1Ahab erzählte Isebel alles, was Elija getan und wie er die Propheten mit dem Schwert umgebracht hatte.2Da schickte Isebel einen Boten zu Elija und ließ ihm ausrichten: „Die Götter sollen mich strafen, wenn ich morgen um diese Zeit dein Leben nicht einem von ihnen gleichmache.“3Da packte Elija die Angst und er lief um sein Leben. Als er nach Beerscheba[1] kam, das zu Juda gehört, ließ er seinen Diener dort zurück4und ging eine Tagereise weit in die Wüste hinein. Dann setzte er sich unter einem einzelnen Ginsterstrauch hin und wünschte sich zu sterben. „Jetzt ist es genug, Jahwe!“, sagte er. „Nimm mein Leben von mir! Ich bin auch nicht besser als meine Väter.“5Dann legte er sich hin und schlief unter dem Ginsterstrauch ein. Da rührte ihn auf einmal ein Engel an und sagte: „Steh auf und iss!“6Als Elija sich umschaute, sah er neben seinem Kopf ein Fladenbrot, das auf heißen Steinen gebacken war, und einen Krug Wasser. Er aß und trank und legte sich wieder hin.7Doch der Engel Jahwes kam noch einmal und weckte ihn. „Steh auf und iss!“, sagte er. „Du hast einen weiten Weg vor dir.“8Er erhob sich, aß und trank und machte sich auf den Weg. Die Speise gab ihm so viel Kraft, dass er vierzig Tage und Nächte hindurch gehen konnte, bis er zum Gottesberg Horeb[2] kam.9Er ging in die Höhle dort und legte sich schlafen.
Plötzlich kam das Wort Jahwes zu ihm: „Was machst du hier, Elija?“10„Mit ganzem Eifer habe ich mich für Jahwe, den allmächtigen Gott, eingesetzt“, sagte er. „Die Israeliten haben den Bund mit dir gebrochen, deine Altäre niedergerissen und deine Propheten mit dem Schwert erschlagen. Ich allein bin übrig geblieben, nur ich allein. Und jetzt wollen sie auch mich noch umbringen.“11Da sagte Jahwe: „Geh hinaus und stell dich auf den Berg vor mich hin! Pass auf! Jahwe wird an dir vorübergehen.“ Da kam ein heftiger Sturm herauf, der Felsen aus den Bergen riss und vor Jahwe zerschmetterte. Doch Jahwe war nicht im Sturm. Nach dem Sturm bebte die Erde, aber Jahwe war nicht im Beben.12Nach dem Erdbeben ein Feuer, doch Jahwe war nicht im Feuer. Nach dem Feuer der Ton eines dahinschwebenden Schweigens.13Als Elija das hörte, verhüllte er sein Gesicht mit dem Mantel und stellte sich in den Eingang der Höhle. Da fragte ihn eine Stimme: „Was machst du hier, Elija?“14Er sagte: „Mit ganzem Eifer habe ich mich für Jahwe, den allmächtigen Gott, eingesetzt. Denn die Israeliten haben den Bund mit dir gebrochen, deine Altäre niedergerissen und deine Propheten mit dem Schwert erschlagen. Ich allein bin übrig geblieben, nur ich allein. Und jetzt wollen sie auch mich noch umbringen.“[3]15Da sagte Jahwe zu ihm: „Geh den Weg durch die Wüste wieder zurück! Wenn du nach Damaskus gekommen bist, salbe dort Hasaël zum König über Syrien.[4]16Jehu, den Enkel Nimschis, sollst du zum König über Israel salben und Elischa Ben-Schafat aus Abel-Mehola zum Propheten an deiner Stelle.17Wer dann dem Schwert Hasaëls entkommt, den wird Jehu töten, und wer dem Schwert Jehus entkommt, den wird Elischa töten.18Ich habe 7000 in Israel übrig gelassen, die sich nicht vor Baal hingekniet und sein Bild nicht geküsst haben.“[5]
Elischas Berufung
19Als Elija von dort weggegangen war, traf er Elischa Ben-Schafat gerade beim Pflügen an. Elf Rindergespanne arbeiteten vor ihm, er selbst führte das zwölfte. Im Vorbeigehen warf Elija ihm seinen Prophetenmantel über.20Da verließ Elischa sein Gespann und rannte Elija nach. „Lass mich doch Abschied von meinen Eltern nehmen“, bat er ihn, „dann will ich dir folgen.“ – „Geh nur“, erwiderte Elija, „und komm dann. Denk an das, was ich mit dir gemacht habe.“21Da ging Elischa zurück. Er nahm die beiden Rinder seines Gespanns und schlachtete sie. Mit dem Holz des Geschirrs machte er Feuer, briet das Fleisch und gab es seinen Leuten. Dann machte er sich auf, folgte Elija und diente ihm.
Profetul Ilie este îmbărbătat să‑și continue lucrarea
1Ahab i‑a istorisit Izabelei tot ceea ce făcuse Ilie și cum îi omorâse pe toți profeții cu sabia.2Izabela a trimis un mesager la Ilie ca să‑i spună: „Dumnezeii să se poarte cu mine cu toată asprimea[1] dacă mâine la această oră nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia dintre ei!“3Când a auzit acest lucru, Ilie s‑a ridicat și a fugit ca să‑și scape viața. A ajuns la Beer-Șeba, care aparține de Iuda și și‑a lăsat slujitorul acolo,4iar el s‑a dus cale de o zi în pustie. A ajuns la un verigel, s‑a așezat sub el și s‑a rugat să moară, zicând: „Destul, DOAMNE! Ia‑mi viața acum, căci nu sunt mai bun decât părinții mei.“5Apoi, s‑a întins sub verigel și a adormit. Dar iată că un înger l‑a trezit și i‑a zis: „Ridică‑te și mănâncă!“6Uitându‑se, a văzut la capul său o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă. După ce a mâncat și a băut, s‑a culcat din nou.7Îngerul DOMNULUI a venit a doua oară, l‑a trezit și i‑a zis: „Ridică‑te și mănâncă, întrucât călătoria pe care o ai de făcut este prea lungă pentru tine!“8El s‑a ridicat, a mâncat și a băut. Apoi, cu puterea pe care i‑a dat‑o această mâncare, a mers timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți până la Horeb, muntele lui Dumnezeu.
Domnul i Se arată lui Ilie
9Acolo, a intrat într‑o peșteră și a înnoptat în ea. Și iată că Cuvântul DOMNULUI a venit la el și i‑a zis: – Ce faci tu aici, Ilie?10El a răspuns: – Am fost plin de râvnă pentru DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, fiindcă fiii lui Israel au încălcat legământul Tău, Ți‑au dărâmat altarele și Ți‑au omorât profeții cu sabia. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să‑mi ia viața.11El i‑a spus: – Ieși și stai pe munte înaintea DOMNULUI! Iată că DOMNUL va trece pe acolo. Înaintea DOMNULUI a venit un vânt mare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile, dar DOMNUL nu era în acest vânt. După acest vânt, a fost un cutremur de pământ, dar DOMNUL nu era în acest cutremur.12După acest cutremur, a venit un foc, dar DOMNUL nu era în acest foc. Dar după acest foc, s‑a auzit o voce blândă, suavă.13Când a auzit‑o, Ilie și‑a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la intrarea peșterii. Și iată că o voce i‑a vorbit și a zis: – Ce faci tu aici, Ilie?14El a răspuns: – Am fost plin de râvnă pentru DOMNUL, Dumnezeul Oștirilor, fiindcă fiii lui Israel au încălcat legământul Tău, Ți‑au dărâmat altarele și Ți‑au omorât profeții cu sabia. Numai eu singur am mai rămas, iar ei încearcă să‑mi ia viața.15DOMNUL i‑a zis: – Întoarce‑te pe drumul pe care ai venit și du‑te până la pustia Damascului. Când vei ajunge acolo, să‑l ungi pe Hazael ca rege peste Aram.16Să‑l ungi și pe Iehu, fiul lui Nimși, ca rege peste Israel, iar pe Elisei[2], fiul lui Șafat din Abel-Mehola, să‑l ungi ca profet în locul tău.17Și se va întâmpla că cel care va scăpa de sabia lui Hazael va fi omorât de Iehu, iar cel care va scăpa de sabia lui Iehu va fi omorât de Elisei.18Dar Mi‑am păstrat în Israel șapte mii – toți genunchii care nu s‑au plecat înaintea lui BAAL[3] și orice gură care nu i‑a dat sărutare. (1Kön 16,31)
Chemarea lui Elisei
19Ilie a plecat de acolo și l‑a găsit pe Elisei, fiul lui Șafat, arând cu douăsprezece perechi de boi. El însuși o mâna pe cea de‑a douăsprezecea. Ilie a trecut pe lângă el și și‑a aruncat mantaua peste acesta.20Elisei a lăsat boii, a alergat după Ilie și i‑a zis: – Dă‑mi voie să‑mi iau rămas bun de la tatăl meu și de la mama mea, apoi te voi urma! Ilie i‑a zis: – Du‑te și întoarce‑te, dar gândește‑te la ce ți‑am făcut!21Elisei a plecat de lângă el, a luat o pereche de boi și i‑a înjunghiat. Dând foc uneltelor de arat, a fiert carnea boilor și le‑a dat‑o oamenilor s‑o mănânce. După aceea s‑a ridicat, l‑a urmat pe Ilie și i‑a slujit.