Psalm 106 | Neue evangelistische Übersetzung

Neue evangelistische Übersetzung

Gottes Güte – Israels Undank

1 Halleluja, dankt Jahwe, denn er ist gut! / Seine Gnade hört niemals auf. 2 Wer kann die Machttaten Jahwes nur nennen, / gebührend würdigen seinen Ruhm? 3 Wie glücklich sind die, die festhalten am Recht, / die jederzeit tun, was er will! 4 Denk an mich, Jahwe, weil du Gefallen hast an deinem Volk! / Komm mit deiner Hilfe auch zu mir, 5 damit ich das Glück der Erwählten sehe, / mich freue an der Freude deiner Nation, / mich glücklich preise, in deinem Erbteil zu sein. 6 Wir haben gesündigt wie unsere Väter; / wir haben Unrecht getan, gottlos gehandelt. 7 Unsere Väter in Ägypten verstanden deine Wunder nicht, / sie vergaßen die vielen Beweise deiner Gunst. / Schon am Schilfmeer widerstrebten sie dir. 8 Doch seinetwegen rettete er sie, / um seine Macht zu erweisen. 9 Er bedrohte das Schilfmeer, da wurde es trocken. / Durch die Fluten ließ er sie ziehen wie durch eine Wüste. 10 Er rettete sie vor dem Zugriff des Hassers, / erlöste sie aus feindlicher Gewalt. 11 Das Wasser bedeckte ihre Bedränger, / nicht einer von ihnen blieb übrig. 12 Da vertrauten sie seinen Worten, / besangen wiederholt seinen Ruhm. 13 Doch schnell vergaßen sie seine Taten, / warteten nicht auf seinen Rat. 14 In der Wüste wuchs dann ihre Gier, / in der Öde versuchten sie Gott. 15 Da gab er ihnen, was sie verlangten / und schickte ihnen die Schwindsucht. 16 Im Lager wurden sie neidisch auf Mose, / auch auf Aaron, den Heiligen Jahwes. 17 Da wurde Datan von der Erde verschlungen, / die Gruppe Abirams von Erdreich bedeckt. 18 Feuer flammte in ihrer Rotte auf / und verzehrte die rebellische Schar. 19 Sie machten ein Stierkalb am Horeb, / beugten sich vor einem gegossenen Bild. 20 Sie vertauschten den, der ihre Herrlichkeit war, / mit dem Bild eines Gras fressenden Rinds. 21 Sie vergaßen Gott, ihren Retter, / seine großen Taten in Ägypten, 22 seine Wunder im Land der Nachkommen Hams, / seine furchterregenden Zeichen am Schilfmeer. 23 Jetzt wollte Gott sie zerschmettern, / wäre da nicht Mose, sein Erwählter, gewesen. / Der trat in die Bresche vor ihm, / um abzuwenden seinen lodernden Zorn und sie nicht zu vernichten. 24 Dann verschmähten sie das herrliche Land, / denn sie glaubten Gottes Worten nicht. 25 Sie murrten in ihren Zelten, / hörten nicht auf die Stimme Jahwes. 26 Da erhob er seine Hand zum Schwur gegen sie, / um sie in der Wüste niederzuschlagen 27 und ihre Nachkommen unter die Völker zu werfen, / in fremde Länder zerstreut. 28 Sie hängten sich an Baal, den Götzen von Peor,^[1] / und aßen von den Opfern für tote Gebilde. 29 Sie reizten ihn zum Zorn mit ihrem Tun / und plötzlich kam das Unheil über sie. 30 Da trat Pinhas vor und vollzog das Gericht, / so kam die Plage zum Stillstand. 31 Das wurde ihm als Gerechtigkeit angerechnet, / auch seinen Nachkommen für alle Zeit. 32 Am Wasser von Meriba erregten sie seinen Zorn, / und ihretwegen erging es Mose schlecht. 33 Sie hatten ihn so sehr gereizt, / dass er sich zu unbedachten Worten hinreißen ließ. 34 Sie rotteten die Völker nicht aus, / die Jahwe ihnen nannte. 35 Sie vermischten sich mit ihnen / und nahmen ihre Gebräuche an. 36 Sie dienten deren Götzen, / und das wurde zur Falle für sie. 37 Sie brachten ihre Söhne und Töchter / als Opfer für Dämonen dar. 38 Sie vergossen unschuldiges Blut, / das Blut ihrer Söhne und Töchter. / Die opferten sie den Götzen Kanaans. / So wurde das Land durch Blutschuld entweiht. 39 Sie machten sich unrein mit ihrem Treiben / und wurden abtrünnig durch ihr Tun. 40 Da entflammte Jahwes Zorn gegen sein Volk, / er verabscheute sein Eigentum. 41 Er lieferte sie an fremde Völker aus, / ihre Hasser herrschten über sie. 42 Ihre Feinde unterdrückten sie. / Sie beugten sich unter ihre Gewalt. 43 Viele Male riss er sie heraus, / aber sie blieben stur bei ihrem Entschluss / und versanken in ihrer Schuld. 44 Doch er sah ihr Elend an, / sooft er ihr Wehgeschrei hörte. 45 Dann dachte er wieder an seinen Bund, / und weil er sie liebte, tat es ihm leid. 46 Er ließ sie Erbarmen finden / bei allen, deren Gefangene sie waren. 47 Rette uns, Jahwe, unser Gott! / Sammle uns aus den Nationen heraus, / dass wir deinen heiligen Namen preisen / und uns rühmen in deinem Lob! 48 Gelobt sei Jahwe, der Gott Israels, / in alle Zeit und Ewigkeit! / Das ganze Volk sage: Amen! Halleluja!

Noua Traducere Românească

von Biblica

1 Lăudați‑L pe DOMNUL!^[1] Mulțumiți DOMNULUI, căci este bun, căci în veac ține îndurarea^[2] Lui! 2 Cine poate spune toate isprăvile DOMNULUI? Cine poate vesti toată lauda Sa? 3 Ferice de cei care păzesc ce este drept și care înfăptuiesc dreptatea tot timpul. 4 Adu‑Ți aminte de mine, DOAMNE, în bunăvoința Ta față de poporul Tău! Apropie‑Te de mine cu mântuirea Ta, 5 ca să văd bunăstarea aleșilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău și să Te laud împreună cu moștenirea Ta. 6 Noi am păcătuit ca și părinții noștri, am săvârșit nelegiuire, am făcut rău. 7 În timp ce erau în Egipt, părinții noștri n‑au luat aminte la minunile Tale; nu și‑au amintit de mulțimea îndurărilor Tale și s‑au răzvrătit când au ajuns la mare, la Marea Roșie^[3]. (1Kön 9,26; Jon 2,5) 8 Totuși, El i‑a izbăvit datorită Numelui Său, ca să‑Și descopere puterea. 9 A mustrat Marea Roșie și aceasta s‑a uscat; apoi i‑a condus prin adâncuri sterpe ca pustia. 10 I‑a izbăvit din mâna celui ce‑i ura și i‑a răscumpărat din mâna dușmanului. 11 Apele i‑au acoperit pe vrăjmașii lor, fără ca vreunul din ei să scape. 12 Atunci I‑au crezut cuvintele și I‑au cântat laudă. 13 Dar au uitat curând lucrările Lui; nu I‑au așteptat sfatul. 14 Li s‑au aprins poftele în pustie și L‑au pus la încercare^[4] pe Dumnezeu în pustietate. (1Mo 22,1; 2Mo 15,25; 2Mo 16,4; 2Mo 17,2; 2Mo 17,7; Mt 4,1; Mk 1,13; Lk 4,2)

1Mo 22,12Mo 15,252Mo 16,42Mo 17,22Mo 17,7Mt 4,1Mk 1,13Lk 4,2

15 El le‑a îndeplinit cererea, dar a trimis o boală nimicitoare peste ei. 16 În tabără au fost geloși pe Moise și pe Aaron, cel sfințit DOMNULUI. 17 Pământul s‑a deschis, l‑a înghițit pe Datan și a acoperit comunitatea lui Abiram. 18 Focul le‑a consumat comunitatea; flăcările i‑au mistuit pe cei răi. 19 La Horeb și‑au făcut un vițel și s‑au închinat chipului turnat. 20 Au schimbat Slava lor cu asemănarea unui bou care mănâncă iarbă. 21 L‑au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, pe Cel Ce făcuse lucruri mari în Egipt, 22 minuni în țara lui Ham, lucruri de temut la Marea Roșie. 23 Astfel, El a spus că o să‑i nimicească, însă Moise, alesul Său, a stat în spărtură înaintea Lui, ca să‑I abată mânia de la distrugere. 24 Apoi au respins țara cea plăcută; ei n‑au crezut în cuvântul Lui. 25 Au cârtit în corturile lor și nu au ascultat de glasul DOMNULUI. 26 Atunci, El a jurat cu mâna ridicată^[5] că îi va face să cadă în pustie, 27 că le va face sămânța să cadă printre neamuri și‑i va împrăștia printre alte țări. 28 S‑au alipit de BAAL-PEOR și au mâncat jertfe închinate morților^[6]. 29 L‑au mâniat prin faptele lor, astfel încât o urgie a izbucnit printre ei. 30 Dar s‑a ridicat Fineas, a făcut judecată și urgia s‑a oprit. 31 Lucrul acesta i‑a fost considerat dreptate, din generație în generație, pe vecie. 32 L‑au mâniat la apele Meriba, iar din cauza lor i‑a mers rău lui Moise. 33 Căci s‑au răzvrătit împotriva Duhului Său, iar Moise a vorbit necugetat cu buzele lui.^[7] 34 Ei nu au nimicit popoarele despre care le spusese DOMNUL, 35 ci s‑au amestecat cu neamurile și s‑au deprins cu faptele acestora. 36 Au slujit idolilor lor, iar aceștia au devenit o cursă pentru ei. 37 Și‑au jertfit fiii și fiicele în cinstea demonilor. 38 Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor și al fiicelor lor, jertfindu‑i idolilor Canaanului, și au spurcat țara din cauza sângelui. 39 S‑au întinat prin faptele lor și s‑au prostituat prin lucrările lor. 40 Atunci s‑a aprins mânia DOMNULUI împotriva poporului Său și Și‑a urât moștenirea. 41 I‑a dat pe mâna neamurilor și astfel cei ce îi urau au stăpânit peste ei. 42 Dușmanii lor i‑au asuprit și au fost umiliți sub mâna lor. 43 El i‑a scăpat de multe ori, dar ei se răzvrăteau prin planurile lor. S‑au nenorocit prin nelegiuirea lor. 44 El a privit la strâmtorarea lor când le‑a auzit strigătele. 45 Pentru ei Și‑a adus aminte de legământul Lui. I s‑a făcut milă de ei datorită mulțimii îndurărilor Sale 46 și a făcut ca aceștia să capete milă din partea tuturor celor ce‑i luaseră captivi. 47 DOAMNE, Dumnezeul nostru, izbăvește‑ne! Strânge‑ne dintre neamuri ca să aducem mulțumiri Numelui Tău cel sfânt și să ne fălim aducându‑Ți laudă. 48 Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie! Tot poporul să zică: „Amin!“ Lăudați‑L pe DOMNUL!