von Karl-Heinz Vanheiden1Als der König das hörte, riss er sein Obergewand ein, legte den Trauersack an und ging ins Haus Jahwes.2Dann schickte er den Palastvorsteher Eljakim und den Staatsschreiber Schebna mit den Ältesten der Priesterschaft, ebenfalls im Trauersack, zu Jesaja Ben-Amoz.3Im Namen des Königs sollten sie ihm sagen: „Heute ist ein schrecklicher Tag, wir sind gezüchtigt und geschmäht. Die Kinder sind bis an den Muttermund gekommen, aber zum Gebären ist keine Kraft mehr da.4Wenn doch Jahwe, dein Gott, die Worte des Rabschake hören wollte, den der König von Assyrien geschickt hat, um ihn, den lebendigen Gott, zu verhöhnen. Vielleicht bestraft er den König wegen dieser Worte, die er gehört hat. Bete doch für die, die von Gottes Volk noch übrig geblieben sind.“5Die Männer kamen zu Jesaja und erhielten folgende Antwort:6„Sagt eurem Herrn: 'So spricht Jahwe: Hab keine Angst vor den Drohungen, die du gehört hast! Fürchte dich nicht vor den Lästerungen der Boten des assyrischen Königs!7Pass auf, ich werde dafür sorgen, dass er ein Gerücht hört und in sein Land zurückkehrt! Dort werde ich ihn umbringen lassen.'“8Der Rabschake kehrte zu seinem König zurück. Er hatte erfahren, dass dieser von Lachisch aufgebrochen war und inzwischen gegen Libna kämpfte.9Sein König hatte nämlich gehört, dass der nubische König Tirhaka[1] mit einem Heer gegen ihn heranrücken würde. Deshalb schickte er Boten zu Hiskija10und ließ ihm ausrichten: „Lass dich von deinem Gott nicht täuschen, auch wenn du ihm vertraust! Denke nicht, dass Jerusalem dem König von Assyrien niemals in die Hände fällt!11Du hast ja gehört, was die Könige von Assyrien mit all den anderen Ländern gemacht haben, an denen sie den Bann vollstreckten. Und da willst ausgerechnet du verschont bleiben?12Haben die Götter jener Völker, die meine Vorfahren vernichtet haben, ihre Nationen etwa retten können: Gosan,[2] Haran,[3] Rezef[4] und die Bevölkerung Edens[5] in Telassar?[6]13Wo sind denn die Könige, die in Hamat und Arpad regierten? Wo sind die Könige von Sefarwajim, Hena[7] und Awa?“[8]14Hiskija nahm das Schreiben der Boten in Empfang und las es. Dann ging er in den Tempel, breitete es vor Jahwe aus15und betete:16„Jahwe, du allmächtiger Gott Israels, der über den Cherubim[9] thront, du allein bist Gott und Herr über alle Reiche der Welt. Du hast Himmel und Erde geschaffen.17Schenk mir Gehör, Jahwe! Sieh doch, wie es uns geht! Hör doch, wie Sanherib dich, den lebendigen Gott, verhöhnt!18Es ist wahr, Jahwe, die Könige von Assyrien haben alle diese Länder verwüstet.19Sie haben deren Götter ins Feuer geworfen. Aber das waren ja keine Götter, sondern Machwerke aus Holz und Stein, die man vernichten konnte.20Doch jetzt, Jahwe, unser Gott, rette uns vor ihm, damit alle Königreiche der Welt erkennen, dass du allein Jahwe bist.“21Da ließ Jesaja Ben-Amoz Hiskija ausrichten: „So spricht Jahwe, der Gott Israels: Was du zu mir wegen Sanherib, dem König von Assyrien, gebetet hast, habe ich gehört.22Höre nun, was Jahwe über ihn sagt:
Zion, die unberührte junge Frau, / verachtet dich und spottet über dich, / die Tochter Jerusalem schüttelt den Kopf.23Wen hast du verhöhnt und geschmäht, / gegen wen die Stimme erhoben? / Mit wem ließest du dich ein? – Mit Israels heiligem Gott!24Durch deine Boten verhöhntest du ihn und prahltest: / Mit den Streitwagen bezwang ich die Berge, / ich stieg bis zum Gipfel des Libanon. / Den Hochwald seiner Zedern habe ich gefällt, / seine schönsten Zypressen dazu. / Ich kam auf die entlegenste Höhe, / drang in jedes Dickicht vor.25Ich grub nach Wasser und trank davon. / Mit meiner Fußsohle trocknete ich die Flüsse Ägyptens aus.'26Hast du das nicht gehört? / Schon vor langer Zeit habe ich es gewollt. / Seit uralten Tagen habe ich es geplant, / jetzt ließ ich es kommen, dass du befestigte Städte zerstörst, / sie zu öden Steinhaufen machst.27Machtlos waren ihre Bewohner, / von Schrecken erfüllt. / In Schande sind sie gestoßen. / Sie waren wie Kraut auf dem Feld, / wie grünes Gras, / wie Gras auf den Dächern, / vom Ostwind verdorrt.28Ich weiß, ob du ruhst oder gehst oder kommst. / Ich kenne auch dein Toben gegen mich.29Und weil du so gegen mich tobst, / ziehe ich dir einen Ring durch die Nase / und lege dir einen Zaum ins Maul / und führe dich auf dem Weg zurück, / auf dem du gekommen bist.30Und du, Hiskija, wirst daran erkennen, dass es so geschieht: In diesem Jahr werdet ihr den Nachwuchs der Ernte essen, im nächsten Jahr den Wildwuchs, aber im dritten Jahr werdet ihr wieder säen und ernten, Weinberge pflanzen und ihre Früchte genießen.31Und die Bewohner Judas, die mit dem Leben davongekommen sind, werden wieder Wurzeln schlagen und Früchte tragen.32Denn ein Rest wird aus Jerusalem kommen, Übriggebliebene vom Berg Zion. Das wird Jahwe, der allmächtige Gott, in seinem Liebeseifer tun.33Darum sagt Jahwe Folgendes über den assyrischen König: Er wird nicht in diese Stadt eindringen, nicht einen Pfeil wird er hineinschießen. Er wird sie nicht mit Schilden berennen und keinen Wall gegen sie aufschütten.34Auf demselben Weg, auf dem er gekommen ist, wird er wieder heimkehren. Er wird ganz bestimmt nicht in diese Stadt eindringen, spricht Jahwe.35Um meiner Ehre willen und meinem Diener David zuliebe werde ich diese Stadt retten und beschützen.“36In dieser Nacht tötete ein Engel Jahwes im Lager der Assyrer 185.000 Mann[10]. Am nächsten Morgen war alles mit Leichen übersät.37Da brach König Sanherib den Feldzug ab und kehrte in seine Heimat nach Ninive zurück.38Als er eines Tages im Tempel seines Gottes Nisroch betete, erschlugen ihn seine Söhne Adrammelech und Sarezer mit dem Schwert. Daraufhin mussten sie in das Land Ararat[11] fliehen, und Sanheribs Sohn Asarhaddon wurde König.
1Când regele Ezechia a auzit lucrul acesta, și‑a sfâșiat hainele, s‑a acoperit cu un sac și s‑a dus la Casa DOMNULUI. (2Kön 19,1)2I‑a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoț, pe Eliachim, cel ce răspundea de palat, pe scribul Șebna și pe cei bătrâni dintre preoți, acoperiți toți cu saci.3Ei i‑au zis: – Așa vorbește Ezechia: „Aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă și de rușine, căci copiii sunt gata să iasă din pântec, dar nu mai este nicio putere pentru a le da naștere.4Poate că DOMNUL, Dumnezeul tău, a auzit cuvintele lui Rab‑Șache, care a fost trimis de stăpânul său, împăratul Asiriei, pentru a‑L batjocori pe Dumnezeul cel Viu și poate că DOMNUL, Dumnezeul tău, îl va mustra pentru cuvintele pe care le‑a auzit. De aceea înalță o rugăciune pentru cei care au mai rămas!“5Când slujitorii regelui Ezechia au venit la Isaia,6acesta le‑a zis: – Să‑i spuneți astfel stăpânului vostru: „Așa vorbește DOMNUL: «Să nu te temi din cauza cuvintelor pe care le‑ai auzit și cu care slujitorii împăratului Asiriei M‑au blasfemiat.7Iată, voi pune în el un duh și astfel, la auzirea unui zvon, se va întoarce în țara lui. Și‑l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui.»“8Când Rab‑Șache a auzit că împăratul Asiriei plecase din Lachiș, s‑a întors și l‑a găsit pe acesta luptând împotriva Libnei.9După aceea, împăratul Asiriei a auzit că Tirhaka, regele din Cuș[1], a ieșit să lupte împotriva lui. Când a auzit lucrul acesta a trimis mesageri la Ezechia, zicând:10„Așa să‑i vorbiți lui Ezechia, regele lui Iuda: «Nu‑L lăsa pe Dumnezeul tău, în Care te încrezi, să te amăgească, zicând: ‘Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei.’11Iată, ai auzit ce au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor cucerite, dându‑le spre nimicire[2]. Vei scăpa tu oare?12Și‑au salvat, oare, dumnezeii neamurile pe care părinții mei le‑au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Rețef și pe fiii lui Eden, care erau în Tel‑Asar?13Unde este regele Hamatului, regele Arpadului și regele cetății Sefarvayim, al Henei sau al Ivei?»“
Rugăciunea lui Ezechia
14Ezechia a luat scrisoarea din mâna mesagerilor și a citit‑o. Apoi s‑a suit la Casa DOMNULUI și a întins scrisoarea înaintea DOMNULUI.15Ezechia s‑a rugat DOMNULUI, zicând:16„O, DOAMNE al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul!17DOAMNE, pleacă‑Ți urechea și ascultă! DOAMNE, deschide‑Ți ochii și privește! Auzi toate cuvintele pe care Sanherib le‑a trimis ca să‑L batjocorească pe Dumnezeul cel Viu!18DOAMNE, este adevărat că împărații Asiriei au pustiit toate țările și teritoriul lor,19și că le‑au aruncat dumnezeii în foc, însă ei i‑au distrus pentru că nu erau Dumnezeu, ci lucrări făcute de mâna omului; erau doar lemn și piatră.20Acum, DOAMNE, Dumnezeul nostru, izbăvește‑ne din mâna lui, ca să știe toate regatele pământului că doar Tu ești DOMNUL!“
Profeția lui Isaia asupra lui Sanherib
21Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis la Ezechia să i se spună: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui Israel: «Pentru că Mi te‑ai rugat cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei, (2Kön 19,20)22iată care este cuvântul pe care l‑a rostit DOMNUL împotriva acestuia: Fecioara, fiica Sionului, te disprețuiește și își bate joc de tine. Fiica Ierusalimului dă din cap în timp ce fugi.[3]23Pe Cine ai batjocorit și ai blasfemiat tu? Împotriva Cui ți‑ai ridicat glasul? Împotriva Cui ți‑ai înălțat mândru privirea? Împotriva Sfântului lui Israel!24Prin slujitorii tăi L‑ai batjocorit pe Stăpânul și ai zis: ‘Cu mulțimea carelor mele am urcat pe înălțimile munților până la cele mai înalte piscuri ale Libanului! I‑am tăiat cei mai înalți cedri și cei mai aleși chiparoși. Am ajuns la cele mai înalte piscuri și la pădurea cea mai deasă.25Am săpat fântâni și am băut apă, și cu tălpile picioarelor mele am secat toate pâraiele Egiptului.’26N‑ai auzit? Eu l‑am făcut demult; din zile străvechi l‑am întocmit. Acum însă l‑am adus să se împlinească, astfel încât tu să prefaci cetățile fortificate în mormane de dărâmături.27Locuitorii lor sunt neputincioși, sunt înspăimântați și făcuți de rușine. Au ajuns ca iarba de pe câmp și ca verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte să crească.28Dar Eu știu unde stai, când ieși și când intri și cât ești de furios pe Mine.29Pentru că te‑ai mâniat pe Mine și pentru că trufia ta a ajuns la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nasul tău și zăbala Mea în gura ta și te voi întoarce pe drumul pe care ai venit.30Acesta va fi semnul pentru tine, Ezechia: anul acesta o să mâncați ce va crește de la sine, iar în al doilea an – ce va răsări din ce a rămas. Dar în al treilea an veți semăna și veți secera, veți planta vii și le veți mânca roadele.31Supraviețuitorii Casei lui Iuda, cei rămași, vor prinde iarăși rădăcini dedesubt și vor da rod deasupra.32Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță și din muntele Sion o ceată de supraviețuitori. Râvna DOMNULUI Oștirilor va face lucrul acesta.»33De aceea așa vorbește DOMNUL cu privire la împăratul Asiriei: «Nu va intra în cetatea aceasta și nu va trage nicio săgeată acolo. Nu va veni în fața ei cu vreun scut și nu va ridica împotriva ei nicio rampă de asalt.34Pe drumul pe care a venit, pe acela se va întoarce și nu va intra în cetatea aceasta, zice DOMNUL.35Eu voi apăra cetatea aceasta, ca s‑o izbăvesc, de dragul Meu și de dragul lui David, robul Meu.»“; (2Kön 19,35; 2Chr 32,21)36Îngerul[4] DOMNULUI a ieșit și a omorât în tabăra Asiriei o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Când ceilalți s‑au sculat dis‑de‑dimineață, iată că toți erau niște trupuri moarte. (1Mo 16,7)37Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, și‑a ridicat tabăra și a plecat. El s‑a întors la Ninive și a locuit acolo.38În timp ce se închina în templul zeului său NISROK[5], fiii săi, Adra-Melek și Sarețer, l‑au ucis cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon[6].