1O, de ai deschide cerurile și ai coborî! Cum ar tremura munții înaintea Ta!2Ca focul care aprinde vreascurile sau face ca apa să fiarbă, așa să‑Ți faci cunoscut Numele vrăjmașilor Tăi, pentru ca neamurile să tremure înaintea Ta!3Când ai făcut lucruri de temut, la care nu ne așteptam, când ai coborât, munții s‑au cutremurat înaintea Ta.4Încă din vechime nimeni n‑a auzit, nici n‑a pomenit, și niciun ochi n‑a văzut un alt Dumnezeu în afară de Tine, Care să lucreze pentru cei ce‑L așteaptă.5Tu vii în întâmpinarea celor ce, cu bucurie, împlinesc dreptatea, a celor ce, pe căile Tale, își aduc aminte de Tine. Dar iată că Te‑ai mâniat, pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor. Vom mai fi izbăviți?[1]6Toți am devenit ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită. Toți ne veștejim ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne mătură ca vântul.7Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau să încerce să se țină strâns de Tine, căci Ți‑ai ascuns fața de noi, și ne‑ai lăsat să pierim din cauza nelegiuirilor noastre.8Dar DOAMNE, Tu ești Tatăl nostru! Noi suntem lutul, iar Tu ești olarul nostru; noi toți suntem lucrarea mâinii Tale.9Nu Te mânia prea tare, DOAMNE! Nu‑Ți aminti de nelegiuire pentru totdeauna! Iată, privește, Te rugăm, la poporul Tău, la noi toți!10Cetățile Tale sfinte au devenit o pustie; Sionul însuși este o pustie, iar Ierusalimul o pustietate.11Casa noastră sfântă și măreață, în care părinții noștri Te lăudau, a fost dată pradă flăcărilor și toate lucrurile în care ne găseam plăcerea sunt ruine.12După toate acestea, Te vei abține DOAMNE? Vei tăcea și ne vei umili atât de mult?