Iov 24 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 De ce nu hotărăște Cel Atotputernic vremuri pentru judecată? De ce așteaptă în zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc? 2 Oamenii mută hotarele, iau turme cu forța și apoi le pasc. 3 Iau măgarul orfanului, iau drept garanție boul văduvei. 4 Îmbrâncesc de pe cale pe cei nevoiași și silesc pe toți săracii țării să se ascundă. 5 Iată, ca măgarii sălbatici în pustie, așa ies aceștia la lucru. Ei caută hrană; în deșert este mâncare pentru copii. 6 Culeg pe câmp nutrețul lui^[1] și răscolesc via celui rău. 7 Înnoptează goi, lipsiți de îmbrăcăminte și fără învelitoare împotriva frigului. 8 Sunt pătrunși de ploaia munților și se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost. 9 Orfanul este smuls de la sân, iar copilul săracului este luat drept garanție. 10 Neavând haine, umblă goi; strâng snopi, dar sunt flămânzi. 11 Extrag ulei între șirurile lor de măslini^[2], calcă teascurile, dar le este sete. 12 Bărbații din cetate gem, și sufletele celor înjunghiați strigă după ajutor, dar Dumnezeu nu ia seama la nenorocire. 13 Sunt alții care se răzvrătesc împotriva luminii, care nu cunosc căile ei și nu rămân pe cărările ei. 14 Ucigașul se scoală când se ivește lumina și omoară pe cel sărac și nevoiaș, iar în timpul nopții este ca un hoț. 15 Ochii celui adulter pândește amurgul, zicând: «Nimeni nu mă va vedea!» și își acoperă fața. 16 Ei sparg case pe întuneric, iar în timpul zilei stau închiși. Ei nu cunosc lumina. 17 Căci pentru toți aceștia, dimineața este o umbră a morții, deoarece sunt prieteni cu spaimele umbrei morții. 18 Ei sunt iuți ca spuma apelor, partea lor de pământ este blestemată. Nimeni nu trece pe drumul spre viile lor. 19 Seceta și căldura înhață apele zăpezii, iar Locuința Morților îi înhață pe cei ce‑au păcătuit. 20 Pântecul mamei îi uită și viermele îi găsește gustoși. Nimeni nu‑și mai aduce aminte de ei. Astfel, nedreptatea este zdrobită ca un copac. 21 Ei pradă femeia fără copii și nu fac niciun bine văduvei. 22 Totuși, prin puterea Sa, El îi înlătură pe cei măreți; când Se ridică El, ei nu se mai încred în viața lor. 23 El le dă siguranță și sunt sprijiniți; ochii Lui sunt asupra căilor lor. 24 Sunt înălțați pentru puțină vreme, dar apoi trec. Sunt doborâți și adunați ca toți ceilalți; sunt tăiați ca spicele de grâu. 25 Dacă nu este așa, cine poate dovedi că mint și cine‑mi poate nimici vorbele?“

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

1 Warum sind von dem Allmächtigen nicht Zeiten vorbehalten, und warum sehen, die ihn kennen, seine Tage nicht? (Ecl 3:11; Ecl 8:6) 2 Die Frevler verrücken die Grenzen, rauben die Herde und weiden sie. (Deut 27:17) 3 Sie treiben den Esel der Waisen weg und nehmen das Rind der Witwe zum Pfande. 4 Sie stoßen die Armen vom Wege, und die Elenden im Lande müssen sich verkriechen. 5 Siehe, wie Wildesel in der Wüste gehen sie hinaus an ihr Werk und suchen Nahrung; die Einöde gibt ihnen Speise für ihre Kinder. 6 Sie ernten des Nachts auf dem Acker und halten Nachlese im Weinberg des Gottlosen. 7 Sie liegen in der Nacht nackt ohne Gewand und haben keine Decke im Frost. 8 Sie triefen vom Regen in den Bergen und drängen sich an die Felsen, weil sie sonst keine Zuflucht haben. 9 Man reißt das Waisenkind von der Mutterbrust und nimmt den Säugling der Armen zum Pfande. 10 Nackt gehen sie einher ohne Kleider, und hungrig tragen sie Garben. (Is 58:7) 11 Gleich in den Gärten pressen sie Öl, sie treten die Kelter und leiden doch Durst. (Iac 5:4) 12 Aus der Stadt seufzen Menschen, und die Seele der Erschlagenen schreit. Doch Gott achtet nicht darauf! 13 Sie sind Feinde des Lichts geworden, kennen seine Wege nicht und bleiben nicht auf seinen Pfaden. 14 Wenn der Tag anbricht, steht der Mörder auf und erwürgt den Elenden und Armen, und des Nachts schleicht der Dieb. 15 Das Auge des Ehebrechers lauert auf das Dunkel, und er denkt: »Mich sieht kein Auge!«, und verdeckt sein Antlitz. (Ps 10:11) 16 Im Finstern bricht man in die Häuser ein; am Tage verbergen sie sich und scheuen alle das Licht. 17 Ja, als Morgen gilt ihnen allen die Finsternis, denn sie sind bekannt mit den Schrecken der Finsternis. 18 Er fährt leicht wie auf dem Wasser dahin, verflucht wird sein Acker im Lande, und man wendet sich seinem Weinberg nicht zu. 19 Der Tod nimmt weg die da sündigen, wie die Hitze und Dürre das Schneewasser verzehrt. 20 Der Mutterschoß vergisst ihn; die Würmer laben sich an ihm. An ihn denkt man nicht mehr; so zerbricht Frevel wie Holz. 21 Er lässt sich mit der Unfruchtbaren ein, und sie gebiert nicht, und der Witwe tut er nichts Gutes. 22 Aber Gott rafft die Gewalttätigen hin durch seine Kraft; steht er auf, so werden sie ihres Lebens nicht gewiss sein. 23 Er gibt ihnen zwar Schutz und Halt, doch sehen seine Augen auf ihr Tun. 24 Sie sind hoch erhöht; aber nach einer kleinen Weile sind sie nicht mehr da; sie sinken hin und werden hinweggerafft wie alle; wie die Spitzen der Ähren werden sie abgeschnitten. 25 Ist’s nicht so? Wer will mich Lügen strafen und erweisen, dass meine Rede nichts sei?