Iov 10 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 Sunt dezgustat de viața mea. De aceea voi da frâu liber plângerii mele, voi vorbi din amărăciunea sufletului meu. 2 Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna! Fă‑mă să știu de ce te cerți cu mine! 3 Îți place să asuprești, să disprețuiești lucrarea mâinilor Tale, în timp ce faci să strălucească sfaturile celor răi? 4 Ai Tu ochi de carne? Vezi Tu așa cum vede un om? 5 Sunt zilele Tale ca zilele omului sau anii Tăi ca anii lui, 6 ca să‑mi cauți nelegiuirea și să‑mi cercetezi păcatul, 7 deși Tu știi că sunt nevinovat și că nimeni nu poate scăpa din mâna Ta? 8 Mâinile Tale m‑au modelat și m‑au făcut, iar acum te întorci să mă distrugi? 9 Adu‑Ți aminte, Te rog, că m‑ai făcut ca pe lut! Vrei acum să mă faci din nou țărână? 10 N‑ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele și închegat ca brânza? 11 M‑ai îmbrăcat cu piele și cu carne și m‑ai împletit cu oase și cu tendoane. 12 Mi‑ai dat viață și mi‑ai arătat îndurare^[1], iar purtarea Ta de grijă mi‑a păzit duhul. 13 Iată totuși ce ai ascuns în inima Ta și ce știu că aveai de gând: 14 ca, dacă păcătuiesc, să mă urmărești și să nu‑mi ierți nelegiuirea. 15 Dacă sunt rău, vai de mine! Dacă sunt drept, nu‑mi pot înălța capul, pentru că sunt plin de rușine și înecat în^[2] necaz. 16 Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu și iarăși Îți arăți marea Ta putere împotriva mea. 17 Aduci mai mulți martori împotriva mea, mânia Ta crește față de mine și mă lovești cu o mulțime de necazuri. 18 De ce m‑ai scos din pântec? O, de‑aș fi murit înainte să mă vadă cineva! 19 Aș fi ca și cum n‑aș fi fost, purtat din pântec drept în mormânt. 20 Oare nu‑mi sunt puține zilele? Oprește‑te și lasă‑mă singur, să pot afla puțină mângâiere 21 înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere, în țara întunericului și a umbrei morții^[3], 22 în țara nopții întunecate, a umbrei morții și a dezordinii, unde chiar și lumina este precum întunericul!»“

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

1 Mich ekelt mein Leben an. Ich will meiner Klage ihren Lauf lassen und reden in der Betrübnis meiner Seele 2 und zu Gott sagen: Verdamme mich nicht! Lass mich wissen, warum du mich vor Gericht ziehst. 3 Gefällt dir’s, dass du Gewalt tust und verwirfst das Werk deiner Hände und dein Licht leuchten lässt über den Plan der Frevler? 4 Hast du denn Menschenaugen, oder siehst du, wie ein Sterblicher sieht? (1 Sam 16:7) 5 Oder ist deine Zeit wie eines Menschen Zeit oder deine Jahre wie eines Mannes Jahre, 6 dass du nach meiner Schuld fragst und nach meiner Sünde suchst, 7 wo du doch weißt, dass ich nicht schuldig bin und niemand da ist, der aus deiner Hand erretten kann? 8 Deine Hände haben mich gebildet und bereitet; danach hast du dich abgewandt und mich verdorben. (Ps 139:14) 9 Bedenke doch, dass du mich aus Lehm gemacht hast, und lässt mich wieder zum Staub zurückkehren? (Gen 2:7; Gen 3:19; Iov 33:6) 10 Hast du mich nicht wie Milch hingegossen und wie Käse gerinnen lassen? 11 Du hast mir Haut und Fleisch angezogen; aus Knochen und Sehnen hast du mich geflochten; 12 Leben und Wohltat hast du an mir getan, und deine Obhut hat meinen Odem bewahrt. (Fapte 17:28) 13 Aber dies verbargst du in deinem Herzen – ich weiß, du hattest das im Sinn –, 14 dass du darauf achten wolltest, wenn ich sündigte, und mich von meiner Schuld nicht lossprechen. 15 Wäre ich schuldig, dann wehe mir! Und wäre ich schuldlos, so dürfte ich doch mein Haupt nicht erheben, gesättigt mit Schmach und getränkt mit Elend. 16 Und wenn ich es aufrichtete, so würdest du mich jagen wie ein Löwe und wiederum erschreckend an mir handeln. (Is 38:13) 17 Du würdest immer neue Zeugen gegen mich stellen und deinen Zorn auf mich noch mehren und immer neue Heerhaufen gegen mich senden. 18 Warum hast du mich aus meiner Mutter Schoß kommen lassen? Ach dass ich umgekommen wäre und mich nie ein Auge gesehen hätte! (Iov 3:11; Ier 20:14) 19 So wäre ich, als wäre ich nie gewesen, vom Mutterleib weg zum Grabe gebracht. 20 Ist denn mein Leben nicht kurz? So höre auf und lass ab von mir, dass ich ein wenig erquickt werde, 21 ehe denn ich hingehe – und komme nicht zurück – ins Land der Finsternis und des Dunkels, (Iov 7:10) 22 ins Land, wo es stockfinster ist und dunkel ohne alle Ordnung, und wenn’s hell wird, so ist es immer noch Finsternis.