1Paulus sah die Mitglieder des Hohen Rates mit festem Blick an. „Meine Brüder“, begann er, „ich habe Gott immer mit einem reinen Gewissen gedient, und daran hat sich bis heute nichts geändert.“2„Schlagt ihm auf den Mund!“, befahl da der Hohe Priester Hananias den dabeistehenden Gerichtsdienern.3„Dich wird Gott schlagen, du übertünchte Wand!“, sagte Paulus zu ihm. „Du sitzt scheinheilig da, um mich im Namen des Gesetzes zu richten, und missachtest selbst das Gesetz, indem du mich schlagen lässt!“4„Wie kannst du es wagen, den Hohen Priester Gottes zu beleidigen?“, fuhren die Umstehenden ihn an.5Da erwiderte Paulus: „Ich wusste nicht, Brüder, dass er der Hohe Priester ist. Denn ich weiß natürlich, dass in der Schrift steht: 'Du sollst nicht abfällig über einen Führer deines Volkes reden.'“ (2Mo 22,28)6Weil Paulus nun aber wusste, dass der Hohe Rat zum Teil aus Sadduzäern[1] und zum anderen Teil aus Pharisäern bestand, rief er in die Versammlung hinein: „Brüder, ich bin Pharisäer und stamme von Pharisäern. Wegen meiner Hoffnung stehe ich hier vor Gericht, weil ich glaube, dass die Toten auferstehen!“7Kaum hatte Paulus das gesagt, da brach ein Streit zwischen den Pharisäern und den Sadduzäern los, und der Rat spaltete sich in zwei Lager.8Im Gegensatz zu den Pharisäern behaupten die Sadduzäer nämlich, es gäbe keine Auferstehung, keinen Engel, keinen Geist.9So kam es zu einer lautstarken Auseinandersetzung. Einige Gesetzeslehrer von der Partei der Pharisäer sprangen sogar auf und erklärten kampfbereit: „Wir können an diesem Menschen kein Unrecht finden. Vielleicht hat ja ein Engel oder ein Geist zu ihm gesprochen.“10Der Tumult wurde am Ende so heftig, dass der Kommandant fürchtete, sie würden Paulus in Stücke reißen. Er ließ seine Mannschaft ausrücken und befahl ihnen, Paulus herauszuholen und wieder in die Burg zu bringen.11In der folgenden Nacht aber stellte sich der Herr an seine Seite und sagte: „Nur Mut! Denn genauso wie du in Jerusalem mein Zeuge warst, wirst du auch in Rom für mich eintreten.“
Verschwörung gegen Paulus
12Bei Tagesanbruch trafen sich etliche Juden zu einer geheimen Absprache. Sie schworen unter feierlicher Selbstverfluchung, nichts zu essen und zu trinken, bis sie Paulus getötet hätten.13Mehr als 40 Männer beteiligten sich an dieser Verschwörung.14Sie gingen zu den Hohen Priestern und Ratsältesten und sagten: „Wir haben feierlich geschworen, nichts zu essen und zu trinken, bis wir diesen Paulus getötet haben.15Ihr könnt uns dabei helfen, wenn ihr im Namen des Hohen Rates zum Kommandanten geht und ihn auffordert, Paulus noch einmal vorzuführen; ihr wolltet seinen Fall genauer untersuchen. Und wir werden uns bereithalten, ihn umzubringen, noch bevor er bei euch eingetroffen ist.“16Aber ein Neffe von Paulus, der Sohn seiner Schwester, hörte von dem geplanten Anschlag. Er machte sich sofort auf den Weg in die Burg und erzählte es Paulus.17Der rief einen von den Offizieren herbei und sagte: „Bring diesen jungen Mann hier zum Kommandanten! Er hat eine wichtige Nachricht für ihn.“18Der Offizier nahm ihn mit zum Kommandanten und sagte: „Der Gefangene Paulus bat mich, diesen jungen Mann zu dir zu führen. Er soll eine wichtige Nachricht für dich haben.“19Der Kommandant fasste den Neffen des Paulus am Arm, führte ihn beiseite und fragte: „Was hast du mir zu berichten?“20„Die Juden“, sagte er, „wollen dich bitten, Paulus morgen noch einmal dem Hohen Rat vorzuführen, angeblich um die Vorwürfe gegen ihn genauer zu untersuchen.21Aber du darfst ihnen nicht glauben! Denn in Wirklichkeit planen mehr als 40 Männer einen Anschlag gegen ihn. Sie haben mit Selbstverfluchung geschworen, nichts zu essen und zu trinken, bis sie ihn umgebracht haben. Alle sind bereit und warten nur darauf, dass du ihre Bitte erfüllst.“22Der Kommandant schärfte dem jungen Mann ein: „Verrate keinem, dass du mir davon erzählt hast!“ Dann ließ er ihn gehen.23Gleich darauf ließ er zwei von seinen Offizieren kommen und befahl ihnen: „Zweihundert Soldaten sollen sich zum Abmarsch nach Cäsarea bereit machen, dazu siebzig Reiter und zweihundert Leichtbewaffnete. Ihr brecht gleich nach Ablösung der Abendwache[2] auf!24Haltet auch Reittiere für den Paulus bereit und bringt ihn sicher zum Statthalter Felix.“[3]
Überführung nach Cäsarea
25Dann schrieb er folgenden Brief:26„Klaudius Lysias grüßt den hochverehrten Statthalter Felix.27Den Mann, den ich hier zu dir schicke, hatten die Juden in ihrer Gewalt und hätten ihn beinahe getötet. Als ich erfuhr, dass er das römische Bürgerrecht besitzt, ließ ich ihn durch meine Soldaten in Sicherheit bringen.28Und weil ich herausbekommen wollte, weshalb sie ihn verfolgen, brachte ich ihn vor ihren Hohen Rat.29Dabei zeigte sich, dass er nichts getan hat, was ein Todesurteil oder auch nur eine Gefängnisstrafe rechtfertigen würde. Die Anklage bezog sich nur auf Streitfragen in ihrem Gesetz.30Nun ist mir gemeldet worden, dass ein Anschlag auf ihn vorbereitet wurde. Deshalb habe ich ihn sofort zu dir geschickt. Die Kläger werde ich anweisen, bei dir ihre Sache gegen ihn vorzutragen.“31Die Soldaten übernahmen Paulus und brachten ihn befehlsgemäß noch in der Nacht bis nach Antipatris.[4]32Am nächsten Tag kehrten die Fußtruppen nach Jerusalem in die Burg zurück und ließen die Reiter allein mit Paulus weiterziehen.33Diese brachten ihn nach Cäsarea, übergaben dem Statthalter den Brief und führten den Gefangenen vor.34Der Statthalter las den Brief und fragte Paulus, aus welcher Provinz er stamme. Als er hörte, dass er aus Zilizien[5] kam,35erklärte er: „Ich werde deine Angelegenheit klären, sobald deine Ankläger hier eingetroffen sind.“ Dann ordnete er an, Paulus bis dahin im Palast des Herodes gefangen zu halten.
Apostelgeschichte 23
Noua Traducere Românească
von Biblica1Pavel s‑a uitat țintă la cei din Sinedriu și le‑a zis: – Bărbați, fraților, eu mi‑am trăit viața cu o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.2Marele preot Ananias[1] le‑a poruncit atunci celor ce stăteau lângă el să‑l lovească peste gură.3Atunci Pavel i‑a zis: – Te va bate Dumnezeu, perete văruit[2]! Tu șezi ca să mă judeci după Lege și poruncești să mă lovească, încălcând astfel Legea?!4Cei care stăteau lângă el i‑au zis: – Îl insulți pe marele preot al lui Dumnezeu?5Pavel le‑a răspuns: – N‑am știut, fraților, că este marele preot. Căci este scris: „Să nu‑l vorbești de rău pe conducătorul poporului tău.“[3] (2Mo 22,28)6Pavel, știind că o parte dintre ei erau saduchei, iar cealaltă parte erau farisei, a strigat în Sinedriu: – Bărbați, fraților, eu sunt fariseu, fiu de fariseu și din cauza speranței în învierea morților sunt judecat eu!7Când a spus aceasta, s‑a stârnit o neînțelegere între farisei și saduchei, și adunarea s‑a dezbinat.8Căci saducheii zic că nu există nici înviere, nici înger, nici duh, pe când fariseii le recunosc pe toate.9S‑a făcut mult vacarm, iar câțiva cărturari din partida fariseilor s‑au ridicat și au început să se certe, zicând: „Nu găsim nimic rău la omul acesta! Dacă i‑a vorbit un duh sau un înger?!“10Fiindcă neînțelegerea a devenit atât de mare, tribunului i‑a fost teamă ca nu cumva Pavel să fie rupt în bucăți de ei, așa că le‑a poruncit soldaților să se coboare să‑l smulgă din mijlocul lor și să‑l ducă în fort.11În noaptea următoare, Domnul a stat lângă Pavel și i‑a zis: „Fii curajos! Căci așa cum ai depus mărturie despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma!“
Complot pentru uciderea lui Pavel
12Când s‑a făcut ziuă, iudeii au pus la cale un complot și s‑au legat cu blestem, zicând că nu vor mânca și nici nu vor bea până când nu‑l vor omorî pe Pavel.13Cei ce au pus la cale acest complot erau mai mult de patruzeci de oameni.14Ei s‑au apropiat de conducătorii preoților și de bătrâni și le‑au zis: „Ne‑am legat cu blestem[4] să nu gustăm nimic până când nu‑l omorâm pe Pavel. (3Mo 27,28)15Acum deci, voi – împreună cu Sinedriul – trimiteți‑i vorbă tribunului să‑l aducă la voi ca și cum ar urma să cercetați mai amănunțit lucrurile privitoare la el. Și înainte să ajungă el, noi suntem gata să‑l omorâm.“16Însă fiul surorii lui Pavel, auzind despre această cursă, s‑a dus, a intrat în fort și l‑a anunțat pe Pavel.17Atunci Pavel l‑a chemat pe unul dintre centurioni și i‑a zis: „Condu‑l pe tânărul acesta la tribun, căci are ceva să‑l anunțe!“18Atunci centurionul l‑a luat, l‑a dus la tribun și a zis: – Prizonierul Pavel m‑a chemat și m‑a rugat să‑l aduc pe acest tânăr la tine, pentru că are ceva să‑ți spună.19Tribunul l‑a apucat de mână, l‑a luat deoparte și l‑a întrebat: – Ce ai să mă anunți?20El i‑a zis: – Iudeii s‑au înțeles să‑ți ceară mâine să‑l duci pe Pavel în Sinedriu, ca și cum urmează să‑l interogheze mai amănunțit.21Dar tu să nu te lași convins. Căci mai mult de patruzeci dintre oamenii lor îl pândesc și s‑au legat cu blestem să nu mănânce și nici să nu bea, până când nu‑l vor omorî; iar acum sunt gata și așteaptă aprobare de la tine!22Tribunul l‑a lăsat pe tânăr să plece, poruncindu‑i: – Să nu spui nimănui că mi‑ai descoperit aceste lucruri!
Pavel este dus la Cezareea
23I‑a chemat apoi la el pe doi dintre centurioni și le‑a zis: „Pregătiți două sute de soldați, șaptezeci de călăreți și două sute de sulițași[5] ca să meargă până în Cezareea[6] la ceasul al treilea din noapte[7] (Apg 8,40; Apg 21,1)24și aduceți cai și pentru Pavel, ca să‑l puneți călare și să‑l duceți teafăr la guvernatorul Felix!“25Tribunul a scris o scrisoare care avea următorul conținut:26„Claudius Lisias, Către preaalesul guvernator Felix[8]. Salutări!27Omul acesta a fost prins de către iudei și era să fie omorât de ei; dar, când am aflat că este cetățean roman, am venit cu soldații și l‑am salvat.28Dorind să aflu și motivul pentru care îl acuzau, l‑am dus în Sinedriul lor29și am găsit că era acuzat pentru niște controverse referitoare la Legea lor, dar nu era nicio acuzație pentru care să merite moartea sau lanțurile.30Mi s‑a dat însă de știre că există un complot împotriva acestui om, așa că l‑am trimis imediat la tine, poruncindu‑le și acuzatorilor lui să‑ți spună ce au împotriva lui. Fii sănătos!“31Așadar, soldații, luându‑l pe Pavel, așa cum li se poruncise, l‑au dus în timpul nopții în Antipatris.32În ziua următoare, soldații i‑au lăsat pe călăreți să meargă mai departe cu el, iar ei s‑au întors la fort.33Când au ajuns în Cezareea, călăreții i‑au înmânat guvernatorului scrisoarea și l‑au înfățișat și pe Pavel înaintea lui.34Guvernatorul a citit scrisoarea și l‑a întrebat din ce provincie este. Aflând că este din Cilicia,35a zis: „Te voi audia când vor veni și acuzatorii tăi.“ Și a poruncit să fie ținut sub pază în palatul lui Irod[9].