Ieremia 4 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 „Dacă te vei întoarce, Israel, zice DOMNUL, dacă te vei întoarce la Mine, dacă vei îndepărta spurcăciunile tale dinaintea Mea și nu vei mai rătăci, 2 dacă vei jura: «Viu este DOMNUL!», făcând lucrul acesta cu credincioșie, cu judecată și cu dreptate, atunci neamurile vor fi binecuvântate în El și se vor lăuda cu El. 3 Căci așa vorbește DOMNUL bărbaților din Iuda și din Ierusalim: «Desțeleniți‑vă un ogor nou și nu semănați între spini! 4 Tăiați‑vă împrejur pentru DOMNUL, circumcideți‑vă inimile, bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Altfel, mânia Mea va izbucni ca un foc și va arde fără să mai poată fi stinsă, din cauza răutății faptelor voastre.

Invazie din nord

5 Dați de știre în Iuda, vestiți în Ierusalim și spuneți: ‘Sunați din trâmbiță^[1] în țară!’ Strigați în gura mare și ziceți: ‘Strângeți‑vă și să mergem în cetățile fortificate!’ 6 Înălțați un steag îndreptat spre Sion! Fugiți și nu vă opriți! Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea și un mare prăpăd!»“ 7 Leul a ieșit din tufișul său și cel ce distruge neamurile a pornit la drum. El a ieșit din locul său ca să prefacă țara într‑o pustie. Cetățile tale vor zăcea în ruină, fără niciun locuitor. 8 De aceea, incingeți‑vă cu saci, jeliți și gemeți, căci mânia aprigă a DOMNULUI nu s‑a îndepărtat de la noi. 9 „În ziua aceea, zice DOMNUL, regele și conducătorii își vor pierde curajul, preoții vor fi îngroziți și profeții vor rămâne înmărmuriți.“ 10 Eu am zis: – O, Stăpâne DOAMNE! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“ Iată că sabia este la gâtul lor! 11 – În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile pleșuve ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe. 12 Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine! Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor. 13 Iată, nimicitorul înaintează ca norii, carele lui sunt ca o vijelie, iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii. Vai de noi, căci vom fi distruși! 14 Curățește‑ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit! Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta? 15 Căci o voce strigă din Dan și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim. 16 „Aduceți aminte neamurilor lucrul acesta! Iată, vestiți în Ierusalim că niște asediatori vin dintr‑o țară îndepărtată și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda. 17 Ca paznicii unui ogor, așa înconjoară ei Ierusalimul, căci s‑a răzvrătit împotriva Mea, zice DOMNUL. 18 Căile și faptele tale au adus acestea asupra ta. Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta. Ce amară este și cum te pătrunde până în inimă!“ 19 Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Mă zvârcolesc de durere! Ah, zidurile inimii mele! Cum îmi zvâcnește inima! Nu pot rămâne tăcut! Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței și strigătul de război. 20 Se vestește dărâmare după dărâmare, căci toată țara este devastată. Corturile îmi sunt dărâmate deodată, iar acoperișul într‑o clipă. 21 Până când voi vedea steagul și voi auzi sunetul trâmbiței? 22 „Cei din poporul Meu sunt nebuni^[2]; ei nu Mă cunosc. Sunt niște copii fără minte, lipsiți de discernământ. Sunt pricepuți să facă răul; nu știu să facă binele.“ 23 Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol. Mă uit la ceruri și iată că lumina lor nu mai este. 24 Mă uit la munți și iată că ei se cutremură iar toate dealurile se clatină. 25 Mă uit și iată că nu mai este niciun om și toate păsările cerului au fugit. 26 Mă uit și iată că livada este un pustiu și toate cetățile ei sunt dărâmate înaintea DOMNULUI și înaintea aprigei Lui mânii. 27 Căci așa vorbește DOMNUL: „Toată țara va fi pustiită, însă nu o voi distruge complet. 28 Din cauza aceasta pământul va boci, iar cerurile de sus se vor întuneca. Eu am vorbit și am plănuit aceasta! Nu‑Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“ 29 La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor toți cei din cetăți o iau la fugă; se ascund în păduri și se urcă pe stânci. Toate cetățile sunt părăsite și nimeni nu mai locuiește în ele. 30 Iar tu, cea pustiită, ce vei face? Te vei îmbrăca în roșu^[3], te vei împodobi cu giuvaiere de aur și îți vei machia ochii cu antimoniu? Degeaba te vei înfrumuseța! Iubiții tăi te disprețuiesc și vor să‑ți ia viața. 31 Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii, strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară. Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu și își întinde mâinile, zicând: „Vai de mine! Căci mi‑e sufletul epuizat din cauza ucigașilor!“

Einheitsübersetzung 2016

de la Katholisches Bibelwerk

1 Wenn du umkehren willst, Israel - Spruch des HERRN -, / darfst du zu mir umkehren; und wenn du deine Gräuel vor meinem Angesicht entfernst, / brauchst du nicht zu fliehen. 2 Und schwörst du in Wahrheit, Recht und Gerechtigkeit: / So wahr der HERR lebt!, dann werden sich Völker mit ihm segnen / und seiner sich rühmen. (Ier 5:2; Ier 12:16) 3 Denn so spricht der HERR / zu den Leuten von Juda und zu Jerusalem: Nehmt Neuland unter den Pflug / und sät nicht in die Dornen! (Os 10:12) 4 Beschneidet euch für den HERRN / und entfernt die Vorhaut eures Herzens, / ihr Leute von Juda und ihr Einwohner Jerusalems! Sonst bricht mein Zorn wie Feuer los; / er brennt und niemand kann löschen - / wegen der Bosheit eurer Taten. (Deut 10:16; Ier 21:12)

Krieg im Land

5 Meldet es in Juda, / lasst es hören in Jerusalem und sagt: Stoßt im Land ins Widderhorn, / ruft aus voller Kehle und sagt: Sammelt euch! / Wir wollen ziehen in die befestigten Städte! (Ier 8:14) 6 Stellt ein Feldzeichen auf: Nach Zion! / Flüchtet, bleibt nicht stehen! Denn Unheil bringe ich von Norden / und großes Verderben. 7 Der Löwe hat sich aus dem Dickicht erhoben, / der Völkervernichter ist aufgebrochen; er hat seinen Ort verlassen, um dein Land zur Wüste zu machen. / Deine Städte werden zerstört und niemand wird mehr darin wohnen. 8 Darum legt Trauerkleider an, / klagt und heult: Nein, der glühende Zorn des HERRN / hat sich nicht von uns abgewandt. 9 An jenem Tag wird es geschehen - Spruch des HERRN: / Vergehen wird der Mut des Königs / und der Mut der Machthaber. Die Priester werden starr sein vor Schrecken, / die Propheten werden sich entsetzen. 10 Und ich sagte: Ach, Herr und GOTT! / Wahrhaftig, schwer hast du getäuscht dieses Volk und Jerusalem. Du sagtest: Frieden werdet ihr haben! / und nun geht uns das Schwert an die Kehle. 11 In jener Zeit wird man von diesem Volk / und von Jerusalem sagen: Ein Glutwind von den Höhen in der Wüste / ist losgebrochen gegen die Tochter, mein Volk; / kein Wind zum Worfeln und Reinigen; 12 ein Wind, der viel heftiger ist, kommt auf meinen Befehl. / Jetzt spreche ich selbst das Urteil über sie. 13 Seht, wie Wettergewölk zieht er herauf, / seine Wagen gleichen dem Sturm, seine Rosse sind schneller als Adler. / Weh uns, wir sind verloren! 14 Wasche dein Herz vom Bösen rein, Jerusalem, / damit du gerettet wirst! Wie lange noch wohnen in dir / deine frevelhaften Gedanken? 15 Horcht nur, man meldet aus Dan, / aus Efraims Bergland kündet man Unheil: 16 Meldet den Nationen: / Siehe! Lasst hören über Jerusalem: Belagerer kommen aus fernem Land, / sie erheben gegen Judas Städte ihre Stimme. 17 Wie Feldwächter haben sie Juda umstellt; / denn mir hat es getrotzt - Spruch des HERRN. 18 Dein Weg und deine Taten haben dir das eingebracht. / Deine Bosheit ist schuld, dass es so bitter steht, / dass es dich bis ins Herz trifft. 19 O mein Bauch, mein Bauch! / Ich winde mich vor Schmerz. O meines Herzens Wände! / Mein Herz tobt in mir; ich kann nicht schweigen. / Denn ich höre Hörnerklang und Kriegsgeschrei; 20 Schlag auf Schlag schreit man, / das ganze Land wird verwüstet. Plötzlich sind meine Zelte vernichtet, / im Nu sind meine Zeltdecken dahin. 21 Wie lange noch muss ich das Feldzeichen sehen, / die Stimme des Widderhorns hören? 22 Ach, töricht ist mein Volk; / mich kennen sie nicht. Sie sind unverständige Kinder, / ja, sie sind ohne Einsicht. Sie wissen, wie man Böses tut, / aber Gutes zu tun verstehen sie nicht. 23 Ich schaute die Erde und siehe: Sie war wüst und wirr. / Ich schaute zum Himmel: Er war ohne sein Licht. (Gen 1:2) 24 Ich schaute die Berge und siehe: Sie wankten / und alle Hügel bebten. 25 Ich schaute und siehe: Kein Mensch war da, / auch alle Vögel des Himmels waren verschwunden. 26 Ich schaute und siehe: Das Gartenland war Wüste / und all seine Städte waren zerstört, zerstört durch den HERRN, / durch seinen glühenden Zorn. 27 Ja, so spricht der HERR: / Das ganze Land soll zur Öde werden; / doch völlig vernichten will ich es nicht. (Ier 5:10) 28 Deswegen vertrocknet die Erde / und verfinstert sich der Himmel droben, denn ich habe gesprochen und geplant, / es reut mich nicht / und ich nehme es nicht zurück. 29 Vor dem Lärm der Pferde und Bogenschützen / flieht die ganze Stadt; sie gehen in Höhlen / und sie steigen die Felsen hinauf. Verlassen ist jede Stadt, / niemand wohnt mehr darin. 30 Du aber, was tust du, wenn du verwüstet bist? / Wie kannst du in Purpur dich kleiden, mit Goldschmuck dich zieren, / dir mit Schminke die Augen weiten? Umsonst machst du dich schön. / Die Liebhaber verschmähen dich; / sie trachten dir nach dem Leben. 31 Ja, ich höre das Schreien wie von einer Frau in Wehen, / Stöhnen wie von einer Erstgebärenden, / das Schreien der Tochter Zion, die nach Atem ringt und die Hände ausstreckt: / Weh mir, denn mein Leben endet durch Mörder!