Luca 20 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Autoritatea lui Isus

1 Într‑una din zile, în timp ce Isus dădea învățătură poporului în Templu și vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoților și cărturarii, împreună cu bătrânii, (Mat 21:23; Mar 11:27) 2 și L‑au întrebat, zicând: – Spune‑ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine Ți‑a dat această autoritate? 3 Isus, răspunzând, le‑a zis: – Vă voi întreba și Eu un lucru. Spuneți‑Mi: 4 botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? 5 Ei însă discutau între ei, zicând: – Dacă vom răspunde: „Din cer!“, va întreba: „Atunci de ce nu l‑ați crezut?“, 6 iar dacă vom răspunde: „De la oameni!“, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet. 7 Așa că I‑au răspuns că ei nu știu de unde era. 8 Atunci Isus le‑a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda viticultorilor

9 Apoi a început să spună poporului următoarea pildă: – Un om a plantat o vie^[1], a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie pentru un timp îndelungat. (Is 5:1; Mat 21:33; Mar 12:1) 10 La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori, ca să‑i dea din rodul viei. Viticultorii însă l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 11 Stăpânul a trimis un alt sclav, dar și pe acela l‑au bătut și, după ce l‑au umilit, l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. 12 A mai trimis un al treilea, dar și pe acesta l‑au rănit și l‑au alungat. 13 Atunci stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit. Poate că pe acesta îl vor respecta!“ 14 Dar viticultorii, când l‑au văzut, și‑au zis unii altora: „Acesta este moștenitorul! Să‑l omorâm pentru ca moștenirea să fie a noastră!“ 15 Și l‑au scos afară din vie și l‑au omorât. Așadar, ce le va face stăpânul viei? 16 El va veni și‑i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora. Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis: – Să nu se întâmple așa! 17 Dar El, uitându‑Se la ei, a zis: – Atunci ce înseamnă cuvântul acesta care a fost scris: „Piatra pe care au respins‑o zidarii a devenit Piatra din capul unghiului.“^[2]? (Ps 118:22) 18 Oricine cade peste piatra aceea va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea, îl va spulbera. 19 Chiar în ceasul acela cărturarii și conducătorii preoților au căutat să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de popor. Căci știau că împotriva lor spusese această pildă.

Tributul datorat Cezarului

20 Atunci L‑au urmărit îndeaproape și au trimis niște oameni perfizi, care se prefăceau că sunt drepți, ca să‑L prindă cu vorba și să‑L poată da astfel pe mâna conducerii și autorității guvernatorului. (Mat 22:15; Mar 12:13) 21 Aceștia L‑au întrebat: – Învățătorule, știm că vorbești și‑i înveți pe oameni ce este drept, că nu ai în vedere fața oamenilor,^[3] ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. 22 Se cuvine să plătim tribut Cezarului^[4] sau nu? (Lu 2:1) 23 El însă, observând viclenia lor, le‑a zis: 24 – Arătați‑Mi un denar^[5]! Chipul și inscripția de pe el, ale cui sunt? Ei au zis: – Ale Cezarului. (Lu 7:41) 25 El le‑a zis: – Prin urmare, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!^[6] (Lu 20:24) 26 Astfel, ei n‑au putut să‑L prindă cu vorba înaintea poporului și, uimiți de răspunsul Lui, au tăcut.

Despre înviere

27 Apoi s‑au apropiat niște saduchei^[7], care zic că nu există înviere, și L‑au întrebat: (Mat 22:23; Mar 12:18; Fapte 23:8) 28 – Învățătorule, Moise ne‑a scris: „Dacă fratele cuiva moare, având o soție, dar fără să aibă copii, fratele lui s‑o ia de soție pe văduvă și să‑i ridice un urmaș^[8] fratelui său.“^[9] (Deut 25:5) 29 Erau deci șapte frați. Primul, după ce și‑a luat o soție, a murit fără să aibă copii. 30 Al doilea a luat‑o de soție pe văduvă, dar și acesta a murit fără să aibă copii. 31 Al treilea a luat‑o și el de soție, și tot așa toți cei șapte. Ei n‑au lăsat în urmă copii și au murit. 32 La urmă, a murit și femeia. 33 Deci, la înviere, soția căruia dintre ei va fi ea? Căci toți șapte au avut‑o de soție! 34 Isus le‑a zis: – Oamenii^[10] veacului acestuia se însoară și se mărită, 35 dar cei care au fost considerați vrednici să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită, 36 căci ei nici nu mai pot muri, pentru că sunt ca îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. 37 Iar cu privire la faptul că cei morți sunt înviați, însuși Moise a făcut cunoscut acest lucru, acolo unde scrie despre rug, când vorbește despre Domnul ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov^[11]. (Ex 3:6) 38 El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii. 39 Atunci unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: – Învățătorule, bine ai zis! 40 Căci nu mai îndrăzneau să‑L întrebe nimic.

Al cui fiu este Cristos?

41 Însă El i‑a întrebat: – Cum de zic ei despre Cristos că este fiul lui David? (Mat 22:41; Mar 12:35) 42 Căci David însuși, în cartea Psalmilor, spune: „Domnul I‑a zis Domnului meu^[12]: «Șezi la dreapta Mea, (Ps 110:1) 43 până‑i voi pune pe dușmanii Tăi scăunaș^[13] pentru picioarele Tale!»“^[14] (2 Cro 9:18; Ps 110:1) 44 Așadar, David Îl numește „Domn“. Deci cum este El fiul lui?

Modul de viață ipocrit al cărturarilor

45 Apoi le‑a vorbit ucenicilor în auzul întregului popor: (Mat 23:1; Mar 12:38) 46 „Păziți‑vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi și care iubesc saluturile în piețe, scaunele de onoare în sinagogi și locurile de onoare la mese. 47 Ei devorează casele văduvelor și fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceștia vor primi o condamnare mult mai mare.“