1Atunci întreaga comunitate și‑a ridicat glasul și a strigat. Și în noaptea aceea poporul s‑a plâns.2Toți fiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise și a lui Aaron și întreaga comunitate le‑a zis: – O, de am fi murit noi în țara Egiptului sau de am fi murit în pustia aceasta!3De ce ne aduce DOMNUL în țara aceasta? Ca să cădem loviți de sabie? Soțiile noastre și copilașii noștri vor ajunge pradă. N‑ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?4Și fiecare i‑a zis fratelui său: – Să ne alegem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt!5Atunci Moise și Aaron s‑au aruncat cu fața la pământ înaintea întregii adunări a comunității fiilor lui Israel.6Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, care erau dintre cei care cercetaseră țara, și‑au sfâșiat hainele7și au vorbit întregii comunități a fiilor lui Israel, zicând: – Țara pe care am străbătut‑o ca s‑o cercetăm este o țară deosebit de bună.8Dacă DOMNUL Își găsește plăcerea în noi, ne va duce în această țară și ne‑o va da nouă; este o țară în care curge lapte și miere.9Numai nu vă răzvrătiți împotriva DOMNULUI și nu vă temeți de poporul din țară, căci vor fi ca pâinea pentru noi. Protecția le‑a fost luată, iar DOMNUL este cu noi. Nu vă temeți de ei.10Dar întreaga comunitate zicea să‑i omoare cu pietre. Atunci slava DOMNULUI s‑a arătat la Cortul Întâlnirii, înaintea fiilor lui Israel.11DOMNUL i‑a zis lui Moise: – Până când Mă va disprețui poporul acesta? Până când nu va crede în Mine, în pofida tuturor semnelor pe care le‑am făcut în mijlocul lui?12Îl voi lovi cu molimă și‑l voi dezmoșteni, iar pe tine te voi face un neam mai mare și mai puternic decât el.13Dar Moise i‑a zis DOMNULUI: – Egiptenii vor auzi lucrul acesta, căci prin puterea Ta ai scos acest popor din mijlocul lor,14și‑l vor spune locuitorilor acestei țări. Ei au auzit că Tu, DOAMNE, ești în mijlocul acestui popor, că Tu, DOAMNE, ești văzut de ei față în față, că norul Tău stă deasupra lor și că mergi înaintea lor în timpul zilei într‑un stâlp de nor, iar noaptea într‑un stâlp de foc.15Dacă omori acest popor ca pe un singur om, atunci neamurile care au auzit despre Tine vor zice:16„Pentru că DOMNUL n‑a putut să ducă acest popor în țara pe care le‑o jurase, de aceea i‑a omorât în pustie.“17Te rog, lasă acum ca puterea Stăpânului să se arate în măreția ei, după cum ai promis, zicând:18„DOMNUL este încet la mânie și plin de îndurare[1], iertând nelegiuirea și fărădelegea, dar nu lasă nepedepsit pe cel vinovat, ci pedepsește nelegiuirea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la a treia și a patra generație.[2]“ (Num 16:31; Ios 7:24)19Te rog, iartă nelegiuirea acestui popor, potrivit măreției îndurării Tale, așa cum ai iertat acest popor din Egipt până acum.20DOMNUL a zis: – I‑am iertat așa cum ai cerut.21Dar, cât este de adevărat faptul că Eu sunt viu și că slava DOMNULUI va umple tot pământul,22tot așa niciunul din oamenii care au văzut slava Mea și semnele pe care le‑am făcut în Egipt și în pustie și care totuși M‑au pus la încercare[3] de zece ori până acum și n‑au ascultat de glasul Meu, (Gen 22:1; Ex 15:25; Ex 16:4; Ex 17:2; Ex 17:7; Mat 4:1; Mar 1:13; Lu 4:2)23nu vor vedea țara pe care am jurat că le‑o voi da părinților lor. Niciunul dintre cei care M‑au disprețuit nu o va vedea.24Dar pentru că robul Meu Caleb a fost călăuzit de un alt duh și M‑a urmat pe deplin, îl voi duce în țara în care a fost, iar sămânța lui o va stăpâni.25Amalekiții și canaaniții locuiesc în vale. De aceea, mâine, întoarceți‑vă și porniți spre pustie, pe drumul către Marea Roșie[4]. (1 Re 9:26; Iona 2:5)26DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și Aaron, zicând:27„Până când va cârti această comunitate rea împotriva Mea? Am auzit cârtirile pe care fiii lui Israel le‑au rostit împotriva Mea.28De aceea spuneți‑le: «Viu sunt Eu, zice DOMNUL, că vă voi face precum ați vorbit în auzul Meu:29cadavrele voastre vor zăcea în pustia aceasta. Dintre toți cei de la vârsta de douăzeci de ani în sus care ați fost numărați și înscriși și care ați cârtit împotriva Mea,30niciunul nu va intra în țara în care am jurat că vă voi așeza, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun.31Pe copilașii voștri însă, despre care ați zis că vor ajunge pradă, îi voi duce în țară și astfel ei vor cunoaște țara pe care voi ați respins‑o.32Cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta.33Fiii voștri vor fi păstori în pustie timp de patruzeci de ani și vor purta vina necredincioșiei voastre până când trupurile voastre moarte își vor găsi sfârșitul în pustie.34După cum timp de patruzeci de zile ați cercetat țara, tot așa, timp de patruzeci de ani – câte un an pentru fiecare zi – veți purta pedeapsa pentru nelegiuirea voastră și astfel veți cunoaște respingerea Mea.»35Eu, DOMNUL, am vorbit. Cu siguranță așa îi voi face acestei comunități rele care s‑a adunat împotriva Mea. În pustia aceasta își vor găsi sfârșitul și aici vor muri.“36Bărbații pe care Moise îi trimisese să cerceteze țara și care, atunci când s‑au întors, au făcut toată comunitatea să cârtească împotriva lui, aducând un raport nefavorabil despre țară,37deci oamenii aceia care aduseseră un raport rău despre țară, au murit loviți de o urgie înaintea DOMNULUI.38Numai Iosua, fiul lui Nun, și Caleb, fiul lui Iefune, au rămas în viață dintre bărbații care se duseseră să cerceteze țara.39Când Moise le‑a spus aceste cuvinte tuturor fiilor lui Israel, poporul a bocit mult.40Ei s‑au trezit dis‑de‑dimineață și s‑au urcat pe vârful muntelui, zicând: – Iată‑ne! Ne vom sui spre locul pe care l‑a promis DOMNUL, căci am păcătuit.41Dar Moise le‑a zis: – De ce încălcați porunca DOMNULUI? Acest plan nu va reuși.42Să nu vă suiți, căci DOMNUL nu este în mijlocul vostru și veți cădea loviți înaintea dușmanilor voștri.43Amalekiții și canaaniții sunt înaintea voastră și veți cădea loviți de sabie. Fiindcă v‑ați abătut de la DOMNUL, El nu va fi cu voi.44Ei însă s‑au îngâmfat și s‑au suit pe înălțimile muntelui, chiar dacă Moise și Chivotul Legământului DOMNULUI nu au părăsit tabăra.45Atunci amalekiții și canaaniții care locuiau pe muntele acela au coborât, i‑au atacat și i‑au zdrobit până la Horma[5].
1Da fuhr die ganze Gemeinde auf und schrie, und das Volk weinte in jener Nacht. (Deut 1:26)2Und alle Israeliten murrten gegen Mose und Aaron, und die ganze Gemeinde sprach zu ihnen: Ach dass wir gestorben wären in Ägyptenland oder in dieser Wüste, ach wären wir doch gestorben. (Ex 16:2; Ex 17:2; Num 11:1)3Warum führt uns der HERR in dies Land, damit wir durchs Schwert fallen und unsere Frauen und unsere Kinder ein Raub werden? Ist’s nicht besser, wir ziehen wieder nach Ägypten? (Ps 106:24)4Und einer sprach zu dem andern: Lasst uns einen Hauptmann über uns setzen und wieder nach Ägypten ziehen!5Mose aber und Aaron fielen auf ihr Angesicht vor der ganzen Versammlung der Gemeinde der Israeliten. (Num 16:4)6Und Josua, der Sohn Nuns, und Kaleb, der Sohn Jefunnes, die auch das Land erkundet hatten, zerrissen ihre Kleider (Num 13:6; Num 13:8; Num 13:16; Num 13:30)7und sprachen zu der ganzen Gemeinde der Israeliten: Das Land, das wir durchzogen haben, um es zu erkunden, ist sehr gut.8Wenn der HERR uns gnädig ist, so wird er uns in dies Land bringen und es uns geben, ein Land, darin Milch und Honig fließt. (Num 13:27)9Fallt nur nicht ab vom HERRN und fürchtet euch vor dem Volk dieses Landes nicht, denn wir wollen sie fressen wie Brot. Es ist ihr Schutz von ihnen gewichen, der HERR aber ist mit uns. Fürchtet euch nicht vor ihnen! (Num 13:32)10Aber das ganze Volk sprach, man sollte sie steinigen. Da erschien die Herrlichkeit des HERRN über der Stiftshütte allen Israeliten. (Ex 16:10; Ex 17:4)11Und der HERR sprach zu Mose: Wie lange lästert mich dies Volk? Und wie lange wollen sie nicht an mich glauben trotz all der Zeichen, die ich unter ihnen getan habe?12Ich will sie mit der Pest schlagen und sie vertilgen und dich zu einem größeren und mächtigeren Volk machen als dieses. (Ex 32:10)13Mose aber sprach zu dem HERRN: Dann werden’s die Ägypter hören; denn du hast dies Volk mit deiner Kraft aus ihrer Mitte herausgeführt.14Auch wird man es sagen zu den Bewohnern dieses Landes, die da gehört haben, dass du, HERR, unter diesem Volk bist, dass du von Angesicht gesehen wirst und deine Wolke über ihnen steht und dass du, HERR, vor ihnen hergehst in der Wolkensäule am Tage und in der Feuersäule bei Nacht. (Ex 13:21; Num 9:15)15Würdest du nun dies Volk töten wie einen Mann, so würden die andern Völker, die solch ein Gerücht über dich hören, sagen:16Der HERR vermochte es nicht, dies Volk in das Land zu bringen, das er ihnen zu geben geschworen hatte; darum hat er sie hingeschlachtet in der Wüste. (Deut 9:28; Ios 7:8)17So lass nun deine Kraft, o Herr, groß werden, wie du gesagt hast:18»Der HERR ist geduldig und von großer Barmherzigkeit und vergibt Missetat und Übertretung, aber er lässt niemand ungestraft, sondern sucht heim die Missetat der Väter an den Kindern bis ins dritte und vierte Glied.« (Ex 34:6)19So vergib nun die Missetat dieses Volks nach deiner großen Barmherzigkeit, wie du auch diesem Volk vergeben hast von Ägypten an bis hierher. (Ex 34:10)20Und der HERR sprach: Ich habe vergeben, wie du es erbeten hast.21Aber so wahr ich lebe und alle Welt der Herrlichkeit des HERRN voll werden soll: (Ex 9:16)22Alle die Männer, die meine Herrlichkeit und meine Zeichen gesehen haben, die ich getan habe in Ägypten und in der Wüste, und mich nun zehnmal versucht und meiner Stimme nicht gehorcht haben,23von denen soll keiner das Land sehen, das ich ihren Vätern zu geben geschworen habe; auch keiner soll es sehen, der mich gelästert hat. (Ps 95:11; Ev 3:11; Ev 3:17)24Nur meinen Knecht Kaleb, weil ein anderer Geist in ihm ist und er mir treu nachgefolgt ist, den will ich in das Land bringen, in das er gekommen ist, und seine Nachkommen sollen es einnehmen, (Ios 14:6; Ios 14:9)25während die Amalekiter und Kanaaniter in der Ebene wohnen bleiben. Morgen wendet euch und zieht in die Wüste auf dem Wege zum Schilfmeer!26Und der HERR redete mit Mose und Aaron und sprach:27Wie lange murrt diese böse Gemeinde gegen mich? Ich habe das Murren der Israeliten, womit sie gegen mich gemurrt haben, gehört. (Ex 32:34)28Darum sprich zu ihnen: So wahr ich lebe, spricht der HERR: Ich will mit euch tun, wie ihr vor meinen Ohren gesagt habt.29Eure Leiber sollen in dieser Wüste verfallen. Alle, die ihr gezählt seid von zwanzig Jahren an und darüber, die ihr gegen mich gemurrt habt, (1 Cor 10:10)30wahrlich, ihr sollt nicht in das Land kommen, über das ich meine Hand zum Schwur erhoben habe, euch darin wohnen zu lassen, außer Kaleb, dem Sohn Jefunnes, und Josua, dem Sohn Nuns.31Eure Kinder aber, von denen ihr sagtet: Sie werden ein Raub sein, die will ich hineinbringen, dass sie das Land kennenlernen, das ihr verwerft.32Aber eure eigenen Leiber sollen in dieser Wüste verfallen.33Und eure Kinder sollen Hirten sein in der Wüste vierzig Jahre und eure Untreue tragen, bis eure Leiber aufgerieben sind in der Wüste. (Ex 16:35; Deut 2:7; Deut 8:4)34Nach der Zahl der vierzig Tage, in denen ihr das Land erkundet habt – je ein Tag soll ein Jahr gelten –, sollt ihr vierzig Jahre eure Schuld tragen, auf dass ihr innewerdet, was es sei, wenn ich mich abwende. (Num 32:13; Ier 2:19)35Ich, der HERR, habe es gesagt und wahrlich, das will ich auch tun mit dieser ganzen bösen Gemeinde, die sich gegen mich empört hat. In dieser Wüste sollen sie aufgerieben werden und dort sterben.36Die Männer aber, die Mose ausgesandt hatte, um das Land zu erkunden, und die zurückgekommen waren und die ganze Gemeinde gegen ihn zum Murren verleitet hatten, (1 Cor 10:5; 1 Cor 10:10; Iuda 1:5)37diese Männer starben durch eine Plage vor dem HERRN, weil sie über das Land ein böses Gerücht aufbrachten.38Aber Josua, der Sohn Nuns, und Kaleb, der Sohn Jefunnes, blieben am Leben von den Männern, die gegangen waren, um das Land zu erkunden.
Kampf gegen Amalek und Kanaan
39Als Mose diese Worte allen Israeliten sagte, da trauerte das Volk sehr.40Und sie machten sich früh am Morgen auf und zogen auf die Höhe des Gebirges und sprachen: Hier sind wir und wollen hinaufziehen in das Land, von dem der HERR geredet hat; denn wir haben gesündigt. (Deut 1:41)41Mose aber sprach: Warum wollt ihr das Wort des HERRN übertreten? Es wird euch nicht gelingen.42Zieht nicht hinauf – denn der HERR ist nicht unter euch –, dass ihr nicht geschlagen werdet vor euren Feinden.43Denn die Amalekiter und Kanaaniter stehen euch dort gegenüber, und ihr werdet durchs Schwert fallen, weil ihr euch vom HERRN abgekehrt habt, und der HERR wird nicht mit euch sein.44Aber sie waren so vermessen und zogen hinauf auf die Höhe des Gebirges; aber die Lade des Bundes des HERRN und Mose wichen nicht aus dem Lager.45Da kamen die Amalekiter und Kanaaniter, die auf dem Gebirge wohnten, herab und schlugen und zersprengten sie bis nach Horma. (Num 21:3; Deut 1:44)