1După aceea, Absalom și‑a făcut rost de un car, de cai și de cincizeci de oameni care alergau înaintea lui.2Absalom se scula dis‑de‑dimineață și stătea pe marginea drumului care ducea spre poarta cetății. Oricine venea la rege cu vreo neînțelegere pe care acesta s‑o judece, Absalom îl chema la el și‑l întreba: „Din care cetate ești?“, iar acesta îi spunea: „Robul tău este dintr‑una din semințiile lui Israel.“3Atunci Absalom îi zicea: „Vezi, cererea ta este bună și dreaptă, însă nimeni din partea regelui nu te va asculta.“4Apoi Absalom spunea: „Dacă m‑ar pune pe mine judecător în țară, atunci oricine ar avea vreo neînțelegere sau vreo pricină de judecată, ar veni la mine, iar eu i‑aș face dreptate!“5Se mai întâmpla că oricine se apropia să se plece înaintea lui, el îi întindea mâna, îl îmbrățișa și‑i dădea sărutare.6Așa făcea Absalom cu toți cei din Israel care veneau la rege pentru judecată. Astfel, Absalom a câștigat inima bărbaților lui Israel.7După o perioadă de patru ani, Absalom i‑a zis regelui: – Dă‑mi voie, te rog, să merg la Hebron ca să împlinesc un jurământ pe care I l‑am făcut DOMNULUI,8căci, pe când se afla în Aram, la Gheșur, robul tău a făcut un jurământ, zicând: „Dacă DOMNUL mă va aduce înapoi la Ierusalim, voi sluji DOMNULUI!“9Regele i‑a răspuns: – Mergi în pace. Absalom s‑a ridicat și a plecat la Hebron.10Dar Absalom a trimis cercetași în toate semințiile lui Israel, spunând: „Atunci când veți auzi sunetul trâmbiței[1], să ziceți: «Absalom s‑a întronat la Hebron!»“ (2 Sam 2:28)11Două sute de oameni din Ierusalim au mers cu Absalom, fiind invitații acestuia. În naivitatea lor, ei mergeau fără să știe nimic.12În timp ce aducea jertfele, Absalom a trimis în cetatea Ghilo după ghilonitul Ahitofel, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere și tot mai mult popor trecea de partea lui Absalom.
Fuga lui David
13Atunci a venit un mesager la David, zicând: – Inimile oamenilor lui Israel sunt de partea lui Absalom.14Atunci David le‑a zis tuturor slujitorilor săi care erau cu el în Ierusalim: – Ridicați‑vă! Să fugim, căci altfel nu vom avea nicio scăpare din fața lui Absalom. Grăbiți‑vă, să plecăm! Altfel, el se va grăbi, ne va ajunge, va arunca nenorocirea asupra noastră și va trece cetatea prin ascuțișul sabiei.15Slujitorii regelui i‑au zis acestuia: – Iată, slujitorii tăi sunt gata să facă tot ceea ce va alege stăpânul nostru, regele.16Astfel, regele a ieșit, fiind urmat de întreaga sa familie. A lăsat însă zece țiitoare ca să îngrijească de palat.17Regele a ieșit împreună cu toți cei care‑l urmau și s‑au oprit la cea din urmă casă.18Toți slujitorii săi au trecut pe lângă el. Toți cheretiții, toți peletiții[2] și toți cei șase sute de ghitiți, care veniseră în urma lui din Gat, au trecut înaintea regelui. (2 Sam 8:18)19Regele i‑a zis atunci ghititului Itai: – Tu de ce vii cu noi? Întoarce‑te și rămâi cu regele Absalom, căci ești un străin și ai fost alungat din țara ta.20De ieri ai venit, și azi să te fac să rătăcești, mergând împreună cu noi? Eu merg acolo unde trebuie să merg! Întoarce‑te și i‑ai cu tine și pe frații tăi! Îndurarea și credincioșia să fie cu tine!21Itai i‑a răspuns regelui: – Viu este DOMNUL și viu este stăpânul meu, regele, că acolo unde se va afla stăpânul meu, regele, fie că va însemna moarte, fie viață, acolo se va afla și robul tău.22Atunci David i‑a zis lui Itai: – Bine, vino și treci înainte! Astfel, și ghititul Itai, împreună cu toți oamenii și toți copiii care erau cu el, au trecut înainte.23Toți oamenii acelui ținut plângeau cu voce tare, la trecerea întregului popor. Regele a trecut uedul[3] Chidron și tot poporul s‑a îndreptat spre drumul dinspre pustie.24Se afla acolo și Țadok, împreună cu toți leviții, ducând Chivotul Legământului cu Dumnezeu. Leviții au așezat Chivotul lui Dumnezeu jos, iar Abiatar a adus jertfe până când tot poporul a ieșit din cetate.25După aceea regele i‑a zis lui Țadok: „Du Chivotul lui Dumnezeu înapoi, în cetate. Dacă voi găsi bunăvoință înaintea[4] DOMNULUI, atunci El mă va aduce înapoi și mă va lăsa să revăd Chivotul și Locuința Lui.26Dacă însă va spune: «Nu Îmi ești plăcut!», atunci iată‑mă, El să facă cu mine ce este bine în ochii Lui!“27Regele i‑a mai zis preotului Țadok: „Oare nu ești tu un văzător? Întoarceți‑vă în pace în cetate, atât tu și fiul tău Ahimaaț, cât și Abiatar cu fiul său Ionatan.28Eu voi aștepta la vadurile pustiei până voi primi vești de la voi.“29Așadar, Țadok și Abiatar au dus Chivotul lui Dumnezeu înapoi, la Ierusalim, și au rămas acolo.30David urca Muntele Măslinilor, plângând, cu capul acoperit și desculț. Toți oamenii care erau cu el și‑au acoperit capetele și urcau și ei, plângând.31David a fost înștiințat: „Ahitofel este printre cei ce au conspirat împreună cu Absalom“. Atunci David a zis: „DOAMNE, Te rog, fă din sfatul lui Ahitofel o nebunie!“32Când a ajuns în vârf, în locul unde oamenii obișnuiesc să I se închine lui Dumnezeu, architul Hușai îl aștepta acolo cu tunica sfâșiată și cu țărână pe cap.33David i‑a zis: „Dacă vii cu mine, îmi vei fi o povară.34Dacă însă te vei întoarce în cetate și‑i vei spune lui Absalom: «Eu voi fi slujitorul tău, o, rege. Cândva am fost slujitorul tatălui tău, însă acum voi fi slujitorul tău!», atunci vei putea împiedica pentru mine sfatul lui Ahitofel.35Oare nu vor fi acolo, cu tine, preoții Țadok și Abiatar? Orice vei auzi vorbindu‑se în palatul regelui să le spui lor.36Se mai află acolo, cu ei, și fiii lor: Ahimaaț, fiul lui Țadok, și Ionatan, fiul lui Abiatar. Să‑mi trimiteți prin ei orice știre pe care o veți afla.“37Hușai, prietenul lui David, a intrat în Ierusalim chiar atunci când Absalom intra în cetate.
1Und es begab sich danach, dass Absalom sich einen Wagen anschaffte und Rosse und fünfzig Mann, die seine Leibwache waren. (1 Re 1:5)2Auch machte sich Absalom des Morgens auf und trat an den Weg bei dem Tor. Und wenn jemand einen Rechtsstreit hatte und deshalb zum König vor Gericht gehen wollte, rief ihn Absalom zu sich und sprach: Aus welcher Stadt bist du? Wenn der dann sprach: Dein Knecht ist aus dem und dem Stamm Israels,3so sprach Absalom zu ihm: Siehe, deine Sache ist gut und recht; aber du hast keinen beim König, der dich hört.4Und Absalom sprach: Oh, wer setzt mich zum Richter im Lande, dass jedermann zu mir käme, der einen Streit oder eine Rechtssache hat, damit ich ihm zum Recht helfe!5Und wenn jemand ihm nahte und vor ihm niederfallen wollte, so streckte er seine Hand aus und ergriff ihn und küsste ihn.6Auf diese Weise tat Absalom mit ganz Israel, wenn sie vor Gericht kamen zum König. So stahl Absalom das Herz der Männer Israels.7Nach vier Jahren sprach Absalom zum König: Ich will hingehen und mein Gelübde in Hebron erfüllen, das ich dem HERRN gelobt habe.8Denn dein Knecht hat ein Gelübde getan, als ich in Geschur in Aram wohnte, und gesprochen: Wenn mich der HERR nach Jerusalem zurückbringt, so will ich dem HERRN einen Gottesdienst halten. (Gen 28:20; 2 Sam 13:37)9Der König sprach zu ihm: Geh hin mit Frieden! Und er machte sich auf und ging nach Hebron.10Absalom aber hatte Kundschafter ausgesandt in alle Stämme Israels und sagen lassen: Wenn ihr den Schall der Posaune hört, so ruft: Absalom ist König geworden zu Hebron. (2 Re 9:13)11Es gingen aber mit Absalom zweihundert Mann von Jerusalem, die geladen waren, und sie gingen ohne Argwohn und wussten nichts von der Sache.12Als aber Absalom die Opfer darbrachte, sandte er auch zu Ahitofel, dem Giloniter, Davids Ratgeber, und ließ ihn holen aus seiner Stadt Gilo. Und die Verschwörung wurde stark, und es sammelte sich immer mehr Volk um Absalom. (2 Sam 23:34)
David verlässt Jerusalem
13Da kam einer, der sagte es David an und sprach: Jedermanns Herz in Israel hat sich Absalom zugewandt.14David aber sprach zu allen seinen Knechten, die bei ihm in Jerusalem waren: Auf, lasst uns fliehen! Denn hier wird kein Entrinnen sein vor Absalom. Eilt, dass wir gehen, damit er uns nicht einholt und uns ergreift und Unheil über uns bringt und die Stadt schlägt mit der Schärfe des Schwerts.15Da sprachen die Knechte des Königs zu ihm: Ganz wie unser Herr und König will; siehe, wir sind deine Knechte.16Und der König zog hinaus und sein ganzes Haus ihm nach. Der König aber ließ zehn Nebenfrauen zurück, das Haus zu bewahren. (2 Sam 16:21; 2 Sam 20:3)17Und als der König und alles Volk, das ihm nachfolgte, hinauskamen, blieben sie stehen beim letzten Hause.18Und alle seine Knechte zogen an ihm vorüber; dazu alle Kreter und Pleter, auch alle Gatiter, sechshundert Mann, die von Gat ihm nachgefolgt waren, zogen an dem König vorüber. (2 Sam 8:18; 2 Sam 20:7; 1 Re 1:38; 1 Re 1:44)19Und der König sprach zu Ittai, dem Gatiter: Warum gehst auch du mit uns? Kehre um und bleibe bei dem König, denn du bist ein Ausländer und von deiner Heimat hierhergezogen. (2 Sam 18:2)20Gestern bist du gekommen und heute sollte ich dich mit uns hin und her ziehen lassen? Ich gehe nun, wohin ich gehen muss. Du aber kehre um und bring deine Brüder zurück; dir widerfahre Barmherzigkeit und Treue.21Ittai antwortete dem König und sprach: So wahr der HERR lebt und so wahr mein Herr und König lebt: Wo immer mein Herr, der König, ist, es gerate zum Tod oder zum Leben, da wird dein Knecht auch sein. (Rut 1:16)22David sprach zu Ittai: So komm und zieh vorüber! Da zog Ittai, der Gatiter, vorüber und alle seine Männer und der ganze Tross, der bei ihm war.23Und das ganze Land weinte mit lauter Stimme, während das ganze Kriegsvolk vorüberzog. Und der König ging über den Bach Kidron, und das ganze Kriegsvolk zog weiter auf dem Wege, der zur Wüste geht.24Und siehe, Zadok war auch da und alle Leviten, die bei ihm waren, und sie trugen die Lade des Bundes Gottes und stellten sie nieder. Und Abjatar brachte Opfer dar, bis das ganze Kriegsvolk aus der Stadt vorübergezogen war.25Aber der König sprach zu Zadok: Bringe die Lade Gottes in die Stadt zurück. Werde ich Gnade finden vor dem HERRN, so wird er mich zurückbringen, dass ich sie und ihre Stätte wiedersehe.26Spricht er aber: Ich habe kein Gefallen an dir – siehe, hier bin ich. Er mach’s mit mir, wie es ihm wohlgefällt.27Und der König sprach zu dem Priester Zadok: Sieh doch, kehre zurück in die Stadt mit Frieden und mit euch eure beiden Söhne, Ahimaaz, dein Sohn, und Jonatan, der Sohn Abjatars! (1 Re 1:42)28Siehe, ich will warten bei den Furten in der Wüste, bis von euch Botschaft kommt und mir Kunde bringt.29So brachten Zadok und Abjatar die Lade Gottes zurück nach Jerusalem und blieben dort.30David aber ging den Ölberg hinan und weinte, und sein Haupt war verhüllt, und er ging barfuß. Auch alles Volk, das bei ihm war, hatten ein jeder sein Haupt verhüllt und gingen hinan und weinten.31Und als David gesagt wurde, dass Ahitofel im Bund mit Absalom sei, sprach er: HERR, mache den Ratschlag Ahitofels zur Torheit! (2 Sam 17:14)32Und als David auf die Höhe kam, wo man Gott anzubeten pflegte, siehe, da begegnete ihm Huschai, der Arkiter, mit zerrissenem Rock und Erde auf seinem Haupt. (1 Re 3:2)33Und David sprach zu ihm: Wenn du mit mir gehst, wirst du mir eine Last sein.34Wenn du aber in die Stadt zurückkehrst und zu Absalom sprichst: Ich will dein Knecht sein, König; wie ich zuvor deines Vaters Knecht war, will ich nun dein Knecht sein –, so könntest du mir zugut den Ratschlag Ahitofels zunichtemachen. (2 Sam 17:7)35Auch sind die Priester Zadok und Abjatar mit dir. Alles, was du hörst aus des Königs Hause, sollst du den Priestern Zadok und Abjatar sagen.36Siehe, es sind bei ihnen ihre beiden Söhne: Ahimaaz, Zadoks Sohn, und Jonatan, Abjatars Sohn. Durch die könnt ihr mir alles zukommen lassen, was ihr hören werdet. (2 Sam 17:15)37So kam Huschai, der Freund Davids, in die Stadt. Und Absalom zog in Jerusalem ein. (2 Sam 16:16; 1 Cro 27:33)