O cântare. Un psalm al fiilor lui Korah. Pentru dirijor. De cântat în mahalat leannot. Un maschil al ezrahitului Heman.
1DOAMNE, Dumnezeul izbăvirii mele, zi și noapte strig înaintea Ta.[1] (Ps 32:1)2Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea, pleacă‑Ți urechea la strigătul meu!3Căci mi s‑a săturat sufletul de atâtea necazuri și viața mi‑a ajuns în pragul Locuinței Morților.4Sunt pus în rândul celor ce se coboară în groapă; am ajuns ca omul lipsit de putere.5Sunt abandonat printre morți asemenea celor înjunghiați care au coborât în mormânt, de care nu‑Ți mai aduci aminte niciodată și care sunt îndepărtați din mâna Ta.6M‑ai pus în groapa celor mai de jos locuri, în locuri întunecoase, în adâncuri.7Mânia Ta mă apasă; mă copleșești cu toate talazurile Tale. Selah8I‑ai îndepărtat de la mine pe cei ce mă cunosc, făcându‑mă o urâciune pentru ei. Sunt închis, fără scăpare!9Mi se ostenesc ochii din cauza suferinței. Strig către Tine, DOAMNE, în fiecare zi; îmi întind mâinile spre Tine.10Faci Tu oare minuni pentru cei morți? Oare se ridică umbrele să‑Ți mulțumească? Selah11Oare se istorisește în mormânt despre îndurarea Ta și în Locul Nimicirii[3] despre credincioșia Ta?12Oare sunt cunoscute minunile Tale în întuneric sau dreptatea Ta – în tărâmul uitării?13Eu însă, către Tine, DOAMNE, strig după ajutor și încă din zori Te întâmpină rugăciunea mea.14DOAMNE, de ce mi‑ai lepădat sufletul și Ți‑ai ascuns fața de mine?15Încă din tinerețe am fost asuprit și aproape de moarte; am avut de‑a face cu groaza Ta și am fost deznădăjduit.16Mânia Ta a trecut peste mine; spaimele Tale m‑au sleit.17Toată ziua mă înconjoară ca niște ape, mă împresoară împreună.18I‑ai îndepărtat de la mine pe apropiații mei, pe prietenii mei, pe cei ce mă cunosc; mă aflu în întuneric.[4]
1Ein Lied. Ein Psalm der Korachiter. Für den Chormeister. Nach der Weise Krankheit zu singen. Ein Weisheitslied Hemans, des Esrachiters.2HERR, du Gott meiner Rettung,
am Tag und in der Nacht schrei ich vor dir. (Ps 77:3)3Lass mein Bittgebet vor dein Angesicht kommen,
neige dein Ohr meinem Rufen! (Ps 17:6; Ps 119:170)4Denn mit Leid ist meine Seele gesättigt,
mein Leben berührt die Totenwelt. (Iov 17:1; Iov 33:22)5Schon zähle ich zu denen, die hinabsteigen in die Grube,
bin wie ein Mensch, in dem keine Kraft mehr ist. (Ps 143:7)6Ausgestoßen unter den Toten,
wie Erschlagene, die im Grab liegen,
derer du nicht mehr gedenkst,
abgeschnitten sind sie von deiner Hand.[1]7Du brachtest mich in die unterste Grube,
in Finsternisse, in Tiefen.8Auf mir lastet dein Grimm,
mit all deinen Wogen drückst du mich nieder. [Sela][2] (Ps 42:8)9Entfernt hast du von mir meine Vertrauten,
zum Abscheu machtest du mich ihnen.
Gefangen bin ich und komm nicht heraus. (Ps 31:12)10Mein Auge erlischt vor Elend.
Den ganzen Tag, HERR, ruf ich zu dir,
ich strecke nach dir meine Hände aus.11Wirst du an den Toten Wunder tun,
werden Schatten aufstehn, um dir zu danken? [Sela] (Ps 6:6)12Erzählt man im Grab von deiner Huld,
von deiner Treue im Totenreich?13Werden deine Wunder in der Finsternis erkannt,
deine Gerechtigkeit im Land des Vergessens?14Ich aber, HERR, ich schreie zu dir um Hilfe,
am Morgen komme zu dir mein Bittgebet. (Ps 5:4)15Warum, HERR, verstößt du mich,
verbirgst vor mir dein Angesicht? (Iov 13:24)16Elend bin ich, ein Sterbender von Jugend an,
ich trage deine Schrecken und erstarre. (Iov 6:4; Iov 20:25)17Über mich fuhr dahin die Glut deines Zorns,
deine Schrecken haben mich vernichtet.18Sie umfluten mich den ganzen Tag wie Wasser,
sie dringen auf mich ein von allen Seiten. (Ps 42:8)19Entfernt hast du von mir Freunde und Nachbarn,
mein Vertrauter ist nur noch die Finsternis. (Iov 17:13; Ps 31:12)