Iov 6 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Răspunsul lui Iov

1 Iov a zis: 2 „O, dacă mi s‑ar putea cântări durerea și dacă mi‑ar fi pusă în talere întreaga nenorocire! 3 Ar fi mai grele decât nisipul mării; de aceea mi‑au fost atât de nesăbuite cuvintele. 4 Căci săgețile Celui Atotputernic m‑au străpuns, iar duhul meu le bea otrava. Spaimele lui Dumnezeu se înșiruie împotriva mea. 5 Oare rage măgarul sălbatic când are iarbă sau mugește boul când are nutreț? 6 Se mănâncă oare fără sare ceea ce nu are gust? Are vreun gust albușul de ou?^[1] 7 Refuz să mă ating de așa ceva; ele sunt ca o mâncare stricată.^[2] 8 Cine îmi va îndeplini cererea? O, de mi‑ar împlini Dumnezeu speranța! 9 De‑ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, să‑Și întindă mâna și să mă nimicească! 10 Atunci mi‑ar rămâne măcar această mângâiere și această bucurie în durerea care nu se mai termină: că n‑am încălcat cuvintele Celui Sfânt. 11 Ce putere mai am ca să mai aștept? Care mi‑e sfârșitul ca să mai am răbdare? 12 Am eu puterea pietrei? Este oare de bronz carnea mea? 13 N‑am rămas eu oare fără niciun ajutor în mine și n‑a fost alungată orice înțelepciune de la mine? 14 Cel ce renunță la bunătate față de prietenul său, părăsește teama de Cel Atotputernic. 15 Frații mei au lucrat cu necredincioșie ca un ued^[3], ca șuvoaiele uedurilor care ies din matcă, 16 care sunt tulburi din cauza gheții în care stă ascunsă zăpada. 17 Când se‑ncălzește vremea, pâraiele seacă, când este cald, li se usucă albia. 18 Caravanele se întorc din drumul lor; înaintează în pustietate și pier. 19 Caravanele din Tema se uită cu atenție; călătorii din Șeba le așteaptă cu nerăbdare. 20 Sunt rușinați însă pentru că s‑au încrezut în ele; ajung acolo doar ca să fie dezamăgiți. 21 Ca ele sunteți și voi pentru mine: îmi vedeți spaima și vă temeți. 22 Am zis eu vreodată: «Faceți‑mi un dar!» sau: «Dați mită pentru mine din bogăția voastră!» 23 sau: «Scăpați‑mă din mâna vreunui vrăjmaș!» sau: «Răscumpărați‑mă din mâna vreunui om groaznic!» 24 Învățați‑mă și voi tăcea, arătați‑mi unde am greșit. 25 Cât de dureroase sunt cuvintele drepte! Dar ce dovedește mustrarea voastră? 26 Vreți să mă mustrați pentru cuvintele mele și să luați drept vânt cuvintele unui deznădăjduit? 27 Voi vă jucați chiar și cu viața orfanilor, vă vindeți chiar și prietenul! 28 Dar acum uitați‑vă la mine, vă rog! Oare vă voi minți în față? 29 Întoarceți‑vă, nu fiți nedrepți! Întoarceți‑vă, este vorba de dreptatea mea^[4]! 30 Este vreo nedreptate pe limba mea? Nu deosebește cerul gurii mele ce este rău?

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Hiobs erste Antwort an Elifas

1 Hiob antwortete und sprach: 2 Wenn man doch meinen Kummer wägen und mein Leiden zugleich auf die Waage legen wollte! 3 Denn nun ist es schwerer als Sand am Meer; darum sind meine Worte noch unbedacht. 4 Denn die Pfeile des Allmächtigen stecken in mir; mein Geist muss ihr Gift trinken, und die Schrecknisse Gottes sind auf mich gerichtet. (Ps 38:3) 5 Schreit denn der Wildesel, wenn er Gras hat, oder brüllt der Stier, wenn er sein Futter hat? 6 Isst man denn Fades, ohne es zu salzen, oder hat Eiweiß Wohlgeschmack? 7 Meine Kehle sträubt sich, es aufzunehmen; es ist, als wäre mein Brot unrein. 8 Könnte meine Bitte doch geschehen und Gott mir geben, was ich hoffe! 9 Dass mich doch Gott erschlagen wollte und seine Hand ausstreckte und mir den Lebensfaden abschnitte! 10 So hätte ich noch diesen Trost und wollte fröhlich springen – ob auch der Schmerz mich quält ohne Erbarmen –, dass ich nicht verleugnet habe die Worte des Heiligen. 11 Was ist meine Kraft, dass ich ausharren könnte; und welches Ende wartet auf mich, dass ich geduldig sein sollte? 12 Ist doch meine Kraft nicht aus Stein und mein Fleisch nicht aus Erz. 13 Hab ich denn keine Hilfe mehr, und gibt es keinen Rat mehr für mich? 14 Wer Barmherzigkeit seinem Nächsten verweigert, der gibt die Furcht vor dem Allmächtigen auf. 15 Meine Brüder sind trügerisch wie ein Bach, wie das Bett der Bäche, die versickern, (Ps 38:12) 16 die erst trübe sind vom Eis, darin der Schnee sich birgt, 17 doch zur Zeit, wenn die Hitze kommt, versiegen sie; wenn es heiß wird, vergehen sie von ihrer Stätte: 18 Karawanen gehen ihren Weg dahin, sie gehen hin ins Nichts und verschwinden. 19 Die Karawanen von Tema blickten aus auf sie, die Karawanen von Saba hofften auf sie; (Iov 1:15) 20 aber sie wurden zuschanden über ihrer Hoffnung und waren betrogen, als sie dahin kamen. 21 So seid ihr jetzt für mich geworden; weil ihr Schrecknisse seht, fürchtet ihr euch. 22 Hab ich denn gesagt: Schenkt mir etwas und bezahlt für mich von eurem Vermögen 23 und errettet mich aus der Hand des Feindes und kauft mich los von der Hand der Gewalttätigen? 24 Belehrt mich, so will ich schweigen, und worin ich geirrt habe, darin unterweist mich! 25 Wie könnten redliche Worte betrüben? Aber euer Tadel, was tadelt er? 26 Gedenkt ihr, Worte zu rügen? Aber die Rede eines Verzweifelnden verhallt im Wind. 27 Ihr freilich könntet wohl über eine Waise das Los werfen und euren Nächsten verschachern. 28 Nun aber hebt doch an und seht auf mich, ob ich euch ins Angesicht lüge. 29 Kehrt doch um, damit nicht Unrecht geschehe! Kehrt um! Noch habe ich recht darin! 30 Ist denn auf meiner Zunge Unrecht, oder sollte mein Gaumen Böses nicht merken?