1„Denn mit dem Reich, in dem der Himmel regiert, ist es wie mit einem Gutsherrn, der sich früh am Morgen aufmachte, um Arbeiter für seinen Weinberg einzustellen.2Er einigte sich mit ihnen auf den üblichen Tagelohn von einem Denar und schickte sie in seinen Weinberg.3Als er mitten am Vormittag[1] noch einmal auf den Marktplatz ging, sah er dort noch andere arbeitslos herumstehen.4Ihr könnt in meinem Weinberg arbeiten', sagte er zu ihnen, 'ich werde euch dafür geben, was recht ist.'5Da gingen sie an die Arbeit. Genauso machte er es um die Mittagszeit und am Nachmittag.[2]6Als er am späten Nachmittag[3] das letzte Mal hinausging, fand er immer noch einige herumstehen. 'Warum tut ihr den ganzen Tag nichts?', fragte er sie.7Weil uns niemand eingestellt hat', gaben sie zur Antwort. 'Ihr könnt auch noch in meinem Weinberg arbeiten!', sagte der Gutsherr.8Am Abend sagte er dann zu seinem Verwalter: 'Ruf die Arbeiter zusammen und zahle ihnen den Lohn aus. Fang bei denen an, die zuletzt gekommen sind, und hör bei den Ersten auf.'9Die Männer, die erst am späten Nachmittag angefangen hatten, bekamen je einen Denar.10Als nun die Ersten an der Reihe waren, dachten sie, sie würden mehr erhalten. Aber auch sie bekamen je einen Denar.11Da murrten sie und beschwerten sich beim Gutsherrn:12Die da sind zuletzt gekommen und haben nur eine Stunde gearbeitet, und du behandelst sie genauso wie uns. Dabei haben wir den ganzen Tag über geschuftet und die Hitze ertragen.'13Da sagte der Gutsherr zu einem von ihnen: 'Mein Freund, ich tue dir kein Unrecht. Hatten wir uns nicht auf einen Denar geeinigt?14Nimm dein Geld und geh! Ich will nun einmal dem Letzten hier genauso viel geben wie dir.15Darf ich denn mit meinem Geld nicht machen, was ich will? Oder bist du neidisch, weil ich so gütig bin?'16– So wird es kommen, dass die Letzten die Ersten sind und die Ersten die Letzten.“
Der bittere Kelch
17Auf dem Weg nach Jerusalem hinauf nahm Jesus die zwölf Jünger beiseite und sagte zu ihnen:18„Passt auf, wenn wir jetzt nach Jerusalem kommen, wird der Menschensohn an die Hohen Priester und die Gesetzeslehrer ausgeliefert. Die werden ihn zum Tod verurteilen19und den Fremden übergeben, die Gott nicht kennen. Diese werden ihren Spott mit ihm treiben, ihn auspeitschen und töten. Aber am dritten Tag wird er auferstehen.“20Da trat die Mutter der Zebedäussöhne in Begleitung ihrer Söhne an Jesus heran und warf sich vor ihm nieder. Sie wollte etwas von ihm erbitten.21„Was möchtest du?“, fragte er. Sie antwortete: „Erlaube doch, dass meine beiden Söhne in deinem Reich einmal rechts und links neben dir sitzen!“22Aber Jesus erwiderte: „Ihr wisst nicht, was ihr da verlangt! Könnt ihr den Kelch austrinken, den ich trinken muss?“ – „Ja, das können wir“, erklärten sie.23Jesus erwiderte: „Aus meinem Kelch ‹der Leiden› werdet ihr zwar trinken, aber ich kann trotzdem nicht bestimmen, wer auf den Plätzen rechts und links von mir sitzen wird. Das hat mein Vater entschieden.“24Die anderen zehn hatten das Gespräch mit angehört und ärgerten sich über die beiden Brüder.25Da rief Jesus sie zu sich und sagte: „Ihr wisst, wie die Herrscher sich als Herren aufspielen und die Großen ihre Macht missbrauchen.26Bei euch aber soll es nicht so sein. Wer bei euch groß sein will, soll euer Diener sein,27und wer bei euch der Erste sein will, soll euer Sklave sein.28Auch der Menschensohn ist nicht gekommen, um sich bedienen zu lassen, sondern um zu dienen und sein Leben als Lösegeld für viele zu geben.“
Erbarmen
29Als Jesus mit seinen Jüngern und einer großen Menschenmenge Jericho wieder verließ,30saßen da zwei Blinde am Weg. Sie hörten, dass Jesus vorbeikam, und riefen laut: „Herr, Sohn Davids, hab Erbarmen mit uns!“31Die Leute fuhren sie an, still zu sein. Doch sie schrien nur umso lauter: „Herr, Sohn Davids, hab Erbarmen mit uns!“32Jesus blieb stehen, rief sie zu sich und fragte: „Was soll ich für euch tun?“33„Herr“, sagten die Blinden, „wir möchten sehen können!“34Da hatte Jesus Mitleid mit ihnen und berührte ihre Augen. Im gleichen Augenblick konnten sie sehen, und von da an folgten sie Jesus.
1– Căci Împărăția Cerurilor se aseamănă cu stăpânul unei case, care a ieșit dis‑de‑dimineață să‑și angajeze lucrători la vie.2Și după ce s‑a înțeles cu lucrătorii pentru un denar[1] pe zi, i‑a trimis în via lui.3Pe la ceasul al treilea[2] a ieșit și i‑a văzut pe alții stând în piață fără lucru. (Mt 9,1)4El le‑a zis acestora: „Duceți‑vă și voi în via mea și vă voi da ceea ce este drept!“5Și ei s‑au dus. A ieșit iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea[3] și a făcut la fel. (Mt 12,1; Mt 15,1)6Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea[4], i‑a găsit pe alții stând în piață și i‑a întrebat: „De ce stați aici toată ziua fără lucru?“ (Mt 17,1)7Ei i‑au răspuns: „Pentru că nu ne‑a angajat nimeni!“ Atunci el le‑a zis: „Duceți‑vă și voi în via mea și veți primi ceea ce este drept.“8Când s‑a făcut seară, stăpânul viei i‑a zis administratorului său: „Cheamă lucrătorii și dă‑le plata, începând de la cei din urmă și până la cei dintâi.“9Au venit cei de la ceasul al unsprezecelea și au primit fiecare câte un denar.10Când au venit cei dintâi, s‑au gândit că vor primi mai mult, dar au primit și ei tot câte un denar fiecare.11După ce i‑au primit, murmurau împotriva stăpânului casei,12spunând: „Aceștia din urmă au muncit doar o oră și i‑ai făcut egali cu noi, care am îndurat greul și arșița zilei!“13Stăpânul, răspunzându‑i unuia dintre ei, a zis: „Prietene, eu nu te nedreptățesc! Nu te‑ai înțeles tu cu mine pentru un denar?14Ia ce‑ți aparține și pleacă! Eu vreau să‑i dau și acestuia din urmă ca și ție!15Sau nu am voie să fac ce vreau cu ceea ce‑mi aparține? Sau ochiul tău este rău[5] fiindcă eu sunt bun?“16Tot așa, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
17În timp ce Se suia spre Ierusalim, Isus i‑a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici și le‑a zis pe drum: (Mk 10,32; Lk 18,31)18„Iată că ne suim spre Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoților și a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte19și‑L vor da pe mâna neamurilor, ca să fie batjocorit, biciuit și răstignit. Dar a treia zi va fi înviat.“
Cererea unei mame
20Atunci a venit la El mama fiilor lui Zebedei împreună cu fiii ei. I s‑a închinat și a cerut ceva de la El. (Mk 10,35; Lk 22,24)21Isus a întrebat‑o: – Ce dorești? Ea I‑a zis: – Poruncește ca acești doi fii ai mei să stea unul la dreapta și altul la stânga Ta, în Împărăția Ta.22Isus, răspunzând, a zis: – Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care urmează să‑l beau Eu[6] și să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu? Ei I‑au zis: – Putem! (Jes 51,17; Jer 25,15; Hes 23,32; Mt 26,39; Mt 27,46)23Isus le‑a zis: – Veți bea într-adevăr paharul Meu și veți fi botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu, dar privilegiul de a ședea la dreapta și la stânga Mea nu ține de Mine să‑l dau, ci este pentru aceia cărora le‑a fost pregătit de Tatăl Meu.24Ceilalți zece, când au auzit, au fost indignați din cauza celor doi frați.25Atunci Isus i‑a chemat la El și a zis: „Știți că domnitorii neamurilor stăpânesc peste ele, iar mai marii lor își exercită autoritatea asupra lor.26Dar între voi nu va fi așa! Dimpotrivă, oricine vrea să fie mai mare între voi, va fi slujitorul vostru,27iar cel ce vrea să fie primul între voi, va fi sclavul vostru,28tot așa cum și Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.“
Isus vindecă doi orbi la Ierihon
29Când au ieșit din Ierihon, o mulțime mare de oameni L‑a urmat pe Isus. (Mk 10,46; Lk 18,35)30Și iată că doi orbi care ședeau lângă drum, când au auzit că trece Isus, au început să strige, zicând: – Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!31Mulțimea îi mustra ca să tacă, dar ei strigau și mai tare: – Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!32Isus S‑a oprit, i‑a chemat și i‑a întrebat: – Ce doriți să fac pentru voi?33Ei au răspuns: – Doamne, să ne fie deschiși ochii!34Lui Isus I s‑a făcut milă de ei și le‑a atins ochii. Imediat ei și‑au recăpătat vederea și L‑au urmat.