1În ceasul acela, ucenicii s‑au apropiat de Isus, zicând: – Cine este, așadar, cel mai mare în Împărăția Cerurilor? (Mar 9:33; Lu 9:46)2Isus a chemat un copilaș, l‑a pus să stea în mijlocul lor3și le‑a zis: – Adevărat vă spun, dacă nu vă întoarceți și nu deveniți ca și copilașii, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor!4Prin urmare, oricine se smerește ca acest copilaș, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor.5Și oricine primește în Numele Meu pe un astfel de copilaș, pe Mine Mă primește.6Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării.
Prilejuri de poticnire
7Vai de lumea aceasta, din cauza prilejurilor de poticnire[1]! Căci este nevoie să vină prilejurile de poticnire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de poticnire! (Mat 13:41; Mar 9:42; Lu 17:1)8Dacă mâna sau piciorul tău te fac să păcătuiești, taie‑le și aruncă‑le! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod sau olog, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic!9Și dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate‑l și aruncă‑l! Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul Gheenei[2]! (Mat 5:22)
Pilda despre oaia rătăcită
10Vedeți să nu cumva să‑l disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu Care este în ceruri. (Lu 15:4)11Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.12Ce credeți? Dacă unui om care are o sută de oi i se rătăcește una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci și nouă pe munți și se duce s‑o caute pe cea rătăcită?13Și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci și nouă, care nu s‑au rătăcit!14Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre acești micuți.
Când semenul tău păcătuiește împotriva ta
15Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, du‑te și mustră‑l[3] doar între tine și el. Dacă te ascultă, l‑ai câștigat pe fratele tău. (Lu 17:3)16Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine una sau două persoane, pentru ca „orice vorbă să fie întemeiată pe cuvântul a doi sau trei martori“[4]. (Deut 19:15)17Dacă nici de ei nu va ține seamă, spune acest lucru bisericii[5]. Dar dacă nici de biserică nu va ține seamă, atunci să fie pentru tine ca un păgân[6] și ca un vameș. (Mat 16:18)18Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.[7] (Mat 16:19)19Din nou, adevărat vă spun că, dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ în privința oricărui lucru pe care doresc să‑l ceară, le va fi dat de Tatăl Meu Care este în ceruri.20Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu!
Pilda despre sclavul nemilostiv
21Atunci Petru s‑a apropiat și L‑a întrebat: – Doamne, de câte ori să‑l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori? (Lu 17:4)22Isus i‑a zis: – Eu nu‑ți zic să‑l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte[8].23De aceea, Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să‑și încheie socotelile cu sclavii săi.24Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care‑i datora zece mii de talanți[9]. (Mat 20:2)25Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria.26Atunci sclavul, aruncându‑se la pământ, i s‑a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și‑ți voi plăti tot!“27Stăpânului acelui sclav i s‑a făcut milă de el, așa că l‑a lăsat și i‑a iertat datoria.28După ce a ieșit, sclavul acela l‑a găsit pe unul dintre confrații lui care‑i datora o sută de denari[10]. El l‑a înșfăcat și, în timp ce‑l strângea de gât, i‑a zis: „Plătește ce‑mi datorezi!“ (Mat 20:2)29Atunci confratele său, aruncându‑se la pământ, l‑a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și‑ți voi plăti.“30Dar el n‑a vrut, ci s‑a dus și l‑a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria.31Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s‑au întristat foarte tare. Ei s‑au dus și i‑au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.32Atunci stăpânul lui l‑a chemat la el și i‑a zis: „Sclav rău, eu ți‑am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m‑ai rugat!33Nu trebuia oare să ai milă și tu de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“34Stăpânul s‑a mâniat și l‑a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria.35Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu‑l iartă din inimă pe fratele său.
1At that time the disciples came to Jesus, saying, “Who is the greatest in the kingdom of heaven?” (Mat 17:24; Mat 20:20; Mar 9:33; Lu 9:46)2And calling to him a child, he put him in the midst of them3and said, “Truly, I say to you, unless you turn and become like children, you will never enter the kingdom of heaven. (Ps 131:2; Mat 5:19; Mat 19:14; Mar 10:15; Lu 18:17; Lu 22:32; 1 Cor 14:20; 1 Pe 2:2)4Whoever humbles himself like this child is the greatest in the kingdom of heaven. (Mat 18:3; Mat 20:27; Mat 23:11)5“Whoever receives one such child in my name receives me, (Mat 10:40; Mat 10:42)6but whoever causes one of these little ones who believe in me to sin,[1] it would be better for him to have a great millstone fastened around his neck and to be drowned in the depth of the sea. (Mar 9:42; Lu 17:2; 1 Cor 8:12)
Temptations to Sin
7“Woe to the world for temptations to sin![2] For it is necessary that temptations come, but woe to the one by whom the temptation comes! (Mat 13:41; Mat 26:24; Lu 17:1; 1 Cor 11:19)8And if your hand or your foot causes you to sin, cut it off and throw it away. It is better for you to enter life crippled or lame than with two hands or two feet to be thrown into the eternal fire. (Mat 5:29; Mat 25:41; Mar 9:43)9And if your eye causes you to sin, tear it out and throw it away. It is better for you to enter life with one eye than with two eyes to be thrown into the hell[3] of fire. (Mat 18:8)
The Parable of the Lost Sheep
10“See that you do not despise one of these little ones. For I tell you that in heaven their angels always see the face of my Father who is in heaven.[4] (Est 1:14; Ps 34:7; Ps 91:11; Mat 6:29; Mat 25:40; Mat 25:45; Lu 1:19; Lu 15:7; Lu 15:10; Fapte 12:15; Ev 1:14; Apo 8:2)12What do you think? If a man has a hundred sheep, and one of them has gone astray, does he not leave the ninety-nine on the mountains and go in search of the one that went astray? (Mat 17:25; Mat 21:28; Lu 15:4)13And if he finds it, truly, I say to you, he rejoices over it more than over the ninety-nine that never went astray.14So it is not the will of my[5] Father who is in heaven that one of these little ones should perish. (Ioan 6:39; Ioan 10:28; Ioan 17:12)
21Then Peter came up and said to him, “Lord, how often will my brother sin against me, and I forgive him? As many as seven times?” (Mat 18:15; Lu 17:3; Col 3:13)22Jesus said to him, “I do not say to you seven times, but seventy-seven times.23“Therefore the kingdom of heaven may be compared to a king who wished to settle accounts with his servants.[7] (Mat 25:19)24When he began to settle, one was brought to him who owed him ten thousand talents.[8] (Est 3:9; Mat 25:15)25And since he could not pay, his master ordered him to be sold, with his wife and children and all that he had, and payment to be made. (Ex 21:2; Lev 25:39; 2 Re 4:1; Ne 5:5; Lu 7:42)26So the servant[9] fell on his knees, imploring him, ‘Have patience with me, and I will pay you everything.’ (Mat 8:2; Fapte 10:25)27And out of pity for him, the master of that servant released him and forgave him the debt. (Mat 18:25)28But when that same servant went out, he found one of his fellow servants who owed him a hundred denarii,[10] and seizing him, he began to choke him, saying, ‘Pay what you owe.’ (Mat 20:2; Mat 22:19; Mar 6:37; Mar 14:5; Lu 7:41; Lu 10:35; Ioan 6:7)29So his fellow servant fell down and pleaded with him, ‘Have patience with me, and I will pay you.’30He refused and went and put him in prison until he should pay the debt.31When his fellow servants saw what had taken place, they were greatly distressed, and they went and reported to their master all that had taken place.32Then his master summoned him and said to him, ‘You wicked servant! I forgave you all that debt because you pleaded with me.33And should not you have had mercy on your fellow servant, as I had mercy on you?’ (Mat 6:12; Ef 4:32; Col 3:13; 1 Ioan 4:11)34And in anger his master delivered him to the jailers,[11] until he should pay all his debt. (Mat 5:25; Mat 18:30; Iac 2:13)35So also my heavenly Father will do to every one of you, if you do not forgive your brother from your heart.” (Prov 21:13; Mat 6:15; Ro 6:17; 1 Pe 1:22)