1Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL! DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție!2Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta; Tu întinzi cerurile ca pe un cort,3și pui grinzile odăilor Tale de sus pe ape. Din nori Îți faci car și umbli pe aripile vântului.4El îi face pe îngerii Săi duhuri[1] și pe slujitorii Săi – un foc arzător.5Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui, ca să nu se clatine niciodată.6L‑ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină. Apele stăteau pe munți,7dar la mustrarea Ta au fugit, la bubuitul tunetului Tău au luat‑o la fugă.8S‑au scurs de pe munți, au coborât în văi, în locul pe care l‑ai hotărât pentru ele.9Le‑ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă, ca să nu se întoarcă și să acopere pământul.10Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate[2] și ele curg printre munți.11Toate vietățile câmpului se adapă din ele și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo.12Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului care‑și fac auzit glasul din frunziș.13Din odăile de sus, Tu uzi munții; pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.14Tu faci să crească iarbă pentru vite și verdețuri pe care omul să le cultive. Faci să iasă hrană din pământ:15vin care înveselește inima omului, ulei care dă strălucire feței și pâine care întărește inima omului.16Copacii DOMNULUI sunt bine udați, cedrii Libanului pe care El i‑a sădit.17În ei își fac cuibul păsările; barza își are casa în chiparoși.18Munții cei înalți sunt ai țapilor sălbatici, iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.[3]19El a făcut luna să arate vremurile, iar soarele știe când să apună.20Tu aduci întunericul și se face noapte; atunci toate vietățile pădurii încep să mișune.21Puii de leu rag după pradă, cerându‑și hrana de la Dumnezeu.22Când răsare soarele, se adună și se culcă în vizuinile lor.23Atunci iese omul la lucrul lui, la munca lui – până seara.24Ce multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Pe toate le‑ai făcut cu înțelepciune; pământul este plin de vietățile[4] Tale.25Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este! Acolo mișună vietăți fără număr, viețuitoare mici și mari.26Corăbiile o străbat, în ea se joacă Leviatanul[5], pe care l‑ai întocmit Tu. (Iov 3:8; Iov 41:1; Ps 74:14; Is 27:1)27Toate nădăjduiesc în Tine ca să le dai hrana la vreme.28Când Tu le‑o dai, ele o primesc; când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți.29Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc; când le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărână.30Când Îți trimiți Duhul[6], ele sunt create, înnoind astfel fața pământului.31Fie ca slava DOMNULUI să rămână pe vecie! DOMNUL să Se bucure de lucrările Sale,32El, Care atunci când privește pământul, acesta se cutremură, iar când atinge munții, aceștia fumegă.33Voi cânta DOMNULUI cât voi trăi! Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi!34Fie‑I plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în DOMNUL.35Să piară păcătoșii de pe pământ, și cei răi să nu mai fie! Suflete al meu, binecuvântează‑L pe DOMNUL! Lăudați‑L pe DOMNUL![7]