1Iov a răspuns și a zis:2„Până când îmi veți chinui sufletul și mă veți zdrobi cu vorbe?3De zece ori[1] m‑ați batjocorit. Nu v‑a fost rușine să mă insultați.4Dacă într-adevăr am greșit, greșeala mea rămâne cu mine peste noapte.5Dacă într-adevăr vă înălțați împotriva mea și folosiți rușinea mea drept dovadă împotriva mea,6să știți atunci că Dumnezeu a greșit față de mine și m‑a înconjurat cu lațul Lui.7Iată, strig: «Violență!», dar nu mi se răspunde; strig după ajutor, dar nu este dreptate.8El mi‑a tăiat calea și nu mai pot trece, El mi‑a învăluit cărările în întuneric.9M‑a dezbrăcat de gloria mea și mi‑a smuls coroana de pe cap.10Mă dărâmă de jur împrejur și sunt dus; îmi smulge speranța ca pe un copac.11Mânia Lui s‑a aprins împotriva mea; mă consideră unul dintre vrăjmașii Săi.12Oștile Lui pornesc în forță, au ridicat o rampă de asalt în drumul lor către mine, și‑au așezat tabăra în jurul cortului meu.13Mi‑a îndepărtat frații de mine, cunoscuții mei s‑au înstrăinat de mine.14Rudele mele m‑au părăsit, și prietenii m‑au uitat.15Sunt un străin pentru oaspeții și roabele[2] mele; în ochii lor sunt un necunoscut. (Iov 31:13)16Îmi chem slujitorul, dar el nu‑mi răspunde, deși caut bunăvoința lui cu gura mea.17Suflarea mea stârnește repulsie soției mele, și sunt dezgustător pentru fiii mamei mele.[3]18Chiar și copiii mă resping; când mă ridic, ei vorbesc împotriva mea.19Toți prietenii mei apropiați mă disprețuiesc; cei pe care‑i iubesc s‑au întors împotriva mea.20Mi se lipesc oasele de carne; n‑am rămas decât cu pielea dinților mei.21Arătați bunăvoință față de mine, prietenii mei, arătați bunăvoință față de mine, pentru că m‑a lovit mâna lui Dumnezeu!22De ce mă urmăriți ca Dumnezeu și nu vă mulțumiți cu carnea mea?23O, aș vrea să‑mi fie scrise cuvintele, să fie scrise pe un sul,24să fie săpate în stâncă pentru totdeauna, cu o daltă de fier și cu plumb!25Dar eu știu că Răscumpărătorul[4] meu este viu și că, la urmă, va sta pe țărână.26Chiar după ce pielea mi‑a fost nimicită, în trup fiind[5], Îl voi vedea pe Dumnezeu.27Îl voi vedea de partea mea, Îl voi vedea cu ochii mei, și nu‑mi va mai fi un străin[6]! Mi se mistuie rărunchii înăuntrul meu.[7]28Veți spune atunci: «De ce îl urmăream?» Și astfel rădăcina adevărului va fi găsită în mine.29Temeți‑vă de sabie, căci mânia aduce pedeapsa sabiei, ca să știți că există o judecată.“
1Hiob antwortete und sprach:2Wie lange plagt ihr meine Seele und peinigt mich mit Worten?3Ihr habt mich nun zehnmal verhöhnt und schämt euch nicht, mir so zuzusetzen.4Habe ich wirklich geirrt, so trage ich meinen Irrtum selbst.5Wollt ihr euch wirklich über mich erheben und wollt mir meine Schande beweisen?6So merkt doch endlich, dass Gott mir unrecht getan hat und mich mit seinem Jagdnetz umgeben hat.7Siehe, ich schreie »Gewalt!« und werde doch nicht gehört; ich rufe, aber kein Recht ist da. (Iov 30:20; Ier 20:8; Hab 1:2)8Er hat meinen Weg vermauert, dass ich nicht hinüberkann, und hat Finsternis auf meine Steige gelegt. (Iov 3:23; Pl 3:7; Pl 3:9)9Er hat mir mein Ehrenkleid ausgezogen und die Krone von meinem Haupt genommen.10Er hat mich zerbrochen um und um, dass ich dahinfuhr, und hat meine Hoffnung ausgerissen wie einen Baum.11Sein Zorn ist über mich entbrannt, und er achtet mich seinen Feinden gleich. (Iov 13:24; Iov 33:10)12Vereint kommen seine Kriegsscharen und haben ihren Weg gegen mich gebaut und sich um meine Hütte her gelagert.13Er hat meine Brüder von mir entfernt, und meine Verwandten sind mir fremd geworden. (Ps 31:12)14Meine Nächsten haben sich zurückgezogen, und meine Freunde haben mich vergessen. (Ps 38:12)15Meinen Hausgenossen und meinen Mägden gelte ich als Fremder; ich bin ein Unbekannter in ihren Augen.16Ich rief meinen Knecht und er antwortete mir nicht; ich musste ihn anflehen mit eigenem Munde.17Mein Atem ist zuwider meiner Frau, und die Söhne meiner Mutter ekelt’s vor mir.18Selbst die Kinder geben nichts auf mich; stelle ich mich gegen sie, so geben sie mir böse Worte.19Alle meine Getreuen verabscheuen mich, und die ich lieb hatte, haben sich gegen mich gewandt.20Mein Gebein hängt nur noch an Haut und Fleisch, und nur das nackte Leben brachte ich davon.21Erbarmt euch über mich, erbarmt euch, ihr meine Freunde; denn die Hand Gottes hat mich getroffen!22Warum verfolgt ihr mich wie Gott und könnt nicht satt werden von meinem Fleisch?23Ach dass meine Reden aufgeschrieben würden! Ach dass sie aufgezeichnet würden als Inschrift,24mit einem eisernen Griffel und mit Blei für immer in einen Felsen gehauen!25Aber ich weiß, dass mein Erlöser[1] lebt, und als der Letzte wird er über dem Staub sich erheben. (Iov 26:6; Is 41:14; Os 13:14)26Nachdem meine Haut so zerschlagen ist, werde ich ohne mein Fleisch Gott sehen. (Ps 17:15; Ps 73:24)27Ich selbst werde ihn sehen, meine Augen werden ihn schauen und kein Fremder. Danach sehnt sich mein Herz in meiner Brust.28Wenn ihr sprecht: Wie wollen wir ihn verfolgen und eine Sache gegen ihn finden!,29so fürchtet euch selbst vor dem Schwert; denn das sind Missetaten, die das Schwert straft, damit ihr wisst, dass es ein Gericht gibt.