Psalm 106 | Menge Bibel :: ERF Bibleserver

Menge Bibel

1 Halleluja! Preiset den HERRN^[1], denn er ist freundlich, ja ewiglich währt seine Gnade! 2 Wer kann des HERRN Machttaten gebührend preisen und kundtun all seinen Ruhm? 3 Wohl denen, die am Recht festhalten, und dem, der Gerechtigkeit übt zu jeder Zeit! 4 Gedenke meiner, o HERR, mit der Liebe zu deinem Volk, nimm dich meiner an mit deiner Hilfe, 5 daß ich schau’ meine Lust am Glück deiner Erwählten, an der Freude deines Volkes Anteil habe und glücklich mich preise mit deinem Eigentumsvolke! 6 Wir haben gesündigt gleich unsern Vätern, wir haben gefehlt und gottlos gehandelt. 7 Unsre Väter in Ägypten achteten nicht auf deine Wunder, gedachten nicht der Fülle deiner Gnadenerweise, waren widerspenstig gegen den Höchsten schon am Schilfmeer; 8 dennoch half er ihnen um seines Namens willen, um seine Heldenkraft zu erweisen. 9 Er schalt^[2] das Schilfmeer: da ward es trocken, und er ließ sie ziehn durch die Fluten wie über die Trift. 10 So rettete er sie aus der Hand des Verfolgers und erlöste sie aus der Gewalt des Feindes: 11 die Fluten bedeckten ihre Bedränger, nicht einer von ihnen blieb übrig. 12 Da glaubten sie an seine Worte, besangen seinen Ruhm. 13 Doch schnell vergaßen sie seine Taten und warteten seinen Ratschluß nicht ab; 14 sie fröhnten ihrem Gelüst in der Wüste und versuchten Gott in der Einöde: 15 da gewährte er ihnen ihr Verlangen, sandte aber die Seuche gegen ihr Leben. 16 Dann wurden sie eifersüchtig auf Mose im Lager, auf Aaron, den Geweihten des HERRN: 17 da tat die Erde sich auf und verschlang Dathan und begrub die ganze Rotte Abirams, 18 Feuer verbrannte ihre Rotte, Flammen verzehrten die Frevler. 19 Sie machten sich ein Kalb^[3] am Horeb und warfen vor einem Gußbild sich nieder 20 und vertauschten so die Herrlichkeit ihres Gottes mit dem Bildnis eines Stieres, der Gras frißt. 21 Sie hatten Gott, ihren Retter, vergessen, der große Dinge getan in Ägypten, 22 Wunderzeichen im Lande Hams, furchtbare Taten am Schilfmeer. 23 Da gedachte er sie zu vertilgen, wenn nicht Mose, sein Auserwählter, mit Fürbitte vor ihn hingetreten wäre, um seinen Grimm vom Vernichten abzuwenden. 24 Sodann verschmähten sie das herrliche Land und schenkten seiner Verheißung keinen Glauben, 25 sondern murrten in ihren Zelten, gehorchten nicht der Weisung des HERRN. 26 Da erhob er seine Hand gegen sie zum Schwur, sie in der Wüste niederzuschlagen, 27 ihre Nachkommen unter die Heiden niederzuwerfen und sie rings zu zerstreuen in die Länder. 28 Dann hängten sie sich an den Baal-Peor und aßen Opferfleisch der toten (Götzen) 29 und erbitterten ihn durch ihr ganzes Tun. Als nun ein Sterben unter ihnen ausbrach, 30 trat Pinehas auf und hielt Gericht^[4]: da wurde dem Sterben Einhalt getan. 31 Das wurde ihm angerechnet zur Gerechtigkeit von Geschlecht zu Geschlecht in Ewigkeit. – 32 Dann erregten sie Gottes Zorn am Haderwasser, und Mose erging es übel um ihretwillen; 33 denn weil sie dem Geiste Gottes widerstrebten, hatte er unbedacht mit seinen Lippen geredet. 34 Sie vertilgten auch die Völker nicht, von denen der HERR es ihnen geboten, 35 sondern traten mit den Heiden in Verkehr und gewöhnten sich an deren (böses) Tun 36 und dienten ihren Götzen: die wurden ihnen zum Fallstrick. 37 Ja, sie opferten ihre Söhne und ihre Töchter den bösen Geistern 38 und vergossen unschuldig Blut [das Blut ihrer Söhne und Töchter, die sie den Götzen Kanaans opferten]: so wurde das Land durch Blutvergießen entweiht. 39 Sie wurden unrein durch ihr Verhalten und verübten Abfall durch ihr Tun. – 40 Da entbrannte der Zorn des HERRN gegen sein Volk, und Abscheu fühlte er gegen sein Erbe^[5]; 41 er ließ sie in die Hand der Heiden fallen, so daß ihre Hasser über sie herrschten; 42 ihre Feinde bedrängten sie hart, so daß sie sich beugen mußten unter deren Hand. 43 Oftmals zwar befreite er sie, doch sie blieben widerspenstig gegen seinen Ratschluß und sanken immer tiefer durch ihre Schuld. 44 Er aber nahm sich ihrer Drangsal an, sooft er ihr Wehgeschrei hörte, 45 und gedachte seines Bundes ihnen zugut, fühlte Mitleid nach seiner großen Güte 46 und ließ sie Erbarmen finden bei allen, die sie gefangen hielten. 47 O hilf uns, HERR, unser Gott, und bring uns wieder zusammen aus den Heiden, damit wir deinem heiligen Namen danken, uns glücklich preisen, deinen Ruhm zu künden! 48 Gepriesen sei der HERR, der Gott Israels, von Ewigkeit zu Ewigkeit! Und alles Volk sage »Amen!« Halleluja!

Noua Traducere Românească

von Biblica

1 Lăudați‑L pe DOMNUL!^[1] Mulțumiți DOMNULUI, căci este bun, căci în veac ține îndurarea^[2] Lui! 2 Cine poate spune toate isprăvile DOMNULUI? Cine poate vesti toată lauda Sa? 3 Ferice de cei care păzesc ce este drept și care înfăptuiesc dreptatea tot timpul. 4 Adu‑Ți aminte de mine, DOAMNE, în bunăvoința Ta față de poporul Tău! Apropie‑Te de mine cu mântuirea Ta, 5 ca să văd bunăstarea aleșilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău și să Te laud împreună cu moștenirea Ta. 6 Noi am păcătuit ca și părinții noștri, am săvârșit nelegiuire, am făcut rău. 7 În timp ce erau în Egipt, părinții noștri n‑au luat aminte la minunile Tale; nu și‑au amintit de mulțimea îndurărilor Tale și s‑au răzvrătit când au ajuns la mare, la Marea Roșie^[3]. (1Kön 9,26; Jon 2,5) 8 Totuși, El i‑a izbăvit datorită Numelui Său, ca să‑Și descopere puterea. 9 A mustrat Marea Roșie și aceasta s‑a uscat; apoi i‑a condus prin adâncuri sterpe ca pustia. 10 I‑a izbăvit din mâna celui ce‑i ura și i‑a răscumpărat din mâna dușmanului. 11 Apele i‑au acoperit pe vrăjmașii lor, fără ca vreunul din ei să scape. 12 Atunci I‑au crezut cuvintele și I‑au cântat laudă. 13 Dar au uitat curând lucrările Lui; nu I‑au așteptat sfatul. 14 Li s‑au aprins poftele în pustie și L‑au pus la încercare^[4] pe Dumnezeu în pustietate. (1Mo 22,1; 2Mo 15,25; 2Mo 16,4; 2Mo 17,2; 2Mo 17,7; Mt 4,1; Mk 1,13; Lk 4,2)

1Mo 22,12Mo 15,252Mo 16,42Mo 17,22Mo 17,7Mt 4,1Mk 1,13Lk 4,2

15 El le‑a îndeplinit cererea, dar a trimis o boală nimicitoare peste ei. 16 În tabără au fost geloși pe Moise și pe Aaron, cel sfințit DOMNULUI. 17 Pământul s‑a deschis, l‑a înghițit pe Datan și a acoperit comunitatea lui Abiram. 18 Focul le‑a consumat comunitatea; flăcările i‑au mistuit pe cei răi. 19 La Horeb și‑au făcut un vițel și s‑au închinat chipului turnat. 20 Au schimbat Slava lor cu asemănarea unui bou care mănâncă iarbă. 21 L‑au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, pe Cel Ce făcuse lucruri mari în Egipt, 22 minuni în țara lui Ham, lucruri de temut la Marea Roșie. 23 Astfel, El a spus că o să‑i nimicească, însă Moise, alesul Său, a stat în spărtură înaintea Lui, ca să‑I abată mânia de la distrugere. 24 Apoi au respins țara cea plăcută; ei n‑au crezut în cuvântul Lui. 25 Au cârtit în corturile lor și nu au ascultat de glasul DOMNULUI. 26 Atunci, El a jurat cu mâna ridicată^[5] că îi va face să cadă în pustie, 27 că le va face sămânța să cadă printre neamuri și‑i va împrăștia printre alte țări. 28 S‑au alipit de BAAL-PEOR și au mâncat jertfe închinate morților^[6]. 29 L‑au mâniat prin faptele lor, astfel încât o urgie a izbucnit printre ei. 30 Dar s‑a ridicat Fineas, a făcut judecată și urgia s‑a oprit. 31 Lucrul acesta i‑a fost considerat dreptate, din generație în generație, pe vecie. 32 L‑au mâniat la apele Meriba, iar din cauza lor i‑a mers rău lui Moise. 33 Căci s‑au răzvrătit împotriva Duhului Său, iar Moise a vorbit necugetat cu buzele lui.^[7] 34 Ei nu au nimicit popoarele despre care le spusese DOMNUL, 35 ci s‑au amestecat cu neamurile și s‑au deprins cu faptele acestora. 36 Au slujit idolilor lor, iar aceștia au devenit o cursă pentru ei. 37 Și‑au jertfit fiii și fiicele în cinstea demonilor. 38 Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor și al fiicelor lor, jertfindu‑i idolilor Canaanului, și au spurcat țara din cauza sângelui. 39 S‑au întinat prin faptele lor și s‑au prostituat prin lucrările lor. 40 Atunci s‑a aprins mânia DOMNULUI împotriva poporului Său și Și‑a urât moștenirea. 41 I‑a dat pe mâna neamurilor și astfel cei ce îi urau au stăpânit peste ei. 42 Dușmanii lor i‑au asuprit și au fost umiliți sub mâna lor. 43 El i‑a scăpat de multe ori, dar ei se răzvrăteau prin planurile lor. S‑au nenorocit prin nelegiuirea lor. 44 El a privit la strâmtorarea lor când le‑a auzit strigătele. 45 Pentru ei Și‑a adus aminte de legământul Lui. I s‑a făcut milă de ei datorită mulțimii îndurărilor Sale 46 și a făcut ca aceștia să capete milă din partea tuturor celor ce‑i luaseră captivi. 47 DOAMNE, Dumnezeul nostru, izbăvește‑ne! Strânge‑ne dintre neamuri ca să aducem mulțumiri Numelui Tău cel sfânt și să ne fălim aducându‑Ți laudă. 48 Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, din veșnicie în veșnicie! Tot poporul să zică: „Amin!“ Lăudați‑L pe DOMNUL!