1Jahwe dachte an Sara und tat an ihr, was er zugesagt hatte.2Sie wurde schwanger und gebar Abraham in seinem Alter noch einen Sohn. Es war genau zu der Zeit, die Gott angegeben hatte.3Abraham nannte den Sohn, den Sara ihm geboren hatte, Isaak.4Als sein Sohn acht Tage alt geworden war, beschnitt Abraham ihn, wie Gott es angeordnet hatte.5Hundert Jahre alt war er bei der Geburt Isaaks.6Sara sagte: „Gott hat mir ein Lachen geschenkt! Jeder, der es hört, wird mit mir lachen.7Wer hätte Abraham je zugeraunt: 'Sara wird ein Söhnchen stillen!' Und doch habe ich ihm in seinem Alter noch einen Sohn geboren!“8Das Kind wuchs heran. Als Isaak dann von der Mutterbrust entwöhnt wurde, feierte Abraham ein großes Fest.
Hagar und Ismaël müssen fort
9Eines Tages bemerkte Sara, wie Ismaël, der Sohn der Ägypterin Hagar, den diese Abraham geboren hatte, verächtlich lachte.10Da sagte sie zu Abraham: „Jag mir die Sklavin und ihren Sohn weg! Der Sohn dieser Sklavin soll nicht mit meinem Sohn das Erbe teilen, nicht mit Isaak!“[1] (Gal 4,30)11Abraham missfiel das sehr, denn es ging ja um seinen Sohn.12Aber Gott sagte zu ihm: „Gräm dich nicht wegen des Jungen und wegen deiner Sklavin. Hör auf alles, was Sara dir sagt! Denn nur Isaaks Nachkommen werden als die deinen gelten.[2] (Röm 9,7; Hebr 11,18)13Doch auch den Sohn der Sklavin mache ich zu einem Volk, weil er von dir abstammt.“14Am frühen Morgen stand Abraham auf, nahm Brot und einen Schlauch mit Wasser, packte Hagar alles auf die Schulter, übergab ihr das Kind und schickte sie fort. Hagar ging weg, doch verirrte sie sich in der Wüste von Beerscheba.[3]15Als ihnen das Wasser im Schlauch ausgegangen war, legte sie den Jungen unter einen der Sträucher16und setzte sich einen Bogenschuss weit entfernt auf die Erde, weil sie es nicht ertragen konnte, das Sterben des Jungen mit ansehen zu müssen. So saß sie ihm dort gegenüber und weinte.17Aber Gott hörte den Jungen. Da rief der Engel Gottes[4] Hagar vom Himmel aus zu: „Was ist mit dir, Hagar? Hab keine Angst! Gott hat den Jungen gehört, wo er jetzt liegt.18Steh auf und nimm ihn bei der Hand! Ich werde ihn zu einem großen Volk werden lassen.“19Dann öffnete Gott ihr die Augen, und sie sah einen Wasserbrunnen. Da ging sie hin, füllte den Schlauch mit Wasser und gab dem Jungen zu trinken.20Gott kümmerte sich auch weiter um ihn. Er wuchs in der Wüste heran und wurde ein Bogenschütze.21Es war die Wüste Paran,[5] in der er lebte und wo seine Mutter ihm eine Ägypterin zur Frau gab.
Der Vertrag mit Abimelech
22Um diese Zeit kam Abimelech mit seinem Heerführer Pichol zu Abraham und sagte zu ihm: „Gott ist mit dir und lässt dir alles gelingen, was du tust.23So schwöre mir jetzt bei Gott, dass du weder mich noch meine Kinder und Kindeskinder treulos behandeln wirst. Ich habe dir nur Gutes erwiesen. Handle du ebenso an mir und dem Land, in dem du als Fremder lebst!“24„Ja, ich schwöre es“, sagte Abraham.25Er beklagte sich aber bei Abimelech, dass dessen Leute ihm gewaltsam einen Brunnen weggenommen hatten.26„Ich weiß nicht, wer das war“, sagte Abimelech. „Du hast mir bis heute nichts davon gesagt, und ich habe auch sonst noch nichts davon gehört.“27Da übergab Abraham Abimelech eine Anzahl Kleinvieh und Rinder, und die beiden schlossen einen Bund.28Abraham hatte aber noch sieben Schaflämmer aus seiner Herde ausgesondert.29„Was sollen diese sieben Lämmer?“, fragte Abimelech.30Abraham erwiderte: „Die musst du extra von mir annehmen, damit du auf diese Weise bestätigst, dass der Brunnen mir gehört.“31Deshalb nennt man diesen Ort Beerscheba, 'Brunnen des Siebenschwurs', weil beide dort ihren Vertrag beschworen hatten.32Nachdem sie so einen Bund in Beerscheba geschlossen hatten, kehrten Abimelech und sein Heerführer Pichol ins Land der Philister zurück.33Abraham aber pflanzte dort eine Tamariske[6] und rief den Namen Jahwes, des ewigen Gottes, an.34Er hielt sich noch lange als Fremder im Land der Philister auf.
1DOMNUL a cercetat‑o pe Sara, după cum a zis; DOMNUL a făcut pentru Sara ceea ce promisese.2Sara a rămas însărcinată și i‑a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă, despre care îi vorbise Dumnezeu.3Avraam i‑a pus numele Isaac[1] fiului său nou‑născut, pe care i‑l născuse Sara.4Avraam l‑a circumcis pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, așa cum i‑a poruncit Dumnezeu.5Avraam avea o sută de ani când s‑a născut fiul său Isaac.6Sara a zis: „Dumnezeu m‑a făcut să râd și oricine va auzi despre acest lucru va râde împreună cu mine.“7Apoi a zis: „Cine i‑ar fi spus lui Avraam că Sara va alăpta copii? Totuși, i‑am născut un fiu la bătrânețe.“
Agar și Ismael sunt alungați în pustie
8Copilul a crescut și a fost înțărcat. În ziua în care Isaac a fost înțărcat, Avraam a dat un ospăț mare.9Dar Sara l‑a văzut râzând[2] pe fiul egiptencei Agar, pe care aceasta i‑l născuse lui Avraam,10și i‑a zis lui Avraam: „Alung‑o pe această roabă și pe fiul ei, căci fiul acestei roabe nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac!“11Lucrul acesta nu i‑a plăcut deloc lui Avraam,[3] deoarece îl avea în vedere pe fiul său.12Dar Dumnezeu i‑a zis lui Avraam: „Să nu fii tulburat[4] din cauza băiatului și a roabei tale. Ascult‑o pe Sara în tot ce îți spune, pentru că prin Isaac își va primi numele sămânța[5] ta. (1Mo 12,7)13Cât despre fiul roabei tale, îl voi face și pe el un neam, pentru că este sămânța ta.“14Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a luat niște pâine și un burduf cu apă și i le‑a dat lui Agar, punându‑i‑le pe umăr; i‑a dat și copilul și a trimis‑o. Ea a plecat și a rătăcit în pustia Beer-Șeba.15Când apa din burduf s‑a terminat, a aruncat copilul sub unul dintre tufișuri16și apoi s‑a dus și a șezut singură la depărtare, cam până unde zboară o săgeată trasă de arc, căci își zicea: „Să nu văd moartea copilului.“ Și, șezând la depărtare, și‑a ridicat glasul și a plâns.17Dar Dumnezeu a auzit glasul băiatului. Îngerul lui Dumnezeu a strigat din ceruri către Agar și i‑a zis: „Ce se întâmplă, Agar? Nu te teme, pentru că Dumnezeu a auzit glasul băiatului din locul în care este.18Scoală‑te, ridică băiatul și ține‑l de mână, pentru că voi face din el un neam mare.“19Apoi Dumnezeu i‑a deschis ochii, iar ea a văzut o fântână cu apă. S‑a dus, a umplut burduful cu apă și i‑a dat băiatului să bea.20Dumnezeu a fost cu băiatul, iar el a crescut, a locuit în pustie și a ajuns arcaș.21A locuit în pustia Paran, iar mama lui i‑a luat o soție din țara Egiptului.
Legământul dintre Avraam și Abimelek
22În vremea aceea, Abimelek, împreună cu Pihol, comandantul oștirii sale, i‑au vorbit lui Avraam, zicând: – Dumnezeu este cu tine în tot ceea ce faci.23Jură‑mi acum pe Dumnezeu că nu mă vei trăda nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe descendenții mei, ci, așa cum eu am arătat îndurare față de tine, tot așa vei arăta și tu față de mine și față de țara în care locuiești ca străin.24Avraam i‑a răspuns: – Jur!25Dar Avraam i s‑a plâns lui Abimelek cu privire la o fântână cu apă, pe care robii acestuia o luaseră cu forța.26Abimelek i‑a răspuns: „Nu știu cine a făcut acest lucru. Tu nu mi‑ai spus, iar eu nu am auzit despre aceasta decât astăzi.“27Atunci Avraam a luat oi și vite și i le‑a dat lui Abimelek. Apoi cei doi au încheiat un legământ.28Avraam a pus deoparte șapte mielușele din turmă.29Abimelek l‑a întrebat pe Avraam: – Ce este cu aceste șapte mielușele pe care le‑ai pus deoparte?30Avraam i‑a răspuns: – Primește aceste șapte mielușele ca pe o mărturie din partea mea că eu am săpat această fântână.31De aceea locul acela a fost numit Beer-Șeba[6], pentru că amândoi au depus acolo un jurământ.32După ce au încheiat legământul la Beer-Șeba, Abimelek și Pihol, comandantul oștirii sale, s‑au ridicat și s‑au întors în țara filistenilor.33Avraam a plantat un tamarisc în Beer-Șeba și a chemat acolo Numele DOMNULUI, Dumnezeul cel Veșnic[7].34El a locuit ca străin în țara filistenilor multă vreme.