1Când David trecuse puțin de vârf, iată că Țiba, slujitorul lui Mefiboșet, a venit să‑l întâlnească, având cu el o pereche de măgari înșeuați, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de turte de fructe coapte și un burduf de vin.2Regele l‑a întrebat pe Țiba: – De ce ai adus aceste lucruri? Țiba a răspuns: – Măgarii sunt pentru familia regelui, ca să‑i călărească. Pâinile și turtele sunt pentru hrana tinerilor, iar vinul este pentru potolirea setei celor ce vor fi obosiți în pustie.3Regele a întrebat: – Nepotul stăpânului tău unde este? Țiba i‑a răspuns regelui: – Iată, a rămas în Ierusalim, căci a zis: „Astăzi, Casa lui Israel îmi va da înapoi regatul bunicului meu.“4Atunci regele i‑a zis lui Țiba: – Iată, tot ce este al lui Mefiboșet este acum al tău. Țiba a zis: – Mă aplec înaintea ta. Fie să găsesc bunăvoință în ochii stăpânului meu, regele!
Șimei îl blestemă pe David
5În timp ce regele David se apropia de Bahurim, iată că a ieșit de acolo un om din clanul familiei lui Saul. Numele lui era Șimei, fiul lui Ghera. El mergea întruna și blestema.6Șimei a aruncat cu pietre după David și după toți slujitorii regelui David, în timp ce tot poporul și toți vitejii se aflau la dreapta și la stânga regelui.7Blestemându‑l pe David, Șimei striga: – Pleacă! Pleacă, om al sângelui, om de nimic!8DOMNUL a întors asupra ta tot sângele pe care l‑ai vărsat în familia lui Saul, căruia i‑ai luat domnia. Și DOMNUL i‑a dat domnia fiului tău Absalom. Iată‑te în nenorocire, căci ești un om al sângelui.9Abișai, fiul Țeruiei, i‑a zis regelui: – Cum îndrăznește acest câine mort să‑l blesteme pe stăpânul meu, regele? Dă‑mi voie, te rog, să mă duc și să‑i retez capul!10Însă regele a zis: – Ce am eu de‑a face cu voi, fii ai Țeruiei? Dacă blestemă, este pentru că DOMNUL i‑a zis: „Blestemă‑l pe David!“ Cine‑i va zice deci: „De ce faci lucrul acesta?“11Apoi David le‑a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: – Iată că propriul meu fiu, care a ieșit din carnea meu, caută să‑mi ia viața. Cu atât mai mult acum beniamitul acesta! Lăsați‑l să blesteme, căci DOMNUL i‑a zis.12Poate că DOMNUL va privi spre necazul meu și îmi va face bine în schimbul blestemului său de astăzi.13David și oamenii săi mergeau pe drum, iar Șimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David. În timp ce mergea, Șimei blestema, arunca cu pietre către acesta și azvârlea cu praf.14Regele și tot poporul care era cu el au ajuns obosiți la vadurile pustiei și s‑au odihnit acolo.
Sfaturile lui Ahitofel și Hușai
15Între timp, Absalom și tot poporul, bărbații lui Israel, intraseră în Ierusalim. Împreună cu el era și Ahitofel.16Ajungând la Ierusalim, architul Hușai, prietenul lui David, s‑a înfățișat înaintea lui Absalom și i‑a zis: – Trăiască regele! Trăiască regele!17Absalom i‑a zis: – Aceasta este loialitatea pe care o ai față de prietenul tău? De ce nu te‑ai dus împreună cu prietenul tău?18Hușai i‑a răspuns: – Pentru că voi fi de partea celui pe care l‑a ales DOMNUL, poporul acesta și toți bărbații lui Israel. Cu acela voi rămâne.19De altfel, alături de cine ar trebui să slujesc? Oare nu în prezența fiului său? Cum am slujit în prezența tatălui tău, tot așa voi sluji și în prezența ta.20Atunci Absalom i‑a poruncit lui Ahitofel: – Sfătuiți‑vă împreună! Ce avem de făcut?21Ahitofel i‑a zis: – Intră la[1] țiitoarele tatălui tău, pe care le‑a lăsat să îngrijească de palat. În felul acesta tot Israelul va afla că te‑ai făcut urât regelui și astfel toți cei ce sunt de partea ta se vor întări. (2 Sam 3:7)22Au întins, așadar, un cort pentru Absalom pe acoperiș, iar acesta a intrat la țiitoarele tatălui său înaintea ochilor întregului Israel.23În zilele acelea, sfatul pe care îl dădea Ahitofel avea aceeași autoritate precum sfatul dat cuiva de Însuși Dumnezeu. Așa era considerat orice sfat pe care‑l dădea Ahitofel atât lui David, cât și lui Absalom.
1Und als David ein wenig von der Höhe hinabgegangen war, siehe, da begegnete ihm Ziba, der Knecht Mefi-Boschets, mit einem Paar gesattelter Esel; darauf waren zweihundert Brote und hundert Rosinenkuchen und hundert frische Früchte und ein Schlauch Wein. (2 Sam 9:2)2Da sprach der König zu Ziba: Was willst du damit machen? Ziba sprach: Die Esel sollen für das Haus des Königs sein, um darauf zu reiten, und die Brote und die Früchte sind für die Leute zum Essen und der Wein zum Trinken, wenn sie müde werden in der Wüste.3Der König sprach: Wo ist der Sohn deines Herrn? Ziba sprach zum König: Siehe, er blieb in Jerusalem; denn er denkt: Heute wird mir das Haus Israel meines Vaters Königtum zurückgeben. (2 Sam 19:25)4Der König sprach zu Ziba: Siehe, es soll dein sein alles, was Mefi-Boschet hat. Ziba sprach: Ich neige mich; lass mich Gnade finden vor dir, mein Herr und König.5Als aber der König David nach Bahurim kam, siehe, da kam ein Mann von dort heraus, vom Geschlecht des Hauses Saul, der hieß Schimi, der Sohn Geras; der kam heraus und fluchte (Ex 22:27; 2 Sam 19:17; 1 Re 2:8; 1 Re 2:36)6und warf mit Steinen nach David und allen Knechten des Königs David, obwohl das ganze Kriegsvolk und alle Helden zu seiner Rechten und Linken waren.7So aber rief Schimi, als er fluchte: Hinaus, hinaus, du Bluthund, du ruchloser Mann!8Der HERR hat über dich gebracht alles Blut des Hauses Sauls, an dessen statt du König geworden bist. Jetzt hat der HERR das Königtum gegeben in die Hand deines Sohnes Absalom; und siehe, nun steckst du in deinem Unglück, denn du bist ein Bluthund.9Aber Abischai, der Sohn der Zeruja, sprach zu dem König: Sollte dieser tote Hund meinem Herrn, dem König, fluchen dürfen? Ich will hingehen und ihm den Kopf abschlagen. (1 Sam 26:8)10Der König sprach: Ihr Söhne der Zeruja, was hab ich mit euch zu schaffen? Lasst ihn fluchen; wenn der HERR ihm geboten hat: Fluche David!, wer darf dann sagen: Warum tust du das? (2 Sam 19:17)11Und David sprach zu Abischai und zu allen seinen Knechten: Siehe, mein Sohn, der von meinem Leibe gekommen ist, trachtet mir nach dem Leben; warum nicht auch jetzt der Benjaminiter? Lasst ihn ruhig fluchen, denn der HERR hat’s ihm geboten.12Vielleicht wird der HERR mein Elend ansehen und mir mit Gutem vergelten sein heutiges Fluchen.13So ging David mit seinen Leuten des Weges; aber Schimi ging am Hang des Berges entlang, neben ihm her, und fluchte und warf mit Steinen nach ihm und bewarf ihn mit Erdklumpen.14Und der König kam mit allem Volk, das bei ihm war, müde an den Jordan und ruhte dort aus.
Absalom in Jerusalem
15Aber Absalom und alles Volk, die Männer Israels, kamen nach Jerusalem und Ahitofel mit ihm.16Als aber Huschai, der Arkiter, Davids Freund, zu Absalom hineinkam, rief er Absalom zu: Es lebe der König! Es lebe der König! (1 Sam 10:24; 2 Sam 15:37; 1 Re 1:39; 2 Re 11:12)17Absalom aber sprach zu Huschai: Ist das deine Treue zu deinem Freunde? Warum bist du nicht mit deinem Freunde gezogen?18Huschai aber sprach zu Absalom: Nein! Sondern wen der HERR erwählt und dies Volk und alle Männer in Israel, zu dem gehöre ich und bei dem will ich bleiben.19Zum andern, wem diene ich? Ist es nicht sein Sohn, dem ich diene? Wie ich deinem Vater gedient habe, so will ich auch vor dir sein.20Und Absalom sprach zu Ahitofel: Gebt euren Rat, was sollen wir tun?21Ahitofel sprach zu Absalom: Geh ein zu den Nebenfrauen deines Vaters, die er zurückgelassen hat, um das Haus zu bewahren, so wird ganz Israel hören, dass du dich bei deinem Vater stinkend gemacht hast; dann werden alle, die zu dir stehen, desto kühner werden. (2 Sam 15:16)22Da machten sie Absalom ein Zelt auf dem Dach, und Absalom ging zu den Nebenfrauen seines Vaters vor den Augen ganz Israels. (Lev 18:8; 2 Sam 12:11; 2 Sam 20:3)23Wenn damals Ahitofel einen Rat gab, war das, als wenn man Gott um etwas befragt hätte; so viel galten alle Ratschläge Ahitofels bei David und bei Absalom.