Iov 26

Noua Traducere Românească

de la Biblica
1 Iov a răspuns și a zis: 2 „Ce bine l‑ai ajutat tu pe cel fără putere! Ce bine ai sprijinit tu brațul fără tărie! 3 Ce sfaturi bune ai dat tu celui lipsit de înțelepciune! Ce multă înțelegere i‑ai arătat! 4 Cu[1] cine ai rostit aceste cuvinte și a cui suflare a ieșit din tine? 5 Umbrele tremură, de sub ape și de sub locuitorii lor. 6 Locuința Morților este goală înaintea lui Dumnezeu, iar Locul Nimicirii[2] nu este acoperit. 7 El întinde nordul asupra golului și atârnă pământul pe nimic. 8 El leagă apele în norii Săi, iar norii nu se rup de greutatea lor. 9 El acoperă fața tronului Său, întinzându‑Și norii peste el. 10 El a trasat o boltă peste fața apelor, până la marginea dintre lumină și întuneric. 11 Stâlpii cerurilor se clatină și se înspăimântă la mustrarea Sa. 12 Prin puterea Lui a liniștit marea și prin priceperea Lui l‑a zdrobit pe Rahab[3]. (Is 30:7) 13 Suflarea Lui înseninează cerurile, mâna Lui străpunge șarpele fugar[4]. (Iov 3:8; Is 27:1) 14 Iată, acestea sunt doar marginile căilor Sale și cât de slabă este șoapta pe care o auzim despre El. Dar cine poate înțelege tunetul puterii Sale?“