meinem Gott durch Jesus Christus euer aller wegen, dass euer Glaube verkündet wird in der ganzen Welt. (Röm 16,19; 1Kor 1,4; Phil 1,3; Kol 1,3; 1Thess 1,2; 1Thess 1,8; 2Thess 1,3; 2Tim 1,3; Phlm 1,4)9Denn Gott ist mein Zeuge, dem ich in meinem Geist an dem Evangelium seines Sohnes diene, wie unablässig ich euch erwähne (Apg 24,14; 2Kor 1,23; Phil 1,8; 1Thess 2,5)10allezeit in meinen Gebeten, indem ich flehe, ob es mir wohl durch den Willen Gottes endlich einmal gelingen wird, zu euch zu kommen. (Röm 15,32; Eph 1,16; 1Thess 1,2)11Denn mich verlangt sehr, euch zu sehen, damit ich euch etwas geistliche Gnadengabe[5] abgebe, um euch zu stärken, (Apg 14,22; Apg 19,21; Röm 15,23; Phil 1,25; 1Thess 2,17)12das heißt aber, um bei euch mitgetröstet zu werden, ein jeder durch den Glauben, der in dem anderen ist, sowohl euren als meinen.13Ich will aber nicht, dass euch unbekannt ist, Brüder, dass ich mir oft vorgenommen habe, zu euch zu kommen – und bis jetzt verhindert worden bin –, damit ich auch unter euch etwas Frucht habe, wie auch unter den übrigen Nationen. (Röm 15,22)14Sowohl Griechen als auch Nichtgriechen[6], sowohl Weisen als auch Unverständigen bin ich ein Schuldner. (1Kor 9,16)15Dementsprechend bin ich, soviel an mir ist, willig, auch euch, die ihr in Rom seid, das Evangelium zu verkündigen.
18Denn es wird offenbart Gottes Zorn vom Himmel her über alle Gottlosigkeit und Ungerechtigkeit der Menschen, welche die Wahrheit durch Ungerechtigkeit niederhalten[10], (Mt 3,7; Joh 3,36; Röm 2,5; Röm 5,9; Eph 5,6; Kol 3,6; 2Thess 2,12; Offb 6,17)19weil das von Gott Erkennbare unter ihnen offenbar[11] ist, denn Gott hat es ihnen offenbart[12]. (Apg 14,17; Apg 17,27)20Denn sein unsichtbares ⟨Wesen⟩, sowohl seine ewige Kraft als auch seine Göttlichkeit, wird seit Erschaffung der Welt in dem Gemachten wahrgenommen[13] und geschaut, damit sie ohne Entschuldigung sind; (Hi 12,9; Ps 19,2; Jes 40,26; Röm 2,1)21weil sie Gott kannten, ihn aber weder als Gott verherrlichten noch ihm Dank darbrachten, sondern in ihren Überlegungen auf Nichtiges verfielen und ihr unverständiges Herz verfinstert wurde. (Hi 35,10; Ps 28,5; Dan 5,23; Eph 4,18)22Indem sie sich für Weise ausgaben, sind sie zu Narren geworden (Jer 8,8; Jer 10,14; 1Kor 1,20)23und haben die Herrlichkeit des unvergänglichen Gottes verwandelt in das Gleichnis eines Bildes vom vergänglichen Menschen und von Vögeln und von vierfüßigen und kriechenden Tieren. (5Mo 4,15; Ps 106,20; Jes 44,13; Hes 8,10; Apg 17,29)24Darum hat Gott sie dahingegeben in den Begierden ihrer Herzen in ⟨die⟩ Unreinheit, ihre Leiber untereinander zu schänden, (Ps 81,13; Apg 7,42)25sie, welche die Wahrheit Gottes in die Lüge verwandelt und dem Geschöpf Verehrung und Dienst[14] dargebracht haben statt dem Schöpfer, der gepriesen ist in Ewigkeit[15]. Amen[16].26Deswegen hat Gott sie dahingegeben in schändliche Leidenschaften. Denn ihre Frauen[17] haben den natürlichen Verkehr in den unnatürlichen verwandelt, (1Petr 4,3)27und ebenso haben auch die Männer[18] den natürlichen Verkehr mit der Frau[19] verlassen, sind in ihrer Begierde zueinander entbrannt, indem die Männer[20] mit Männern[21] Schande trieben, und empfingen den gebührenden Lohn ihrer Verirrung an sich selbst. (1Mo 19,5; 3Mo 18,22; 3Mo 20,13; Ri 19,22; 2Petr 2,13)28Und wie sie es nicht für gut fanden, Gott anzuerkennen[22], hat Gott sie dahingegeben in einen verworfenen[23] Sinn[24], zu tun, was sich nicht gebührt: (Eph 4,19; 1Thess 4,5)29erfüllt mit aller Ungerechtigkeit, Bosheit, Habsucht, Schlechtigkeit, voll von Neid, Mord, Streit, List, Tücke; Verbreiter übler Nachrede, (Mt 15,19)30Verleumder, Gotteshasser[25], Gewalttäter, Hochmütige, Prahler, Erfinder böser Dinge, den Eltern Ungehorsame, (2Tim 3,2)31Unverständige, Treulose, ohne natürliche Liebe, Unbarmherzige.32Obwohl sie Gottes Rechtsforderung erkennen, dass die, die so etwas tun, des Todes würdig sind, üben sie es nicht allein aus, sondern haben auch Wohlgefallen an denen, die es tun. (Ps 10,3; Ps 50,18; Röm 6,21; Röm 7,5; Röm 8,6; 2Thess 2,12)
Römer 1
Noua Traducere Românească
Salutări
1Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia[1] lui Dumnezeu,2pe care El o promisese mai dinainte prin profeții Săi în Sfintele Scripturi3și care este despre Fiul Său – născut din sămânța lui David, în ce privește trupul,4desemnat Fiul lui Dumnezeu în putere[2], în ce privește Duhul[3] sfințeniei, prin învierea dintre cei morți – adică despre Isus Cristos, Domnul nostru,5prin Care noi am primit harul și apostolatul, ca să proclamăm ascultarea credinței, de dragul Numelui Său, între toate neamurile,[4]6printre care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Cristos.7Deci, tuturor celor care sunt preaiubiți ai lui Dumnezeu în Roma, chemați să fie sfinți: har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
Dorința lui Pavel de a vizita Roma
8Mai întâi, Îi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toți, întrucât credința voastră este vestită în întreaga lume.9Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, că îmi aduc aminte neîncetat de voi,10cerând întotdeauna în rugăciunile mele ca, prin voia lui Dumnezeu, să reușesc poate acum să vin în sfârșit la voi.11Căci tânjesc să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar duhovnicesc spre întărirea voastră,12cu alte cuvinte, să ne încurajăm împreună, în mijlocul vostru, unul prin credința celuilalt, atât a voastră cât și a mea.13Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori mi‑am propus să vin la voi, ca să am și printre voi vreun rod, tot așa cum am și printre celelalte neamuri, dar până acum am fost împiedicat.14Eu sunt dator atât grecilor, cât și barbarilor[5], atât celor înțelepți, cât și celor neștiutori,15astfel că, în ce mă privește, sunt dornic să vă predic Evanghelia și vouă, celor din Roma.
Puterea Evangheliei
16Căci mie nu mi‑e rușine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, – întâi a iudeului, apoi a grecului –,17deoarece în ea este descoperită dreptatea lui Dumnezeu, din credință spre credință[6], așa cum este scris: „Însă cel drept prin credință va trăi.“[7] (Hab 2,4)
Mânia lui Dumnezeu împotriva nedreptății
18Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei neevlavii și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor, care înăbușă adevărul în nedreptate.19Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu este vădit în ei, căci Dumnezeu le‑a arătat.20De la crearea lumii, însușirile Lui nevăzute – puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui – au fost clar arătate, fiind înțelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără vreo apărare,21fiindcă, deși L‑au cunoscut[8] pe Dumnezeu, ei nu L‑au slăvit ca Dumnezeu, nici nu I‑au mulțumit, ci au devenit nefolositori în gândurile lor[9] și inima lor fără pricepere s‑a întunecat.22Pretinzând că sunt înțelepți, au înnebunit23și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într‑o imagine făcută după chipul omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor și a târâtoarelor[10]. (1Mo 1,24)24De aceea, Dumnezeu i‑a dat pradă poftelor inimilor lor, spre necurăție, necinstindu‑și astfel trupurile între ei.25Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într‑o minciună și s‑au închinat și au slujit creației în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci. Amin!26Din cauza aceasta, Dumnezeu i‑a dat pradă patimilor rușinoase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea lor firească într‑una care este împotriva firii.27Tot astfel și bărbații au părăsit întrebuințarea firească a femeii și s‑au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați înfăptuind lucruri scârboase și primind astfel în ei înșiși răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor.28Și fiindcă n‑au găsit potrivit să‑L păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i‑a dat pradă minții lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin.29Sunt plini de orice fel de nedreptate, de răutate, de lăcomie, de ticăloșie, plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de viclenie, sunt dușmănoși, șoptitori,30bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganți, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți,31fără pricepere, nu‑și țin promisiunile, sunt fără afecțiune, nemiloși.32Și, deși cunosc hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce fac astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi și aprobă pe cei ce le fac.