1The burden of Damascus. Behold, Damascus is taken away from being a city, and it shall be a ruinous heap.2The cities of Aroer are forsaken: they shall be for flocks, which shall lie down, and none shall make them afraid.3The fortress also shall cease from Ephraim, and the kingdom from Damascus, and the remnant of Syria: they shall be as the glory of the children of Israel, saith the LORD of hosts.4And in that day it shall come to pass, that the glory of Jacob shall be made thin, and the fatness of his flesh shall wax lean.5And it shall be as when the harvestman gathereth the corn, and reapeth the ears with his arm; and it shall be as he that gathereth ears in the valley of Rephaim.6Yet gleaning grapes shall be left in it, as the shaking of an olive tree, two or three berries in the top of the uppermost bough, four or five in the outmost fruitful branches thereof, saith the LORD God of Israel.7At that day shall a man look to his Maker, and his eyes shall have respect to the Holy One of Israel.8And he shall not look to the altars, the work of his hands, neither shall respect that which his fingers have made, either the groves, or the images.9In that day shall his strong cities be as a forsaken bough, and an uppermost branch, which they left because of the children of Israel: and there shall be desolation.10Because thou hast forgotten the God of thy salvation, and hast not been mindful of the rock of thy strength, therefore shalt thou plant pleasant plants, and shalt set it with strange slips:11In the day shalt thou make thy plant to grow, and in the morning shalt thou make thy seed to flourish: but the harvest shall be a heap in the day of grief and of desperate sorrow.12Woe to the multitude of many people, which make a noise like the noise of the seas; and to the rushing of nations, that make a rushing like the rushing of mighty waters!13The nations shall rush like the rushing of many waters: but God shall rebuke them, and they shall flee far off, and shall be chased as the chaff of the mountains before the wind, and like a rolling thing before the whirlwind.14And behold at eveningtide trouble; and before the morning he is not. This is the portion of them that spoil us, and the lot of them that rob us.
1O rostire cu privire la Damasc. „Iată, Damascul nu va mai fi o cetate, ci va ajunge doar un morman de ruine.2Cetățile Aroerului vor fi abandonate, lăsate turmelor care se vor culca acolo; și nu va fi nimeni care să le sperie.3Efraim va fi lăsat fără fortăreață, iar Damascul fără suveranitate. Rămășița lui Aram va fi ca gloria fiilor lui Israel,“ zice DOMNUL Oștirilor.4„În ziua aceea, gloria lui Iacov va fi slăbită, iar grăsimea trupului său se va usca.5Va fi ca atunci când secerătorul adună recolta de grâne, culegând spicele cu mâna lui; va fi ca atunci când cineva strânge spicele în valea Refaim.6Totuși, câteva spice vor mai rămâne, la fel ca la scuturatul măslinului: două, trei măsline pe cele mai înalte ramuri, patru, cinci pe crengile roditoare“, zice DOMNUL, Dumnezeul lui Israel.7În ziua aceea, oamenii se vor uita la Creatorul lor și își vor îndrepta privirea spre Sfântul lui Israel.8Nu se vor mai uita la altarele făcute de mâinile lor și nu vor mai privi la AȘERELE[1] și la altarele pentru tămâiere pe care le‑au făurit degetele lor.9În ziua aceea, cetățile lor fortificate vor fi ca niște locuri abandonate tufișurilor și crângurilor, părăsite în fața fiilor lui Israel. Totul va fi o pustie!10Și aceasta pentru că L‑ai uitat pe Dumnezeul izbăvirii tale și nu ți‑ai adus aminte de Stânca locului tău de scăpare. De aceea, deși sădești plante plăcute și plantezi ramuri de viță străină,11deși în ziua în care îi plantezi, le și faci să crească[2], și în dimineața în care arunci sămânța, o și faci să înflorească, totuși secerișul va fi luat într‑o zi de boală și de durere de nevindecat.12Vai, un tumult de popoare multe, care urlă ca valurile mării! Vai, un vuiet de noroade, care vuiesc ca niște ape vijelioase!13Noroadele vuiesc ca niște ape vijelioase, dar El le ceartă; ele fug departe, duse de vânt ca pleava de pe dealuri și ca iarba dusă de furtună.14Seara, teroare! Până dimineața, ei nu mai sunt. Aceasta este partea celor ce ne jupoaie și sorțul celor ce ne jefuiesc.