Psalm 104 | King James Version

King James Version

1 Bless the LORD, O my soul. O LORD my God, thou art very great; thou art clothed with honour and majesty. 2 Who coverest thyself with light as with a garment: who stretchest out the heavens like a curtain: 3 Who layeth the beams of his chambers in the waters: who maketh the clouds his chariot: who walketh upon the wings of the wind: 4 Who maketh his angels spirits; his ministers a flaming fire: 5 Who laid the foundations of the earth, that it should not be removed for ever. 6 Thou coveredst it with the deep as with a garment: the waters stood above the mountains. 7 At thy rebuke they fled; at the voice of thy thunder they hasted away. 8 They go up by the mountains; they go down by the valleys unto the place which thou hast founded for them. 9 Thou hast set a bound that they may not pass over; that they turn not again to cover the earth. 10 He sendeth the springs into the valleys, which run among the hills. 11 They give drink to every beast of the field: the wild asses quench their thirst. 12 By them shall the fowls of the heaven have their habitation, which sing among the branches. 13 He watereth the hills from his chambers: the earth is satisfied with the fruit of thy works. 14 He causeth the grass to grow for the cattle, and herb for the service of man: that he may bring forth food out of the earth; 15 And wine that maketh glad the heart of man, and oil to make his face to shine, and bread which strengtheneth man' heart. 16 The trees of the LORD are full of sap ; the cedars of Lebanon, which he hath planted; 17 Where the birds make their nests: as for the stork, the fir trees are her house. 18 The high hills are a refuge for the wild goats; and the rocks for the conies. 19 He appointed the moon for seasons: the sun knoweth his going down. 20 Thou makest darkness, and it is night: wherein all the beasts of the forest do creep forth . 21 The young lions roar after their prey, and seek their meat from God. 22 The sun ariseth, they gather themselves together, and lay them down in their dens. 23 Man goeth forth unto his work and to his labour until the evening. 24 O LORD, how manifold are thy works! in wisdom hast thou made them all: the earth is full of thy riches. 25 So is this great and wide sea, wherein are things creeping innumerable, both small and great beasts. 26 There go the ships: there is that leviathan, whom thou hast made to play therein. 27 These wait all upon thee; that thou mayest give them their meat in due season. 28 That thou givest them they gather: thou openest thine hand, they are filled with good. 29 Thou hidest thy face, they are troubled: thou takest away their breath, they die, and return to their dust. 30 Thou sendest forth thy spirit, they are created: and thou renewest the face of the earth. 31 The glory of the LORD shall endure for ever: the LORD shall rejoice in his works. 32 He looketh on the earth, and it trembleth: he toucheth the hills, and they smoke. 33 I will sing unto the LORD as long as I live: I will sing praise to my God while I have my being. 34 My meditation of him shall be sweet: I will be glad in the LORD. 35 Let the sinners be consumed out of the earth, and let the wicked be no more. Bless thou the LORD, O my soul. Praise ye the LORD.

Noua Traducere Românească

from Biblica

1 Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL! DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție! 2 Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta; Tu întinzi cerurile ca pe un cort, 3 și pui grinzile odăilor Tale de sus pe ape. Din nori Îți faci car și umbli pe aripile vântului. 4 El îi face pe îngerii Săi duhuri^[1] și pe slujitorii Săi – un foc arzător. 5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui, ca să nu se clatine niciodată. 6 L‑ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină. Apele stăteau pe munți, 7 dar la mustrarea Ta au fugit, la bubuitul tunetului Tău au luat‑o la fugă. 8 S‑au scurs de pe munți, au coborât în văi, în locul pe care l‑ai hotărât pentru ele. 9 Le‑ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă, ca să nu se întoarcă și să acopere pământul. 10 Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate^[2] și ele curg printre munți. 11 Toate vietățile câmpului se adapă din ele și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo. 12 Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului care‑și fac auzit glasul din frunziș. 13 Din odăile de sus, Tu uzi munții; pământul se satură de rodul lucrărilor Tale. 14 Tu faci să crească iarbă pentru vite și verdețuri pe care omul să le cultive. Faci să iasă hrană din pământ: 15 vin care înveselește inima omului, ulei care dă strălucire feței și pâine care întărește inima omului. 16 Copacii DOMNULUI sunt bine udați, cedrii Libanului pe care El i‑a sădit. 17 În ei își fac cuibul păsările; barza își are casa în chiparoși. 18 Munții cei înalți sunt ai țapilor sălbatici, iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.^[3] 19 El a făcut luna să arate vremurile, iar soarele știe când să apună. 20 Tu aduci întunericul și se face noapte; atunci toate vietățile pădurii încep să mișune. 21 Puii de leu rag după pradă, cerându‑și hrana de la Dumnezeu. 22 Când răsare soarele, se adună și se culcă în vizuinile lor. 23 Atunci iese omul la lucrul lui, la munca lui – până seara. 24 Ce multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Pe toate le‑ai făcut cu înțelepciune; pământul este plin de vietățile^[4] Tale. 25 Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este! Acolo mișună vietăți fără număr, viețuitoare mici și mari. 26 Corăbiile o străbat, în ea se joacă Leviatanul^[5], pe care l‑ai întocmit Tu. (Job 3:8; Job 41:1; Ps 74:14; Isa 27:1)

Job 3:8Job 41:1Ps 74:14Isa 27:1

27 Toate nădăjduiesc în Tine ca să le dai hrana la vreme. 28 Când Tu le‑o dai, ele o primesc; când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți. 29 Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc; când le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărână. 30 Când Îți trimiți Duhul^[6], ele sunt create, înnoind astfel fața pământului. 31 Fie ca slava DOMNULUI să rămână pe vecie! DOMNUL să Se bucure de lucrările Sale, 32 El, Care atunci când privește pământul, acesta se cutremură, iar când atinge munții, aceștia fumegă. 33 Voi cânta DOMNULUI cât voi trăi! Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi! 34 Fie‑I plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în DOMNUL. 35 Să piară păcătoșii de pe pământ, și cei răi să nu mai fie! Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL! Lăudați‑L pe DOMNUL!^[7]