Psalm 39

English Standard Version

from Crossway
1 To the choirmaster: to Jeduthun. A Psalm of David. I said, “I will guard my ways, that I may not sin with my tongue; I will guard my mouth with a muzzle, so long as the wicked are in my presence.” (1Ki 2:4; 2Ki 10:31; 1Ch 16:41; 1Ch 25:1; Job 2:10; Ps 34:13; Ps 62:1; Ps 77:1)2 I was mute and silent; I held my peace to no avail, and my distress grew worse. (Job 40:4; Ps 38:13; Ps 39:9)3 My heart became hot within me. As I mused, the fire burned; then I spoke with my tongue: (Job 32:18; Jer 20:9; Lu 24:32)4 “O Lord, make me know my end and what is the measure of my days; let me know how fleeting I am! (Ps 90:12)5 Behold, you have made my days a few handbreadths, and my lifetime is as nothing before you. Surely all mankind stands as a mere breath! (Job 14:2; Ps 39:11; Ps 89:47; Ps 90:4)6 Surely a man goes about as a shadow! Surely for nothing[1] they are in turmoil; man heaps up wealth and does not know who will gather! (Job 27:16; Ps 49:10; Ec 2:18; Ec 2:21; Ec 2:26; Jer 17:11; Lu 12:20; 1Co 7:31; Jas 4:14)7 “And now, O Lord, for what do I wait? My hope is in you. (Ps 38:15)8 Deliver me from all my transgressions. Do not make me the scorn of the fool! (Ps 44:13)9 I am mute; I do not open my mouth, for it is you who have done it. (2Sa 16:10; Job 2:10; Ps 39:2)10 Remove your stroke from me; I am spent by the hostility of your hand. (Job 9:34; Job 13:21)11 When you discipline a man with rebukes for sin, you consume like a moth what is dear to him; surely all mankind is a mere breath! (Job 13:28; Ps 39:5; Ps 49:14; Ps 80:16; Isa 50:9)12 “Hear my prayer, O Lord, and give ear to my cry; hold not your peace at my tears! For I am a sojourner with you, a guest, like all my fathers. (Ge 47:9; Le 25:23; 1Ch 29:15; Ps 102:1; Ps 119:19; Heb 11:13; 1Pe 2:11)13 Look away from me, that I may smile again, before I depart and am no more!” (Job 7:8; Job 7:19; Job 10:21; Job 14:10; Job 20:9)

Psalm 39

Noua Traducere Românească

from Biblica
1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele ca să nu păcătuiesc cu limba! Îmi voi pune frâu gurii, cât timp se va afla cel rău în prezența mea!“[1] (1Ch 16:41; 1Ch 25:1; 1Ch 25:6; 2Ch 5:12; 2Ch 35:15)2 Am rămas deci mut, în tăcere, nerostind nici măcar o vorbă bună; dar durerea mi‑a fost răscolită.3 Îmi ardea inima înăuntrul meu și un foc îmi mistuia șoaptele! Atunci mi‑a venit cuvânt pe limbă:4 „DOAMNE, fă‑mi cunoscut care este sfârșitul meu și care este măsura zilelor mele? Fă‑mă să înțeleg cât sunt de trecător!5 Iată, Tu mi‑ai dat zile cât un lat de palmă, iar lungimea vieții mele este o nimica toată înaintea Ta. Într-adevăr, orice om care se ține bine este de fapt o biată suflare.“ Selah6 Într-adevăr, omul cutreieră ca o umbră[2]! Da, el se agită degeaba, strânge bogății, și nu știe cine le va aduna.7 Și acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne? Speranța mea este în Tine!8 Eliberează‑mă de toate fărădelegile mele, nu mă lăsa la disprețul nebunului!9 Stau mut și nu‑mi deschid gura, căci Tu ai lucrat.10 Abate‑Ți lovitura de la mine, căci sunt mistuit de lovitura mâinii Tale!11 Pedepsind nelegiuirea, Tu disciplinezi pe fiecare și îi prăpădești ca molia, ce are mai scump. Într-adevăr, orice om este doar o suflare! Selah12 DOAMNE, ascultă‑mi rugăciunea și ia aminte la strigătul meu după ajutor! Nu rămâne surd la plânsul meu, căci, față de Tine, sunt un călător străin, un peregrin ca toți părinții mei!13 Abate‑Ți privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăși, până nu mă duc și nu voi mai fi!