1Fünf Tage später kam der Hohe Priester Hananias mit einigen Ratsältesten und Tertullus, einem Anwalt, nach Cäsarea, um beim Statthalter Anklage gegen Paulus zu erheben.2Als der herbeigerufen war, begann Tertullus seine Anklagerede:
„Hochverehrter Felix! Dein Verdienst ist es, dass wir schon so lange in Frieden leben. Deiner Umsicht verdanken wir zahlreiche Reformen zum Wohl unseres Volkes.3Das erkennen wir immer und überall mit großer Dankbarkeit an.4Um deine kostbare Zeit aber nicht unnötig in Anspruch zu nehmen, bitte ich dich, uns für einen Augenblick freundlich anzuhören.5Wir haben nämlich festgestellt, dass dieser Mann hier gefährlich ist wie die Pest: Er stiftet alle Juden in der römischen Welt zum Aufruhr an und ist der führende Kopf der Nazarener-Sekte.6-7Er hat sogar versucht, den Tempel zu entweihen. Dabei haben wir ihn festgenommen.[1]8Wenn du ihn verhörst, kannst du dir selbst ein Urteil bilden und wirst feststellen, dass unsere Anklagen in jedem Punkt zutreffen.“9Die mitgereisten Juden schlossen sich der Anklage an und behaupteten, dass es so sei.10Dann wurde Paulus durch einen Wink des Statthalters aufgefordert zu sprechen. Er begann:
„Weil ich weiß, dass du in unserem Volk seit vielen Jahren Recht sprichst, verteidige ich meine Sache voller Zuversicht.11Wie du leicht nachprüfen kannst, bin ich erst vor zwölf Tagen nach Jerusalem gekommen, um dort im Tempel anzubeten.12Niemand hat gesehen, dass ich in dieser Zeit mit Leuten diskutiert oder sie gar aufgehetzt hätte – weder im Tempel noch in einer der Synagogen noch sonst irgendwo in der Stadt.13Sie können dir keinerlei Beweise für ihre Anschuldigungen gegen mich vorbringen.14Das eine allerdings bekenne ich dir: Ich diene dem Gott meiner Väter in der Weise der neuen Glaubensrichtung, die sie eine Sekte nennen, und ich glaube an alles, was im Gesetz und den Schriften der Propheten steht.15Und ich habe die gleiche Hoffnung auf Gott wie meine Ankläger auch, nämlich dass es eine Auferstehung der Gerechten und der Ungerechten geben wird.16Deshalb bemühe ich mich auch immer, vor Gott und den Menschen ein reines Gewissen zu haben.17Nachdem ich nun mehrere Jahre im Ausland verbracht habe, bin ich hergekommen, um meinem Volk Spenden zu übergeben und Gott Opfer zu bringen.18Als ich dazu gerade im Tempel war – ich hatte mich der vorgeschriebenen Reinigung unterzogen und war dabei von keiner Menschenmenge umgeben und in keinen Tumult verwickelt –,19da sahen mich einige Juden aus der Asia. Diese Leute sollten jetzt eigentlich hier sein und ihre Anklage vorbringen, falls sie mir etwas vorzuwerfen haben.20Du kannst aber auch diese Männer hier fragen, was für ein Vergehen sie mir nachweisen konnten, als ich vor dem Hohen Rat stand.21Es könnte höchstens der eine Satz sein, den ich damals in die Versammlung hineinrief: 'Weil ich an die Auferstehung der Toten glaube, stehe ich heute vor eurem Gericht!'“22Felix, der über die neue Glaubensrichtung ziemlich genau Bescheid wusste, vertagte den Fall und sagte: „Wenn der Kommandant Lysias aus Jerusalem herkommt, werde ich eure Sache entscheiden.“23Den zuständigen Offizier wies er an, Paulus in leichter Haft zu halten und keinen von seinen Freunden daran zu hindern, für ihn zu sorgen.24Einige Tage später kam Felix mit seiner Frau Drusilla,[2] einer Jüdin, und ließ Paulus zu sich holen, weil er noch mehr über den Glauben an den Messias, erfahren wollte.25Doch als Paulus dann von Gerechtigkeit und Enthaltsamkeit sprach und von dem künftigen Gericht, bekam Felix es mit der Angst zu tun. Er sagte zu Paulus: „Für diesmal ist es genug, du kannst gehen. Wenn ich später Gelegenheit habe, werde ich dich wieder rufen lassen.“26Gleichzeitig hoffte er auch, von Paulus Bestechungsgelder zu bekommen. Deshalb ließ er ihn öfter kommen und unterhielt sich mit ihm.27Als Felix zwei Jahre später[3] von Porzius Festus[4] abgelöst wurde, wollte er den Juden noch einen Gefallen tun und ließ Paulus weiter im Gefängnis.
1După cinci zile, marele preot Ananias s‑a coborât împreună cu câțiva dintre bătrâni și cu un anume avocat Tertulus și au adus acuzații împotriva lui Pavel, înaintea guvernatorului.2Când Pavel a fost chemat, Tertulus a început să‑l acuze astfel înaintea lui Felix: – Datorită ție, noi avem parte de multă pace și prin prevederile tale s‑au făcut multe reforme pentru neamul acesta.3Preaalesule Felix, noi mărturisim aceasta pretutindeni și în orice fel, cu toată mulțumirea.4Dar ca să nu te rețin prea mult, te rog să ne asculți puțin, în bunăvoința ta!5Am găsit pe omul acesta ca fiind o adevărată molimă. El stârnește răscoale printre toți iudeii din toată lumea, este conducătorul partidei nazarinenilor6și a încercat să profaneze chiar și Templul. Noi l‑am prins și am vrut să‑l judecăm după Legea noastră.7Dar a venit tribunul Lisias și l‑a smuls cu mare violență din mâinile noastre,8poruncind acuzatorilor lui să vină înaintea ta. Dacă‑l vei cerceta, vei putea afla tu însuți despre toate aceste lucruri de care noi îl acuzăm!9Iudeii s‑au alăturat și ei acuzației, afirmând că toate acestea erau întocmai.10Când guvernatorul i‑a făcut semn să vorbească, Pavel a răspuns, zicând: – Știind că de mulți ani ești judecătorul acestui neam, mă voi apăra cu încredere.[1]11După cum poți afla și tu, nu sunt mai mult de douăsprezece zile de când m‑am suit să mă închin la Ierusalim.12Și nu m‑au găsit certându‑mă cu cineva în Templu sau întărâtând mulțimea în sinagogi sau prin cetate.13Așa că ei nici măcar nu‑ți pot dovedi lucrurile de care mă acuză acum.14Îți mărturisesc însă că eu Îi slujesc Dumnezeului părinților noștri, potrivit Căii despre care ei spun că este o „partidă“, și cred toate lucrurile care sunt potrivit cu Legea și sunt scrise în Profeți.15Și am aceeași speranță în Dumnezeu pe care o au și ei, că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.16De aceea mă străduiesc să am întotdeauna o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.17După mai mulți ani, am venit să fac milostenii neamului meu și să aduc daruri.18În timp ce făceam aceasta, m‑au găsit curățit în Templu, nu cu mulțime, nici cu tulburare.19Erau și niște iudei din Asia, care ar fi trebuit să fie prezenți înaintea ta și să mă acuze, dacă ar fi avut ceva împotriva mea.20Sau să spună aceștia înșiși ce nelegiuire au găsit în mine, când am stat înaintea Sinedriului,21afară numai de strigătul acesta pe care l‑am scos în timp ce stăteam în mijlocul lor: „Cu privire la învierea morților sunt judecat eu astăzi înaintea voastră!“22Atunci Felix, care era bine informat cu privire la Cale, i‑a amânat, zicând: – Voi decide în privința voastră, când va veni tribunul Lisias.23A poruncit centurionului să‑l păzească pe Pavel, dar să‑i lase o oarecare libertate și să nu interzică nimănui dintre ai lui să‑i slujească.24După câteva zile, Felix a venit împreună cu soția lui, Drusilla[2], care era iudeică. El a trimis după Pavel și l‑a ascultat despre credința în Cristos Isus.25Însă, în timp ce Pavel vorbea despre dreptate, despre înfrânare și despre judecata care vine, Felix s‑a îngrozit și a zis: „Acum du‑te! Când voi mai avea timp, te voi chema.“26În același timp, el spera că Pavel îi va da bani și de aceea trimitea adesea după el și discuta cu el.27Doi ani au trecut astfel, după care, în locul lui Felix, a venit Porcius Festus[3]. Dorind să câștige favoarea iudeilor, Felix l‑a lăsat pe Pavel în închisoare.