1David musterte das Heer, das bei ihm war, und setzte Offiziere über Tausend- und Hundertschaften ein.2Ein Drittel von ihnen unterstellte er Joab, ein Drittel Abischai Ben-Zeruja, und ein Drittel Ittai aus Gat. „Ich bin entschlossen, mit euch zu ziehen“, sagte er vor dem ganzen Heer.3Aber die Männer sagten: „Du darfst nicht mit uns ziehen. Denn sollten wir fliehen müssen, werden sie sich um uns keine Mühe machen. Selbst wenn die Hälfte von uns fällt, hat das nichts zu bedeuten, denn du bist so viel wert wie zehntausend von uns. Es wäre besser, wenn du uns von der Stadt aus hilfst.“4„Ich will tun, was ihr für richtig haltet“, sagte der König. Dann stellte er sich neben das Tor und ließ seine Truppen in Abteilungen geordnet vorbeiziehen.5Alle konnten hören, wie der König Joab, Abischai und Ittai befahl: „Geht mir schonend mit dem Jungen um, mit Abschalom!“
Abschaloms Tod
6So zogen Davids Truppen den Israeliten ins offene Land entgegen. Im Wald von Efraïm[1] kam es zur Schlacht.7Dort erlitten die Männer Israels eine schwere Niederlage. 20.000 Mann[2] von ihnen fielen.8Der Kampf hatte sich über die ganze Gegend ausgebreitet. Und der Wald forderte mehr Opfer als der Kampf selbst.9Auch Abschalom geriet in die Nähe der Soldaten Davids. Er ritt auf einem Maultier.[3] Als er damit unter die verschlungenen Zweige einer großen Terebinthe[4] kam, verfing sich sein Kopf in der Terebinthe, sodass er zwischen Himmel und Erde hing, denn das Maultier unter ihm war weitergelaufen.10Einer von den Männern Davids hatte das gesehen und meldete Joab: „Ich habe Abschalom an einer Terebinthe hängen sehen.“11„Wie, du hast ihn gesehen?“, rief Joab. „Und warum hast du ihn nicht sofort zu Boden geschlagen? Ich hätte dir zehn ‹Schekel› Silber und einen Gürtel dafür geschenkt.“12Aber der Mann erwiderte: „Auch für tausend ‹Schekel› Silber hätte ich meine Hand nicht gegen den Sohn des Königs erhoben. Denn vor unseren Ohren hat der König dir, Abischai und Ittai befohlen: 'Geht mir vorsichtig mit dem Jungen, mit Abschalom, um.'13Und hätte ich heimtückisch gehandelt und ihm etwas angetan – der König hätte es ja doch erfahren –, dann hättest du dich herausgehalten.“14Da sagte Joab: „Ich will nicht so viel Zeit mit dir vergeuden!“ Er nahm drei Speere mit und stieß sie Abschalom ins Herz, der immer noch lebend an der Terebinthe hing.15Die zehn Waffenträger Joabs umringten Abschalom und schlugen ihn vollends tot.16Dann blies Joab das Signalhorn und hielt seine Truppen von der weiteren Verfolgung Israels ab, denn er wollte das Volk schonen.17Die Männer Joabs warfen Abschalom in eine tiefe Grube im Wald und errichteten einen großen Steinhaufen über ihm, während das Heer Israels sich auflöste und jeder nach Hause floh.18Abschalom hatte schon zu Lebzeiten einen Gedenkstein für sich errichten lassen. Denn er hatte sich gesagt: „Ich habe keinen Sohn, in dem mein Name fortleben könnte.“ Deshalb gab er dem Stein seinen Namen. Er steht bis heute im Königstal,[5] und man nennt ihn den Abschalom-Stein. (1Mo 14,17)
David erfährt von Abschaloms Tod
19Ahimaaz Ben-Zadok sagte: „Ich will zum König laufen und ihm die Freudenbotschaft bringen, dass Jahwe ihm aus der Gewalt seiner Feinde zum Recht verholfen hat!“20Aber Joab sagte zu ihm: „Heute bist du nicht der richtige Mann für die Botschaft. Ein andermal kannst du der Freudenbote sein, an diesem Tag nicht, denn der Sohn des Königs ist ja tot.“21Joab wandte sich an den Nubier,[6] der im Dienst des Königs stand: „Lauf zum König und melde ihm, was du gesehen hast.“ Der Nubier warf sich vor Joab nieder und lief los.22Aber Ahimaaz Ben-Zadok fing noch einmal an und sagte zu Joab: „Komme, was will, ich möchte doch hinter dem Nubier herlaufen.“ – „Wozu willst du denn laufen?“, erwiderte Joab. „Du hast doch keine Freudenbotschaft mehr.“23„Komme, was da will, ich laufe!“, rief Ahimaaz. „Dann lauf!“, sagte Joab zu ihm. Ahimaaz nahm den Weg durch die Jordanebenen und überholte den Nubier.24David hielt sich zwischen dem äußeren und inneren Stadttor auf, als der Wächter auf die Mauer stieg, den Beobachtungsstand über dem Tor. Als dieser sich umschaute, sah er einen Mann auf die Stadt zulaufen.25Der Wächter rief es aus und meldete es dem König. Dieser sagte: „Wenn er allein ist, bringt er gute Nachricht.“ Während der Mann näher kam,26sah der Wächter noch einen anderen laufen. Er rief ins Tor hinein: „Da kommt noch ein Mann, der allein läuft!“ Der König sagte: „Auch das ist ein Bote!“27Da sagte der Wächter: „So, wie ich sehe, läuft der erste wie Ahimaaz Ben-Zadok.“ Der König sagte: „Das ist ein guter Mann. Er kommt gewiss mit einer guten Nachricht!“28Ahimaaz rief: „Schalom!“, und warf sich vor dem König nieder, mit dem Gesicht zum Erdboden. „Gepriesen sei Jahwe, dein Gott!“, stieß er hervor. „Er hat alle ausgeliefert, die sich gegen meinen Herrn und König erhoben haben.“29„Und was ist mit meinem Jungen, mit Abschalom?“, fragte der König. „Er ist doch hoffentlich unversehrt!“ Ahimaaz erwiderte: „Ich sah das große Gedränge, als Joab den Diener des Königs und mich, deinen Diener, fortschickte. Aber ich konnte nicht erkennen, was es war.“30„Stell dich hier neben mich“, sagte der König zu ihm.31Da kam auch schon der Nubier und rief: „Mein König und Herr lasse sich die gute Nachricht bringen: Jahwe hat dir heute Recht verschafft! Er hat dich aus der Gewalt aller befreit, die sich gegen dich erhoben haben.“32„Ist mein Junge, ist Abschalom unversehrt?“, fragte der König den Nubier. Dieser erwiderte: „Möge es den Feinden meines Herrn und Königs und allen, die sich böswillig gegen dich erhoben haben, so ergehen wie dem Jungen!“
1David a numărat poporul care era cu el și a numit căpetenii peste mii și căpetenii peste sute.2Apoi David a trimis poporul la luptă: o treime sub comanda[1] lui Ioab, o treime sub comanda lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, și o treime sub comanda ghititului Itai. Regele a zis poporului: – Trebuie să ies și eu cu voi.3Dar poporul a răspuns: – Să nu ieși! Căci dacă va trebui să fugim, dușmanilor nu le va păsa de noi, și dacă jumătate dintre noi ar muri, nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Prin urmare, este mai bine să ne sprijini din cetate.4Regele le‑a zis: – Voi face ceea ce este bine în ochii voștri. Regele a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile.5Regele le‑a poruncit lui Ioab, lui Abișai și lui Itai, zicând: „De dragul meu, purtați‑vă cu blândețe cu tânărul Absalom!“ Tot poporul a auzit porunca pe care regele a dat‑o tuturor conducătorilor cu privire la Absalom.6Poporul a ieșit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel, iar lupta s‑a dat în pădurea lui Efraim.7Poporul lui Israel a fost învins acolo de slujitorii lui David. În ziua aceea a avut loc acolo un mare măcel – douăzeci de mii de oameni au fost uciși.8Lupta s‑a întins pe suprafața întregii țări și, în ziua aceea, pădurea a devorat mai mulți oameni decât a devorat sabia.9S‑a întâmplat ca Absalom să fie întâlnit de slujitorii lui David. Absalom era călare pe un catâr. Catârul a intrat pe sub ramurile încâlcite ale unui terebint mare și capul lui Absalom a rămas înțepenit în terebint, astfel că el stătea atârnat între cer și pământ, în timp ce catârul său a plecat mai departe.10Cineva a văzut acest lucru și i‑a spus lui Ioab: – Iată, l‑am văzut pe Absalom, atârnând de un terebint.11Atunci Ioab i‑a zis bărbatului care‑l înștiințase: – Cum? L‑ai văzut? Atunci de ce nu l‑ai ucis acolo, pe loc? Ți‑aș fi dat zece șecheli[2] de argint și o cingătoare.12Bărbatul i‑a zis lui Ioab: – Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de șecheli[3] de argint, n‑aș ridica mâna împotriva fiului regelui. Căci în auzul nostru v‑a poruncit regele atât ție, cât și lui Abișai și lui Itai, să aveți grijă să nu i se întâmple vreun rău tânărului Absalom.13Dacă l‑aș fi ucis mișelește, acest lucru n‑ar fi rămas necunoscut de către rege, iar tu nu mi‑ai fi luat apărarea.[4]14Ioab i‑a zis: – N‑am timp de pierdut cu tine. Apoi a luat trei sulițe și le‑a înfipt în inima lui Absalom, în timp ce acesta era încă viu, prins între ramurile terebintului.15Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, l‑au înconjurat după aceea pe Absalom, l‑au lovit și l‑au omorât.16Ioab a suflat apoi din trâmbiță[5] și poporul s‑a întors de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a chemat poporul să se retragă. (2Sam 2,28)17L‑au luat pe Absalom, l‑au aruncat în pădure, într‑o groapă mare, și au ridicat peste el un morman foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare bărbat la cortul lui.18Pe când trăia, Absalom își ridicase un monument în Valea Regelui, pentru că zicea: „N‑am niciun fiu care să‑mi poarte mai departe amintirea numelui.“ A pus monumentului propriul său nume și, până în ziua aceasta, se numește „Monumentul lui Absalom“[6].
Vestea morții lui Absalom
19Ahimaaț, fiul lui Țadok, i‑a zis lui Ioab: – Lasă‑mă, te rog, să alerg și să‑i duc regelui vestea cea bună că DOMNUL l‑a izbăvit din mâna dușmanilor săi.20Ioab i‑a răspuns: – Nu tu vei duce veștile astăzi. Tu vei duce altă dată veștile. Astăzi însă nu vei duce tu veștile, pentru că a murit fiul regelui.21Apoi Ioab i‑a zis unui cușit[7]: – Du‑te și istorisește‑i regelui ce ai văzut. Cușitul s‑a plecat înaintea lui Ioab și a luat‑o la fugă.22Ahimaaț, fiul lui Țadok, i‑a zis din nou lui Ioab: – Orice s‑ar întâmpla, lasă‑mă și pe mine să alerg după cușit. Ioab i‑a zis: – Fiule, de ce vrei să alergi? Nu sunt niște vești pentru care să fii răsplătit.23El i‑a răspuns: – Orice s‑ar întâmpla, vreau să alerg. Ioab i‑a zis: – Bine, aleargă. Ahimaaț a alergat pe drumul care traversează Araba[8] și l‑a întrecut pe cușit. (2Sam 2,29)24În timp ce David se afla între cele două porți, străjerul s‑a urcat pe acoperișul porții, înspre zid, și‑a ridicat ochii și a văzut un om care alerga singur.25Străjerul l‑a strigat pe rege și i‑a spus acest lucru. Regele a zis: – Dacă este singur înseamnă că aduce vești bune. Omul se apropia din ce în ce mai mult.26Străjerul a zărit un alt om care alerga și a strigat către portar: – Iată un alt om care aleargă singur. Regele a zis: – Și el aduce vești bune.27Străjerul a spus: – Văd că felul de alergare al celui dintâi este ca al lui Ahimaaț, fiul lui Țadok. Regele a zis: – Înseamnă că aduce vești bune, deoarece acesta este un om bun.28Ahimaaț a strigat și i‑a zis regelui: – Totul este bine! Apoi s‑a plecat cu fața la pământ înaintea regelui și a zis: – Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul tău, Care i‑a dat în mâinile noastre pe oamenii care ridicaseră mâna împotriva stăpânului meu, regele.29Regele a zis: – Tânărul Absalom este bine? Ahimaaț a răspuns: – Când Ioab l‑a trimis pe robul regelui și pe mine, robul tău, am văzut o mare învălmășeală, dar nu știu despre ce era vorba.30Regele i‑a zis: – Așteaptă puțin deoparte. Ahimaaț a stat deoparte.31Îndată a sosit și cușitul, care a zis: – Am vești bune pentru stăpânul meu, regele. DOMNUL te‑a izbăvit astăzi din mâna tuturor celor ce se ridicaseră împotriva ta.32Regele i‑a zis cușitului: – Tânărul Absalom este bine? Cușitul i‑a răspuns: – Ca acest tânăr să fie toți dușmanii stăpânului meu, regele, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să‑ți facă vreun rău.
David îl plânge pe Absalom
33Atunci regele, cutremurându‑se, a urcat în odaia de sus, de deasupra porții, și a plâns. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n‑am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!“