1Ein Wallfahrtslied, gesungen auf dem Weg hinauf nach Jerusalem.[1] Zu dir, der du im Himmel thronst, richte ich meinen Blick empor. Ja, wie die Augen der Knechte auf den Wink ihres Herrn warten (Ps 120,1)2und die Augen der Magd auf ein Handzeichen ihrer Herrin, so richten wir unsere Augen auf den HERRN, unseren Gott, bis er uns Gnade erweist.3Sei uns allen gnädig, HERR, sei uns gnädig! Denn wir haben mehr als genug Verachtung erfahren müssen.4Aus tiefster Seele haben wir es satt, den Hohn der Stolzen und den Spott der Selbstherrlichen zu ertragen.
1Către Tine îmi ridic ochii, Cel Ce șade[1] în ceruri.2Cum se îndreaptă ochii robilor spre mâna stăpânilor lor, și ochii roabei – spre mâna stăpânei ei, tot așa și ochii noștri se îndreaptă spre DOMNUL, Dumnezeul nostru, până Își va arăta bunăvoința față de noi.3Arată‑Ți bunăvoința față de noi, DOAMNE, arată‑Ți bunăvoința față de noi, căci suntem atât de sătui de dispreț!4Sufletul nostru s‑a săturat de batjocura celor îngâmfați și de disprețul celor mândri.