de la Biblica1Războiul dintre Casa lui Saul și Casa lui David a durat mult timp. David devenea tot mai puternic, în timp ce Casa lui Saul slăbea tot mai mult.2Fiii lui David care i s‑au născut la Hebron sunt următorii: Amnon, întâiul născut, fiul izreelitei Ahinoam;3Chileab, al doilea, fiul lui Abigail, fosta soție a lui Nabal, carmelitul; Absalom, al treilea, fiul Maacăi, fiica lui Talmai, regele Gheșurului;4Adonia, al patrulea, fiul Haghitei; Șefatia, al cincilea, fiul lui Abital;5Itream, al șaselea, al lui Egla, soția lui David. Aceștia i s‑au născut lui David în Hebron.
Abner, de partea lui David
6În timpul războiului dintre Casa lui Saul și Casa lui David, Abner a devenit puternic în Casa lui Saul.7Saul avea o țiitoare pe nume Rițpa, fiica lui Aia. Iș‑Boșet i‑a zis lui Abner: – De ce ai intrat la[1] țiitoarea tatălui meu?8Abner s‑a mâniat foarte tare din cauza spuselor lui Iș‑Boșet și i‑a zis: – Oare cap de câine sunt eu? Sunt eu oare de partea lui Iuda? Astăzi am dat dovadă de credincioșie față de Casa tatălui tău, Saul, a fraților și a prietenilor lui și nu te‑am dat în mâna lui David, iar tu mă găsești astăzi vinovat din cauza acestei femei!?9Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de Abner[2] dacă nu voi face pentru David ceea ce DOMNUL i‑a promis prin jurământ,10și anume că va lua domnia de la Casa lui Saul și va ridica tronul lui David peste Israel și peste Iuda, de la Dan până la Beer-Șeba[3].11Iș‑Boșet n‑a îndrăznit să‑i mai spună ceva lui Abner, pentru că se temea de el.12Abner a trimis mesageri la David, din partea lui, zicând: „A cui este țara?“ Apoi a zis: „Încheie un legământ cu mine și, iată, mâna mea va fi cu tine ca să întorci la tine întreg Israelul!“13David i‑a răspuns: „Bine, voi încheia legământ cu tine, însă îți cer un singur lucru: nu‑mi vei mai vedea fața dacă nu mi‑o aduci pe Mihal, fiica lui Saul, atunci când vii să mă vezi!“14David a trimis mesageri la Iș‑Boșet, fiul lui Saul, zicând: „Dă‑mi‑o pe soția mea, pe Mihal, cu care m‑am logodit pentru prețul celor o sută de prepuțuri de‑ale filistenilor!“15Iș‑Boșet a trimis după ea, și aceasta a fost luată de la soțul ei, de la Paltiel, fiul lui Laiș.16Soțul ei a mers cu ea, plângând în urma ei, până la Bahurim. Abner i‑a zis: „Întoarce‑te acasă!“ Și el s‑a întors acasă.17Apoi Abner a vorbit cu bătrânii lui Israel,[4] zicând: „Chiar și în trecut ați căutat să‑l aveți pe David rege peste voi. (Deut 19:12; Deut 21:1; Deut 21:18; Deut 22:13; Deut 25:5; Ios 8:10; 2 Sam 5:3; 2 Sam 17:4; 1 Re 20:7)18Acum, faceți întocmai, căci DOMNUL i‑a vorbit lui David, zicând: «Prin mâna robului Meu David, am să‑l izbăvesc pe poporul Meu, Israel, din mâna filistenilor și a tuturor dușmanilor săi.»“19Abner a vorbit, de asemenea, și în auzul celor din Beniamin. După aceea Abner s‑a dus la Hebron ca să spună și în auzul lui David tot ceea ce era bine în ochii lui Israel și a întregii Case a lui Beniamin.20A sosit la David, la Hebron, însoțit de douăzeci de bărbați. Și David a dat un ospăț în cinstea lui Abner și a oamenilor care erau cu el.21Abner i‑a zis lui David: „Lasă‑mă să plec și să adun tot Israelul la stăpânul meu, regele, ca să încheie un legământ cu tine și astfel să domnești peste tot ce dorește sufletul tău.“ David i‑a dat voie lui Abner să plece, iar acesta a plecat în pace.
Abner, asasinat de Ioab
22Chiar atunci slujitorii lui David și Ioab s‑au întors de la un raid și au adus cu ei o mare pradă. Abner însă nu se mai afla împreună cu David la Hebron, căci acesta îi dăduse drumul, iar el plecase în pace.23Când Ioab și toată oștirea care era cu el au ajuns, l‑au înștiințat pe Ioab, zicând: „Abner, fiul lui Ner, a venit la rege, iar acesta i‑a dat drumul, și el a plecat în pace“.24Ioab a venit la rege și i‑a zis: „Ce‑ai făcut? Iată, Abner a fost la tine, iar tu i‑ai dat voie să plece. De ce?25Îl cunoști bine pe Abner, fiul lui Ner! El a venit ca să te înșele, ca să‑ți cunoască mișcările[5] și ca să știe tot ceea ce faci.“26După ce a ieșit de la David, Ioab a trimis mesageri după Abner, care l‑au adus înapoi de la puțul[6] lui Sira. David însă nu știa nimic.27Când a ajuns Abner la Hebron, Ioab l‑a luat deoparte, la poartă, ca și cum i‑ar vorbi în taină. Acolo, ca să‑l răzbune pe fratele său Asael, Ioab l‑a lovit în stomac și a murit.28Când David a aflat ce s‑a întâmplat, a zis: „Eu și regatul meu suntem nevinovați înaintea DOMNULUI, pentru totdeauna, de moartea lui Abner, fiul lui Ner.29Fie ca vina acestei morți să cadă asupra lui Ioab și asupra familiei tatălui său! Fie ca în familia lui Ioab să existe întotdeauna cineva care să aibă o scurgere[7] sau o infecție[8], cineva care să se sprijine în cârjă, cineva care să cadă lovit de sabie și cineva care să ducă lipsă de pâine.“ (Lev 13:1)30(Ioab împreună cu fratele său Abișai l‑au ucis pe Abner pentru că, în lupta de la Ghivon, acesta îl omorâse pe fratele lor Asael.)31David i‑a zis lui Ioab și întregului popor care era cu el: „Sfâșiați‑vă hainele, încingeți‑vă cu saci și mergeți jelind înaintea lui Abner.“ Regele David mergea în urma sicriului.32L‑au înmormântat pe Abner la Hebron. Regele și‑a ridicat glasul și a plâns la mormântul lui Abner și tot poporul a plâns.33Regele a cântat această cântare de jale: Să moară Abner cum moare un nebun?34N‑aveai nici mâinile legate, nici picioarele puse în lanțuri. Ai căzut ca unul răpus de mișei. Și tot poporul a plâns din nou după Abner.35Tot poporul s‑a apropiat de David ca să‑l determine să mănânce cât mai era încă ziuă, însă David a jurat, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea[9] dacă voi gusta pâine sau orice altceva înainte de apusul soarelui.“36Tot poporul a văzut aceasta și le‑a plăcut[10] hotărârea regelui. De altfel, tot ce a făcut regele a plăcut întregului popor.37Astfel, în acea zi, tot poporul și tot Israelul au știut că nu regele l‑a omorât pe Abner, fiul lui Ner.38Apoi regele le‑a zis slujitorilor săi: „Nu vă dați seama că un prinț și un mare om a căzut astăzi în Israel?39Și astăzi, deși sunt uns ca rege, sunt slab, iar acești bărbați, fiii Țeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Fie ca DOMNUL să‑i răsplătească celui rău după răutatea lui!“
1Und es war ein langer Kampf zwischen dem Hause Sauls und dem Hause Davids. David aber nahm immer mehr zu an Macht, und das Haus Sauls nahm immer mehr ab. (2 Sam 5:10)2Und es wurden David Söhne geboren zu Hebron. Sein erstgeborener Sohn war Amnon, von Ahinoam, der Jesreeliterin; (1 Cro 3:1)3der zweite: Kilab, von Abigajil, der Frau des Karmeliters Nabal; der dritte: Absalom, der Sohn der Maacha, der Tochter Talmais, des Königs von Geschur; (Ios 13:13; 1 Sam 25:2; 2 Sam 13:1)4der vierte: Adonija, der Sohn der Haggit; der fünfte: Schefatja, der Sohn der Abital; (1 Re 1:5; 1 Re 2:13)5der sechste: Jitream, von Egla, der Frau Davids. Diese wurden David geboren zu Hebron.
Abner läuft zu David über
6Solange der Kampf währte zwischen dem Hause Sauls und dem Hause Davids, stärkte Abner das Haus Sauls. (Lev 18:20; 2 Sam 21:8)7Und Saul hatte eine Nebenfrau, die hieß Rizpa, eine Tochter Ajas. Und Isch-Boschet sprach zu Abner: Warum bist du zu meines Vaters Nebenfrau eingegangen?8Da wurde Abner sehr zornig über die Worte Isch-Boschets und sprach: Bin ich denn ein Hundskopf aus Juda? Heute erweise ich dem Hause Sauls, deines Vaters, und seinen Brüdern und Freunden Barmherzigkeit und habe dich nicht in Davids Hand gegeben, und du rechnest mir heute eine Schuld an wegen einer Frau?9Gott tue Abner dies und das, wenn ich nicht tue, wie der HERR dem David geschworen hat,10dass das Königtum vom Hause Sauls genommen und der Thron Davids aufgerichtet werde über Israel und Juda von Dan bis Beerscheba! (1 Sam 7:15; 1 Sam 15:28)11Da konnte er Abner kein Wort mehr antworten, so fürchtete er sich vor ihm.12Und Abner sandte Boten für sich zu David und ließ ihm sagen: Wem gehört das Land? Schließ einen Bund mit mir; siehe, meine Hand soll mit dir sein, dass ich dir ganz Israel zuführe.13David sprach: Gut, ich will einen Bund mit dir schließen. Aber eins fordere ich von dir: Du sollst mein Angesicht nicht sehen, es sei denn, du bringst zuvor Michal, Sauls Tochter, zu mir, wenn du kommst, mein Angesicht zu sehen.14Auch sandte David Boten zu Isch-Boschet, dem Sohn Sauls, und ließ ihm sagen: Gib mir meine Frau Michal, die ich erworben habe mit hundert Vorhäuten der Philister. (1 Sam 18:25)15Isch-Boschet sandte hin und ließ sie wegnehmen ihrem Mann Paltiël, dem Sohn des Lajisch. (1 Sam 25:44)16Und ihr Mann ging mit ihr und weinte hinter ihr her bis Bahurim. Da sprach Abner zu ihm: Kehre um und geh heim! Und er kehrte um.17Und Abner besprach sich mit den Ältesten in Israel und sprach: Ihr habt schon längst danach verlangt, dass David König über euch wäre.18So tut’s nun, denn der HERR hat von David gesagt: Durch die Hand meines Knechtes David will ich mein Volk Israel erretten aus der Hand der Philister und aller seiner Feinde.19Das tat Abner auch Benjamin kund und ging dann hin, um auch David in Hebron alles kundzutun, was Israel und das ganze Haus Benjamin für gut hielten.20Als nun Abner nach Hebron zu David kam und mit ihm zwanzig Mann, machte ihnen David ein Mahl.21Und Abner sprach zu David: Ich will mich aufmachen und hingehen, um ganz Israel zu meinem Herrn, dem König, zu sammeln, damit sie einen Bund mit dir schließen, auf dass du König seist, wie es dein Herz begehrt. Dann entließ David den Abner, sodass er hinging mit Frieden.
Abners Tod
22Und siehe, die Knechte Davids und Joab kamen von einem Streifzug zurück und brachten große Beute mit. Abner aber war nicht mehr bei David in Hebron, sondern er hatte ihn entlassen, sodass er mit Frieden weggegangen war.23Als aber Joab und das ganze Heer mit ihm gekommen war, wurde ihm angesagt, dass Abner, der Sohn Ners, zum König gekommen wäre; und der hatte ihn entlassen, sodass er mit Frieden weggegangen war.24Da ging Joab zum König hinein und sprach: Was hast du getan? Siehe, Abner ist zu dir gekommen; warum hast du ihn fortgelassen, dass er weggegangen ist?25Kennst du Abner, den Sohn Ners, nicht? Er ist gekommen, dich zu überlisten, dass er erkunde dein Kommen und Gehen und alles erfahre, was du tust.26Und als Joab von David wegging, sandte er Abner Boten nach, um ihn zurückzuholen von Bor-Sira; aber David wusste nichts davon.27Als nun Abner nach Hebron zurückkam, führte ihn Joab beiseite ins Tor, um heimlich mit ihm zu reden, und stach ihn dort in den Bauch, dass er starb, um des Blutes seines Bruders Asaël willen. (1 Re 2:5; 1 Re 2:23; 1 Re 20:10)28Als David das hernach erfuhr, sprach er: Ich und mein Königtum sind unschuldig vor dem HERRN ewiglich an dem Blut Abners, des Sohnes Ners;29es falle aber auf den Kopf Joabs und auf das ganze Haus seines Vaters, und es soll nicht aufhören im Hause Joabs, dass einer Eiterfluss und Aussatz habe oder am Stabe gehe oder durchs Schwert falle oder an Brot Mangel habe!30Joab und sein Bruder Abischai hatten Abner umgebracht, weil er ihren Bruder Asaël getötet hatte im Kampf bei Gibeon.31David aber sprach zu Joab und allem Volk, das bei ihm war: Zerreißt eure Kleider und gürtet euch den Sack um und haltet die Totenklage um Abner! Und König David folgte der Bahre.32Und als sie Abner begruben in Hebron, erhob der König seine Stimme und weinte bei dem Grabe Abners, und auch alles Volk weinte. (1 Sam 30:4)33Und der König klagte um Abner und sprach: Musste Abner sterben, wie ein Frevler stirbt?34Deine Hände waren nicht gebunden, deine Füße waren nicht in Ketten gelegt. Und doch bist du gefallen, wie man vor Ruchlosen fällt. Da beweinte ihn alles Volk noch mehr.35Als nun alles Volk kam, während es noch Tag war, um David zum Essen zu bewegen, schwor David und sprach: Gott tue mir dies und das, wenn ich Brot oder sonst etwas zu mir nehme, ehe die Sonne untergeht!36Und alles Volk nahm es wahr, und es gefiel ihnen gut, wie alles, was der König tat, dem ganzen Volke wohlgefiel.37Und alles Volk und ganz Israel merkten an diesem Tage, dass es nicht vom König ausgegangen war, dass Abner, der Sohn Ners, getötet wurde.38Und der König sprach zu seinen Knechten: Wisst ihr nicht, dass an diesem Tag ein Fürst und Großer gefallen ist in Israel? (1 Sam 26:15)39Ich aber bin heute noch schwach, obwohl ich zum König gesalbt bin. Aber diese Männer, die Söhne der Zeruja, sind härter als ich. Der HERR vergelte dem, der Böses tut, nach seiner Bosheit. (2 Sam 2:18)