Galatians 2

Noua Traducere Românească

1 Apoi, după paisprezece ani, m‑am suit din nou la Ierusalim, cu Barnabas, luându‑l și pe Titus cu mine.2 M‑am suit acolo, în urma unei descoperiri, și le‑am arătat Evanghelia pe care o predic eu printre neamuri. Le‑am arătat‑o doar celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat fără folos.3 Dar nici chiar Titus, care era cu mine, n‑a fost obligat să se circumcidă, cu toate că era grec,4 din cauza fraților falși strecurați printre noi, care s‑au furișat printre noi ca să pândească libertatea pe care o avem în Cristos Isus și să ne înrobească.5 Nu am cedat și nu ne‑am supus lor nici măcar o clipă[1], pentru ca adevărul Evangheliei să rămână la voi.6 Cei ce erau priviți ca fiind ceva, – orice ar fi fost ei, nu‑mi pasă: Dumnezeu nu Se uită la fața omului –, ei, cei ce erau priviți ca fiind ceva, nu mi‑au adăugat nimic,7 ci dimpotrivă, când au văzut că mie mi s‑a încredințat Evanghelia pentru cei necircumciși, așa cum lui Petru i s‑a încredințat Evanghelia pentru cei circumciși,8 – fiindcă Cel Ce a lucrat în Petru, făcându‑l apostol pentru cei circumciși, a lucrat, de asemenea, și în mine, făcându‑mă apostol pentru neamuri –,9 deci, când Iacov, Chifa[2] și Ioan, care erau priviți ca stâlpi, au cunoscut harul care mi‑a fost dat, ne‑au dat mie și lui Barnabas mâna dreaptă a părtășiei, ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumciși. (Ga 1:18)10 Au cerut doar să ne aducem aminte de cei săraci, același lucru pe care, de altfel, eram dornic să‑l fac.11 Însă când a venit Chifa în Antiohia, m‑am împotrivit lui pe față, pentru că era de condamnat.12 Căci înainte să vină unii din partea lui Iacov, el obișnuia să mănânce cu cei dintre neamuri, dar, când au venit ei, s‑a retras și s‑a separat, temându‑se de cei circumciși.13 Și ceilalți iudei s‑au unit cu el în această ipocrizie, astfel încât chiar și Barnabas a fost dus în rătăcire prin ipocrizia lor.14 Când am văzut că ei nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i‑am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca unul dintre neamuri și nu ca un iudeu, cum de obligi neamurile să trăiască asemenea iudeilor?“[3]15 Noi, care suntem iudei prin naștere, și nu „păcătoși“ dintre neamuri,16 știm că un om nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința în Cristos Isus. De aceea și noi am crezut în Isus ca să fim îndreptățiți prin credința în Cristos, și nu prin faptele Legii, deoarece niciun om nu va fi îndreptățit prin faptele Legii.17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Cristos, noi înșine am fost găsiți „păcătoși“, este oare Cristos un slujitor al păcatului?[4] În niciun caz!18 Căci, dacă eu zidesc din nou lucrurile pe care le‑am dărâmat, mă dovedesc a fi unul care încalcă Legea.19 Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos20 și nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine, iar viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine Însuși pentru mine.21 Eu nu resping[5] harul lui Dumnezeu, pentru că, dacă dreptatea se primește prin Lege, atunci Cristos a murit degeaba.