1Nach diesen Ereignissen empfing Abram folgende Botschaft Jahwes in einer Vision:[1] „Hab keine Angst, Abram! Ich selbst bin dein Schutz, und du wirst reich belohnt werden.“ (1Mo 12,7)2Da erwiderte Abram: „Jahwe, mein Herr, was willst du mir denn geben? Ich werde ja kinderlos sterben, und meinen Besitz erbt Eliëser von Damaskus.[2] (1Mo 24,2)3Du hast mir doch keinen Sohn gegeben. Der Sklave, der in meinem Haus geboren wurde, wird mich beerben.“4Da kam das Wort Jahwes zu ihm: „Nein, er wird nicht dein Erbe sein, sondern einer, den du zeugen wirst, der soll dich beerben.“5Darauf führte er ihn ins Freie und sagte: „Blick doch zum Himmel auf und zähle die Sterne,[3] wenn du es kannst!“ Und er fügte hinzu: „So wird deine Nachkommenschaft sein!“[4] (1Mo 22,17; Röm 4,18)6Abram glaubte Jahwe, und das rechnete er ihm als Gerechtigkeit an.[5] (Röm 4,3; Gal 3,6; Jak 2,23)7Dann sagte er: „Ich, Jahwe, ich habe dich aus dem Ur der Chaldäer herausgeführt, um dir dieses Land als Eigentum zu geben.“8„Jahwe, mein Herr“, erwiderte Abram, „woran könnte ich erkennen, dass ich es je besitzen werde?“9Da sagte er: „Bring mir eine dreijährige Kuh, eine dreijährige Ziege, einen dreijährigen Schafbock, eine Turteltaube und eine junge Taube!“10Abram holte die Tiere, zerteilte jedes in zwei Hälften und legte die Teile einander gegenüber.[6] Nur die Vögel zerteilte er nicht. (Jer 34,18)11Da fielen Raubvögel über die Fleischstücke her, und Abram verscheuchte sie.12Doch während des Sonnenuntergangs fiel ein Tiefschlaf auf Abram, und eine unheimliche, erdrückende Angst legte sich auf ihn.13Da sagte Jahwe zu ihm: „Du sollst jetzt erfahren, dass deine Nachkommen Fremde in einem Land sein werden, das ihnen nicht gehört. Man wird sie versklaven und unterdrücken. Das alles dauert insgesamt vierhundert Jahre.[7] (Apg 7,6)14Aber auch das Volk, dem sie dienen müssen, wird mein Strafgericht treffen. Und dann werden sie mit großem Besitz von dort wegziehen.15Du selbst wirst ein hohes Alter erreichen und in Frieden sterben und begraben werden.16Erst die vierte Generation wird hierher zurückkehren, denn die Schuld der Amoriter[8] hat noch nicht ihr volles Maß erreicht.“ (1Mo 14,7)17Als dann die Sonne ganz untergegangen und es finster geworden war, fuhr auf einmal etwas zwischen den zerteilten Tieren hindurch, das wie ein rauchender Schmelzofen aussah und wie eine brennende Fackel.18So schloss Jahwe damals einen Bund mit Abram und versprach ihm: „Deinen Nachkommen gebe ich dieses Land, vom Strom Ägyptens[9] bis an den großen Euphratstrom, (Jos 15,4)19das ganze Gebiet der Keniter, Kenasiter und Kadmoniter,20der Hetiter, Perisiter und Refaïter,21der Amoriter, Kanaaniter, Girgaschiter und Jebusiter.“
1După toate acestea, Cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Avram într‑o viziune, zicând: – Avram, nu te teme! Eu sunt scutul tău, răsplata ta cea foarte mare.2Avram a zis: – Stăpâne DOAMNE, ce‑mi vei da? Căci mor[1] fără copii, iar moștenitorul[2] casei mele este Eliezer din Damasc!3Avram a zis: – Iată că nu mi‑ai dat sămânță, iar moștenitorul meu este unul din casa mea.4Dar iată, Cuvântul DOMNULUI a venit la el, zicând: – Nu acesta va fi moștenitorul tău, ci unul care se va naște din tine, el îți va fi moștenitor.5Apoi l‑a dus afară și i‑a zis: – Uită‑te la ceruri și numără stelele, dacă poți! El i‑a zis: – Așa va fi sămânța ta!6Avram a crezut în DOMNUL, și El i‑a considerat aceasta dreptate.7Domnul i‑a zis: – Eu sunt DOMNUL Care te‑am adus din Urul caldeilor, ca să‑ți dau țara aceasta s‑o stăpânești.8Avram L‑a întrebat: – Stăpâne DOAMNE, cum voi ști că o voi stăpâni?9El i‑a răspuns: – Ia pentru Mine o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea și un pui de porumbel.10A luat pentru El toate acestea, le‑a despicat în două și a așezat fiecare bucată una în fața celeilalte; însă păsările nu le‑a despicat.11Când păsările de pradă au coborât peste stârvuri, Avram le‑a alungat.12În timp ce apunea soarele, pe Avram l‑a cuprins un somn adânc. Și iată că au venit peste el o groază și un mare întuneric.13Atunci El i‑a zis lui Avram: „Să știi bine că sămânța ta va fi străină într‑o țară care nu este a ei. Ei vor fi înrobiți și asupriți timp de patru sute de ani[3]. (2Mo 12,40)14Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei, îl voi judeca Eu, iar după aceea vor ieși de acolo cu mari bogății.15Tu însă vei ajunge la părinții tăi în pace; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită.16Urmașii tăi se vor întoarce aici în a patra generație[4], pentru că nelegiuirea amoriților nu este încă deplină.“17După ce a apus soarele și s‑a făcut întuneric beznă, iată că un fum ca de cuptor și o torță aprinsă au trecut printre acele părți de animale.18În ziua aceea, DOMNUL a încheiat un legământ cu Avram, zicând: „Seminței tale[5] îi dau această țară, de la Râul Egiptului[6] până la Râul cel Mare, râul Eufrat, (1Mo 12,7)19și anume pe cheniți, pe cheniziți, pe cadmoniți,20pe hitiți, pe periziți, pe refaiți,21pe amoriți, pe canaaniți, pe ghirgașiți și pe iebusiți.“