1In dieser Zeit wurde Hiskija todkrank.[1] Da kam der Prophet Jesaja Ben-Amoz zu ihm und richtete ihm aus: „Jahwe sagt: 'Bereite dich auf dein Ende vor und regle deine Angelegenheiten, du kannst nicht am Leben bleiben!'“2Da drehte sich Hiskija zur Wand und betete:3„Ach Jahwe, denk doch daran, dass ich dir immer treu war, dass ich mit ganzer Hingabe tat, was dir gefällt!“ Dann begann er laut zu weinen.4Da kam das Wort Jahwes zu Jesaja:5„Geh wieder zu Hiskija und sage ihm: 'Jahwe, der Gott deines Vorfahren David, lässt dir sagen: Ich habe dein Gebet gehört und deine Tränen gesehen. Ich gebe dir noch fünfzehn Jahre Lebenszeit hinzu.6Außerdem werde ich dich und diese Stadt vor dem Assyrerkönig retten. Ich werde Jerusalem beschützen.7Jahwe wird dich an folgendem Zeichen erkennen lassen, dass er seine Zusage wahr macht:8Pass auf! Ich lasse den Schatten auf der Treppe, die König Ahas gebaut hat, um die zehn Stufen zurückgehen, die er durch die Sonne bereits hinabgegangen ist.'“ Da ging der Schatten die zehn Stufen zurück.9Nachdem Hiskija von seiner Krankheit genesen war, schrieb er folgendes Gedicht nieder:10„Ich dachte schon: Mitten im Leben stehe ich am Tor der Totenwelt, / der Rest meiner Jahre wird mir geraubt.11Ich dachte, ich werde Jah nicht sehen, / Jahwe unter den Lebendigen. / Dort, wo die Abgeschiedenen sind, erblickt man keinen Menschen mehr.12Mein Leben ist wie ein Nomadenzelt, / das abgebrochen weggetragen wird. / Wie ein Weber sein Tuch habe ich mein Leben zu Ende gewebt. / Nun schneidet er mich vom Kettgarn los. / Noch ehe der Tag zur Nacht wird, machst du ein Ende mit mir.13Ich schrie um Hilfe bis zum Morgen, / doch wie ein Löwe zerbrach er all mein Gebein. / Noch ehe der Tag zur Nacht wird, machst du ein Ende mit mir.14Meine Stimme piepst wie eine Schwalbe, / sie krächzt wie ein Kranich. / Wie Taubengurren klingt meine Klage. / Mit müden Augen starre ich nach oben. / O Herr, ich bin am Ende! / Tritt du als Bürge für mich ein!15Was soll ich denn sagen? / Er hat getan, was er mir angekündigt hat, / und ich verbringe meine Jahre in bitterem Leid.16Herr, davon lebt man, und darin lebt auch mein Geist, / dass du mich gesund und lebendig machst.17Doch zum Heil wurde mir das bittere Leid! / Du hast mich liebevoll umfangen und mein Leben vor der Grube des Verderbens bewahrt. / Ja, alle meine Sünden warfst du weit hinter dich.18Denn das Totenreich kann dich nicht loben, / kein Toter preist dich mit Gesang. / Im Grab hofft niemand auf deine Treue.19Allein der Lebende preist dich so wie ich am heutigen Tag. / Der Vater erzählt seinen Kindern von deiner Treue und Wahrhaftigkeit.20Jahwe war da und rettete mich! / Alle Tage unseres Lebens soll das Saitenspiel erklingen im Tempel Jahwes.“21Jesaja hatte nämlich gesagt, man solle einen Verband aus gepressten Feigen auf das Geschwür legen, damit der König wieder gesund werde.22Und Hiskija hatte gefragt: „An welchem Zeichen erkenne ich, dass ich wieder in den Tempel Jahwes gehen kann?“
1În acele zile, Ezechia s‑a îmbolnăvit și era aproape de moarte. Profetul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i‑a zis: „Așa vorbește DOMNUL: «Pune‑ți casa în rânduială căci vei muri. Nu vei mai trăi.»“ (2Kön 20,1; 2Chr 32,24)2Atunci Ezechia s‑a întors cu fața spre perete și s‑a rugat DOMNULUI,3zicând: „Oh, DOAMNE, adu‑Ți aminte, Te rog, că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și din toată inima și am făcut ce este bine în ochii Tăi.“ Și Ezechia a plâns cu amar.4Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Isaia, zicând:5„Du‑te și spune‑i lui Ezechia: «Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul tatălui tău David: ‘Ți‑am auzit rugăciunea și ți‑am văzut lacrimile. Iată că voi adăuga la zilele tale încă cincisprezece ani.6Te voi izbăvi, pe tine și cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei și voi apăra această cetate!7Acesta este semnul de la DOMNUL pentru tine, prin care vei ști că DOMNUL va împlini ce a promis:8voi face ca umbra aruncată de soare pe cadranul lui Ahaz să se dea înapoi cu zece trepte.’»“ Și soarele s‑a dat înapoi pe cadran cu zece trepte pe care deja le coborâse.9Scrierea lui Ezechia, regele lui Iuda, după ce a fost bolnav și s‑a vindecat de boala sa:10„Ziceam: «În floarea vieții mele trebuie să trec prin porțile Locuinței Morților; sunt văduvit de restul anilor mei.»11Am zis: «Nu‑L voi mai vedea pe DOMNUL, da, pe DOMNUL[1], în țara celor vii. Nu voi mai privi omul împreună cu locuitorii lumii trecătoare.12Locuința mea este smulsă și îndepărtată de la mine precum cortul unui păstor. Mi‑am înfășurat viața ca un țesător; el mă taie de la războiul de țesut. Până la noapte Tu îmi vei pune capăt.13M‑am culcat până dimineață; ca un leu, așa îmi zdrobește El toate oasele. Până la noapte Tu îmi vei pune capăt.14Am ciripit ca un lăstun, am croncănit ca un cocor; am gemut ca o porumbiță; mi‑au obosit ochii uitându‑mă în sus. Sunt în necaz! Ajută‑mă, Stăpâne!15Ce‑aș mai putea spune? El mi‑a vorbit și El a înfăptuit. Voi păși ușor în toți anii mei, din cauză că mi‑a fost amărât sufletul.[2]16O, Stăpâne, prin lucrurile acestea trăiesc oamenii și în toate acestea stă și viața duhului meu. Tu mi‑ai dat sănătate și m‑ai lăsat să trăiesc.17Iată, spre pacea mea am trecut prin această amărăciune. Tu mi‑ai iubit sufletul, păzindu‑l de groapa putrezirii, căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele.18Într-adevăr, Locuința Morților nu‑Ți poate mulțumi, Moartea nu Te poate lăuda, iar cei ce se coboară în groapă nu pot nădăjdui în credincioșia Ta,19ci cel viu, cel viu Te laudă, așa cum fac și eu azi. Tatăl face cunoscut fiilor săi credincioșia Ta.20DOMNUL m‑a mântuit. Vom cânta cu instrumentele cu corzi în toate zilele vieții noastre, în Casa DOMNULUI.»“21Isaia zisese: „Să aducă o turtă de smochine și s‑o întindă pe bubă, și el va trăi.“22Ezechia întrebase: „După ce semn voi ști că mă voi sui la Casa DOMNULUI?“