1Le‑a spus apoi o pildă despre faptul că trebuie să se roage întotdeauna și să nu se descurajeze.2El a zis: – Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de oameni nu‑i era rușine.3În cetatea aceea era și o văduvă care tot venea la el și‑i zicea: „Fă‑mi dreptate în disputa cu acuzatorul meu!“4Pentru o vreme n‑a vrut să‑i facă dreptate, dar după aceea și‑a zis: „Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu și nici de oameni nu mi‑e rușine,5totuși, pentru că această văduvă mă tot deranjează, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină la nesfârșit și să mă bată la cap!“6Apoi Domnul a zis: – Să auziți ce zice judecătorul cel nedrept!7Și oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleșilor Săi, care strigă zi și noapte către El, cu toate că întârzie față de ei?!8Vă spun că le va face dreptate în curând! Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El oare credință[1] pe pământ?
Pilda fariseului și a colectorului de taxe
9A mai spus și următoarea pildă pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt drepți și îi disprețuiau pe ceilalți:10– Doi oameni s‑au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celălalt era vameș.11Fariseul stătea în picioare și se ruga în[2] sine însuși astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că eu nu sunt precum ceilalți oameni – tâlhari, nedrepți, adulterini – sau ca și vameșul acesta!12Eu postesc de două ori pe săptămână[3] și dau zeciuială din tot ceea ce câștig!“ (Lu 5:33)13Vameșul însă stătea la distanță și nu îndrăznea nici măcar să‑și ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: „Dumnezeule, îndură‑Te de mine, păcătosul!“14Eu vă spun că mai degrabă acesta s‑a coborât acasă îndreptățit, decât celălalt. Căci oricine se înalță pe sine, va fi smerit, iar cel ce se smerește, va fi înălțat!
Isus și copilașii
15I‑au adus și niște copilași ca să Se atingă de ei[4], dar ucenicii, când au văzut aceasta, i‑au mustrat. (Mat 19:13; Mar 10:13; Mar 10:16)16Isus însă i‑a chemat la Sine și a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei!17Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“
Isus și conducătorul bogat
18Un anumit conducător L‑a întrebat, zicând: – Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică? (Mat 19:16; Mar 10:17)19Isus i‑a zis: – De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.[5] (Ioan 1:1; Ioan 10:30; Ioan 14:9; Filip 2:5; Ev 1:3)20Cunoști poruncile: „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“21El a spus: – Pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea[6].22Auzind aceasta, Isus i‑a zis: – Îți mai lipsește un singur lucru: vinde tot ce ai și împarte săracilor, și vei avea astfel o comoară în ceruri. Apoi vino, urmează‑Mă!23Când a auzit el aceste lucruri, s‑a întristat foarte tare, pentru că era foarte bogat.24Isus a văzut că se întristase foarte tare și a zis: – Cât de greu este pentru cei ce au bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu!25Căci este mai ușor să treacă o cămilă prin deschizătura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!26Cei ce au auzit aceasta au zis: – Atunci cine poate fi mântuit?27El a zis: – Ceea ce este imposibil pentru oameni este posibil pentru Dumnezeu.28Atunci Petru I‑a zis: – Iată, noi le‑am lăsat pe ale noastre și Te‑am urmat.29El le‑a răspuns: – Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casa sau soția sau frații sau părinții sau copiii de dragul Împărăției lui Dumnezeu30și care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine, viață veșnică.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
31Apoi i‑a luat deoparte pe cei doisprezece și le‑a zis: „Iată că ne suim spre Ierusalim și toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. (Mat 20:17; Mar 10:32)32Căci El va fi dat pe mâna neamurilor, va fi batjocorit, chinuit, scuipat33și, după ce‑L vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.“34Ei n‑au înțeles nimic din aceste lucruri. Vorbirea aceasta era ascunsă de ei și nu pricepeau ce li se spunea.
Isus vindecă un orb lângă Ierihon
35În timp ce Isus Se apropia de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. (Mat 20:29; Mar 10:46)36Când a auzit mulțimea trecând, orbul a întrebat ce se întâmplă.37L‑au înștiințat că trece Isus nazarineanul.38Atunci el a început să strige, zicând: – Isuse, Fiul lui David[7], ai milă de mine! (2 Sam 7:12; Is 9:6)39Cei ce mergeau înainte, îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare: – Fiul lui David, ai milă de mine!40Isus S‑a oprit și a poruncit să fie adus la El. Când orbul s‑a apropiat, Isus l‑a întrebat:41– Ce dorești să fac pentru tine? El I‑a răspuns: – Doamne, să‑mi recapăt vederea!42Isus a zis: – Recapătă‑ți vederea! Credința ta te‑a vindecat[8]. (Lu 7:50)43Deodată el și‑a recăpătat vederea și L‑a urmat pe Isus, slăvindu‑L pe Dumnezeu. Tot poporul care văzuse acest lucru a dat laudă lui Dumnezeu.