1Eines Tages fragte David: „Ist eigentlich von Sauls Familie noch jemand am Leben? Um Jonatans willen möchte ich ihm Gutes tun.“2Saul hatte einen Gefolgsmann namens Ziba gehabt, der nun zu David gerufen wurde. Der König fragte ihn: „Bist du Ziba?“ – „Ja, ich bin dein Diener“, antwortete er.3Der König fragte ihn: „Ist denn keiner von Sauls Familie mehr am Leben? Ich möchte ihm Gottes Güte erweisen.“ Ziba erwiderte: „Es gibt noch einen Sohn Jonatans, der an beiden Füßen gelähmt ist.“4„Wo ist er?“, fragte der König. „Er lebt im Haus von Machir Ben-Ammiël in Lo-Dabar“,[1] erwiderte Ziba.5Da schickte der König Leute hin und ließ ihn holen.6So kam Mefi-Boschet Ben-Jonatan, der Enkel Sauls, zu David und warf sich vor ihm nieder, das Gesicht auf dem Boden. „Mefi-Boschet!“, sagte David. „Ja, ich bin dein Diener“, erwiderte dieser.7„Hab keine Angst!“, sagte David zu ihm. „Um deines Vaters Jonatan willen möchte ich dir Gutes tun. Ich werde dir alle Ländereien deines Großvaters Saul zurückgeben. Und du darfst immer an meinem Tisch essen.“8Da warf er sich erneut nieder und sagte: „Was ist dein Diener schon, dass du dich mir so zuwendest? Ich bin doch nur ein toter Hund!“9Dann ließ der König Ziba, den Gefolgsmann Sauls, zu sich kommen und sagte zu ihm: „Alles, was Saul und seiner Familie gehört hat, habe ich dem Enkel deines Herrn zurückgegeben.10Du wirst mit deinen Söhnen und Knechten das Land bearbeiten und die Ernte einbringen, damit der Enkel deines Herrn seinen Lebensunterhalt hat. Mefi-Boschet selbst wird immer an meinem Tisch essen.“ Ziba hatte fünfzehn Söhne und zwanzig Knechte.11Da sagte Ziba zum König: „Dein Diener wird alles tun, was mein Herr, der König, ihm befiehlt.“
Mefi-Boschet wurde also an der Königstafel versorgt wie einer der Königssöhne.12Er hatte auch noch einen kleinen Sohn namens Micha. Und alle, die zum Haushalt Zibas gehörten, wurden zu Dienern Mefi-Boschets.13Dieser allerdings wohnte seitdem in Jerusalem und speiste beständig an der Tafel des Königs. Er war an beiden Füßen gelähmt.
1David a întrebat: „Se mai află în viață cineva din familia lui Saul, căruia să‑i pot arăta bunătate, datorită lui Ionatan?“2Familia lui Saul avusese un slujitor pe nume Țiba, pe care l‑au chemat la David. Regele l‑a întrebat: – Tu ești Țiba? El a zis: – Da, eu sunt, robul tău.3Regele l‑a întrebat: – A mai rămas cineva din familia lui Saul, căruia să‑i pot arăta bunătatea[1] lui Dumnezeu? Țiba i‑a zis regelui: – Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare. (2Sam 7,15)4Regele l‑a întrebat: – Unde este acesta? Țiba i‑a zis regelui: – Iată că el este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lo‑Debar.5Regele David a trimis după el și l‑a adus din Lo‑Debar, din casa lui Machir, fiul lui Amiel.6Mefiboșet, fiul lui Ionatan și nepotul lui Saul, a ajuns înaintea lui David, a căzut cu fața la pământ și s‑a plecat astfel înaintea lui. David i‑a zis: – Mefiboșet! El a răspuns: – Iată robul tău!7David i‑a zis: – Nu te teme, căci vreau să‑ți arăt bunătate, datorită tatălui tău, Ionatan. Am să‑ți înapoiez toate terenurile care au fost ale bunicului tău, Saul, și vei mânca întotdeauna la masa mea.8Mefiboșet s‑a plecat și a zis: – Ce este robul tău, ca să bagi în seamă un câine mort cum sunt eu?9Regele l‑a chemat apoi pe Țiba, slujitorul lui Saul, și i‑a zis: – I‑am dăruit nepotului stăpânului tău tot ceea ce aparținuse lui Saul și întregii sale familii.10Tu, fiii tăi și slujitorii tăi îi veți lucra pământul și‑i veți culege recolta pentru ca nepotul stăpânului tău să aibă ce să mănânce. Mefiboșet, nepotul stăpânului tău, va mânca întotdeauna la masa mea. Țiba avea cincisprezece fii și douăzeci de slujitori.11Atunci Țiba i‑a zis regelui: – Robul tău va face tot ceea ce a poruncit regele, stăpânul meu, robului său. Astfel, Mefiboșet a mâncat la masa lui David ca unul dintre fiii acestuia.12Mefiboșet avea un fiu tânăr pe nume Mica. Toți cei ce locuiau în casa lui Țiba erau slujitorii lui Mefiboșet.13Mefiboșet locuia la Ierusalim, fiindcă mânca întotdeauna la masa regelui. El era olog de ambele picioare.