Psalmi 39

Noua Traducere Românească

1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele ca să nu păcătuiesc cu limba! Îmi voi pune frâu gurii, cât timp se va afla cel rău în prezența mea!“[1] (1 Cro 16:41; 1 Cro 25:1; 1 Cro 25:6; 2 Cro 5:12; 2 Cro 35:15)2 Am rămas deci mut, în tăcere, nerostind nici măcar o vorbă bună; dar durerea mi‑a fost răscolită.3 Îmi ardea inima înăuntrul meu și un foc îmi mistuia șoaptele! Atunci mi‑a venit cuvânt pe limbă:4 „DOAMNE, fă‑mi cunoscut care este sfârșitul meu și care este măsura zilelor mele? Fă‑mă să înțeleg cât sunt de trecător!5 Iată, Tu mi‑ai dat zile cât un lat de palmă, iar lungimea vieții mele este o nimica toată înaintea Ta. Într-adevăr, orice om care se ține bine este de fapt o biată suflare.“ Selah6 Într-adevăr, omul cutreieră ca o umbră[2]! Da, el se agită degeaba, strânge bogății, și nu știe cine le va aduna.7 Și acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne? Speranța mea este în Tine!8 Eliberează‑mă de toate fărădelegile mele, nu mă lăsa la disprețul nebunului!9 Stau mut și nu‑mi deschid gura, căci Tu ai lucrat.10 Abate‑Ți lovitura de la mine, căci sunt mistuit de lovitura mâinii Tale!11 Pedepsind nelegiuirea, Tu disciplinezi pe fiecare și îi prăpădești ca molia, ce are mai scump. Într-adevăr, orice om este doar o suflare! Selah12 DOAMNE, ascultă‑mi rugăciunea și ia aminte la strigătul meu după ajutor! Nu rămâne surd la plânsul meu, căci, față de Tine, sunt un călător străin, un peregrin ca toți părinții mei!13 Abate‑Ți privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăși, până nu mă duc și nu voi mai fi!