Luca 5

Noua Traducere Românească

1 În timp ce Se afla lângă lacul Ghenezaret[1] și mulțimea se înghesuia în jurul Lui ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, (Mat 4:18; Mar 1:16; Ioan 1:40)2 Isus a văzut două bărci trase la marginea lacului. Pescarii coborâseră din ele și‑și spălau năvoadele.3 S‑a urcat într‑una din bărci, care era a lui Simon, și l‑a rugat s‑o depărteze puțin de la țărm. Apoi S‑a așezat și, din barcă, a început să dea învățătură mulțimilor.4 Când a terminat de vorbit, i‑a zis lui Simon: – Depărtează barca la apă adâncă și aruncați‑vă năvoadele pentru pescuit!5 Simon, răspunzând, a zis: – Stăpâne, toată noaptea ne‑am ostenit, dar n‑am prins nimic. Totuși, la cuvântul Tău, voi arunca năvoadele.6 Au făcut așa și au prins atât de mulți pești, încât începuse să li se rupă năvoadele.7 Le‑au făcut semn confraților lor din cealaltă barcă, să vină să‑i ajute. Aceștia au venit și au umplut amândouă bărcile cu atât de mult pește, încât erau să se scufunde.8 Când Simon Petru a văzut ce s‑a întâmplat, a căzut la genunchii lui Isus și I‑a zis: – Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt un om păcătos!9 Căci atât el, cât și cei ce erau împreună cu el fuseseră cuprinși de uimire datorită capturii de pește pe care o reușiseră.10 La fel erau și Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, confrații lui Simon. Isus i‑a răspuns lui Simon: – Nu te teme! De acum înainte vei fi pescar de oameni!11 După ce au adus bărcile la țărm, au lăsat totul și L‑au urmat.12 În timp ce El era într‑una dintre cetăți, iată că un om plin de lepră[2], când L‑a văzut pe Isus, s‑a aruncat cu fața la pământ și L‑a rugat fierbinte, zicând: – Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești[3]! (Lev 13:1; Mat 8:2; Mar 1:40)13 Isus a întins mâna, l‑a atins și a zis: – Da, vreau. Fii curățit! Și imediat lepra s‑a depărtat de la el.14 Isus i‑a poruncit: – Să nu spui nimănui, ci du‑te, arată‑te preotului și adu un dar pentru curățirea ta, așa cum a poruncit Moise,[4] ca mărturie pentru ei. (Lev 14:1)15 Dar vestea cu privire la El se răspândea tot mai mult, astfel că mulțimi mari de oameni se adunau să‑L asculte și să fie vindecați de neputințele lor.16 El însă Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga.17 Într‑una din zile, în timp ce El dădea învățătură, erau acolo și niște farisei[5] și învățători ai Legii[6], care veniseră de prin toate satele Galileei și ale Iudeei și din Ierusalim. Puterea Domnului era cu El, ca să vindece. (Mat 9:1; Mar 2:3)18 Și iată că niște oameni aduceau pe pat[7] un om care era paralizat. Ei încercau să intre cu el, ca să‑l pună înaintea lui Isus.19 Dar fiindcă n‑au găsit cum să‑l aducă înăuntru din cauza mulțimii, s‑au urcat pe acoperișul[8] casei și l‑au coborât cu patul printre cărămizi[9], în mijlocul mulțimii, înaintea lui Isus.20 Văzând Isus credința lor, a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!“21 Cărturarii[10] și fariseii au început să‑și zică: „Cine este Acesta Care rostește blasfemii? Cine poate ierta păcatele, în afară de singurul Dumnezeu?!“22 Însă Isus, cunoscând gândurile lor, a răspuns, zicându‑le: „De ce gândiți astfel în inimile voastre?23 Ce este mai ușor, a spune: «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune: «Ridică‑te și umblă!»?24 Dar, ca să știți că Fiul Omului[11] are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele, ție îți spun – i‑a zis El celui ce era paralizat – ridică‑te, ia‑ți patul și du‑te acasă!“ (Dan 7:13)25 Și deodată el s‑a ridicat înaintea lor, și‑a luat patul pe care zăcuse și s‑a dus acasă, slăvindu‑L pe Dumnezeu.26 Pe toți i‑a cuprins uimirea și Îl slăveau pe Dumnezeu. S‑au umplut de teamă și au zis: „Astăzi am văzut lucruri nemaiîntâlnite!“27 După toate acestea, Isus a ieșit afară și a văzut un vameș, pe nume Levi[12], șezând la vamă[13]. El i‑a zis: „Urmează‑Mă!“ (Mat 9:9; Mat 10:3; Mar 2:14)28 El a lăsat totul, s‑a ridicat și L‑a urmat.29 Apoi Levi a dat un mare ospăț la el acasă pentru Isus. Și o mare mulțime de vameși și de alți oaspeți luau masa împreună cu ei.30 Fariseii și cărturarii murmurau împotriva ucenicilor Lui, zicând: – De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii[14]?31 Însă Isus, răspunzând, le‑a zis: – Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci bolnavii.32 Eu n‑am venit să‑i chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.

Despre post

33 Ei I‑au zis: – Ucenicii[15] lui Ioan, ca și cei ai fariseilor, postesc des[16] și fac rugăciuni, dar ai Tăi mănâncă și beau! (Lev 16:29; Zah 7:5; Zah 8:19; Mat 9:14; Mar 2:18; Lu 18:12)34 Isus le‑a răspuns: – Puteți să‑i faceți pe nuntași să postească în timp ce mirele este cu ei?35 Însă vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci, în zilele acelea, vor posti.36 Le‑a spus apoi și o pildă[17]: – Nimeni nu rupe un petic dintr‑o haină nouă ca să‑l aplice la o haină veche. Altfel, o va rupe și pe cea nouă, iar peticul de la cea nouă nu se va potrivi la cea veche.37 Și nimeni nu toarnă vin nou în burdufuri vechi. Altfel, vinul cel nou va crăpa burdufurile, iar el se va vărsa și burdufurile vor fi distruse.38 Ci vinul nou trebuie turnat în burdufuri noi.39 Și nimeni nu vrea să bea vin nou după ce a băut vin vechi, pentru că zice: „Cel vechi este mai bun[18]!“