1Von David.
Verklage meine Verkläger, Jahwe, / kämpfe mit denen, die mich bekämpfen!2Ergreife Schild und Waffen! / Steh auf, um mir zu helfen!3Pack den Speer und versperr meinen Feinden den Weg! / Sag zu mir, dass du mein Retter bist!4Schimpf und Schande über die, / die mich umbringen wollen. / Zurückweichen und erbleichen sollen die, / die auf mein Unheil aus sind.5Lass sie sein wie Spreu vor dem Wind. / Der Engel Jahwes treibe sie davon.6Dunkel und glatt sei ihr Weg. / Der Engel Jahwes verfolge sie!7Denn grundlos haben sie mir Fallen gestellt, / eine Grube gegraben, ein Netz gelegt.8Unheil soll über sie kommen, / unerwartet, unbemerkt! / Ihr Netz, das sie stellten, fange sie selbst! / Fallen sie doch ins Verderben hinein!9Und ich werde jubeln über Jahwe, / mich freuen, dass er mich gerettet hat.10Aus tiefstem Herzen werde ich sagen: / „Keiner, Jahwe, ist wie du! / Du rettest den Schwachen vor dem, der stärker ist, / den wehrlos Armen vor dem, der ihn beraubt.“11Verlogene Zeugen sagen gegen mich aus, / sie werfen mir Verbrechen vor, von denen ich nichts weiß.12Sie vergelten mir Gutes mit Bösem. / Ich bin verlassen und allein.13Als sie erkrankten, zog ich den Trauersack an, / ich quälte mich ab mit Fasten. / Nun kehrt mein Gebet in mein Inneres zurück.[1]14Er war mir wie ein Bruder und Freund. / Ich litt wie um die eigene Mutter, / ging bedrückt und traurig umher.15Doch sie haben sich über meinen Sturz gefreut und taten sich zusammen. / Lästermäuler, die ich nicht kenne, kamen dazu. / Sie ziehen nun ständig über mich her.16Gottloses Gesindel fletscht die Zähne gegen mich.17Herr, wie lange siehst du dir das an? / Bring mein Leben aus dieser Verwüstung zurück, / von diesen Löwen mein einziges Gut.18Ich will dich preisen in großer Versammlung, / dich loben vor zahlreichem Volk!19Die sollen sich nicht über mich freuen, / die mich anfeinden ohne Grund. / Die, die mich ohne Ursache hassen,[2] / sollen vergeblich die Augen verdrehen. (Joh 15,25)20Denn was sie reden, dient nicht dem Frieden. / Gegen die Stillen im Land / denken sie sich Verleumdungen aus.21Ihr Maul reißen sie weit gegen mich auf / und höhnen: „Haha! Haha! / Wir haben es genau gesehen!“22Du hast es gesehen, Jahwe. / Schweige doch nicht, Herr, / bleib mir nicht fern!23Steh auf und greif ein! / Verschaffe mir Recht, mein Gott! / Herr, führ du meinen Streit!24Hilf mir zu meinem Recht, Jahwe, / denn du bist gerecht, mein Gott! / Lass sie nicht über mich lachen.25Lass sie nicht denken: „Haha, das freut uns!“ / Sie sollen nicht sagen: „Den haben wir erledigt!“26Die sich an meinem Unglück freuen, / sollen selbst im Stich gelassen sein! / Schimpf und Schande soll über die kommen, / die sich großtun gegen mich!27Alle, die mir Gerechtigkeit wünschen, / sollen jubeln und sich freuen. / Stets sollen sie sagen: „Groß ist Jahwe, / der Freude hat am Wohl seines Dieners!“28Ich selbst will von deiner Gerechtigkeit sprechen, / von deinem Lob den ganzen Tag.
1Războiește‑Te, DOAMNE, cu împotrivitorii mei! Luptă‑Te cu cei ce se luptă cu mine![1]2Înarmează‑Te cu scut și cu pavăză! Ridică‑Te, ca să‑mi ajuți!3Dezvelește‑Ți sulița și lancea pentru prigonitorii mei![2] Spune sufletului meu: „Eu sunt izbăvirea ta!“4Să fie rușinați și umiliți cei ce caută să‑mi ia viața; să dea înapoi, să fie făcuți de rușine cei ce‑mi plănuiau răul!5Să fie ca pleava luată de vânt și să‑i izgonească Îngerul DOMNULUI!6Întunecoasă și alunecoasă să le fie calea, iar Îngerul DOMNULUI să‑i urmărească!7Căci, fără temei, mi‑au întins un laț pe ascuns; fără motiv au săpat o groapă sufletului meu.8De aceea, să‑i ajungă prăpădul pe neașteptate și să fie prinși în lațul pe care mi l‑au întins pe ascuns; să cadă în el în timpul prăpădului!9Atunci sufletul meu se va bucura în DOMNUL, se va înveseli de izbăvirea Lui.10Toate oasele mele vor zice: „DOAMNE, cine este ca Tine, Care să‑l scape pe cel sărac de cel mai tare decât el, pe cel sărac și pe cel nevoiaș – de jefuitorul lui?“11Niște martori violenți se ridică și mă întreabă ceea ce nu știu.12Astfel, ei îmi răsplătesc binele cu rău, și îmi pustiesc sufletul.13Eu însă, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu sac și îmi smeream sufletul prin post. Iar când rugăciunile îmi rămâneau fără răspuns,14umblam ca pentru un prieten, ca pentru un frate ale meu. Ca unul care‑și bocește mama, mă aplecam de întristare.15Dar când mă împiedic eu, ei se bucură și se adună; se adună împotriva mea fără să știu; ei sfâșie și nu se opresc.16Ca niște bufoni batjocoritori[3] scrâșnesc din dinți împotriva mea.17Stăpâne, cât vei mai privi? Scapă‑mi sufletul de pustiirile lor, și prețioasa mea viață – de puii aceștia de lei!18Apoi Îți voi mulțumi în adunarea cea mare, Te voi onora în mijlocul unui popor fără număr.19Să nu se bucure de mine cei ce mă dușmănesc pe nedrept și să nu tragă cu ochiul cei ce mă urăsc fără motiv!20Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc înșelătorii împotriva oamenilor liniștiți din țară.21Își deschid larg gura împotriva mea, zicând: „Ha! Ha! Ochii noștri și‑au văzut dorința împlinită!“22DOAMNE, Tu ai văzut! Nu tăcea! Stăpânul meu, nu Te depărta de mine!23Trezește‑Te, scoală‑Te pentru apărarea mea, pentru cauza mea, Dumnezeul și Stăpânul meu!24Judecă‑mă după dreptatea Ta, DOAMNE, Dumnezeul meu! Nu‑i lăsa să se bucure de mine!25Să nu zică în inima lor: „Ha! Așa cum ne‑a dorit sufletul!“ Să nu zică: „L‑am înghițit!“26Să fie făcuți de rușine și de râs cei ce se bucură de necazul meu! Cu rușine și cu dezonoare să se îmbrace cei ce se ridică împotriva mea!27Să strige de bucurie și să se veselească cei ce găsesc plăcere în dreptatea mea, cei se spun întotdeauna: „Mărit să fie DOMNUL Care dorește pacea[4] robului Său!“28Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta, și lauda Ta toată ziua!