Isaia 52

Noua Traducere Românească

1 Trezește‑te! Trezește‑te! Îmbracă‑te cu tăria ta, Sioane! Îmbracă‑te cu hainele tale frumoase, Ierusalime, cetate sfântă! Căci cel necircumcis și cel necurat nu vor mai intra în tine.2 Scutură‑te de țărână! Ridică‑te și șezi, Ierusalime! Dezleagă‑ți legăturile de la gât, captivă fiică a Sionului!3 Căci așa vorbește DOMNUL: „Fără plată ați fost vânduți, fără argint veți fi și răscumpărați!“4 Căci așa vorbește Stăpânul DOMN: „Odinioară, poporul Meu a coborât în Egipt, ca să locuiască acolo. Apoi Asiria l‑a asuprit fără motiv.5 Prin urmare, ce am să fac acum, zice DOMNUL, văzând că poporul Meu este luat pe nimic? Stăpânitorii lui urlă, zice DOMNUL, iar Numele Meu este blasfemiat neîncetat, toată ziua.6 De aceea, poporul Meu va cunoaște Numele Meu. De aceea, în ziua aceea vor ști că Eu Însumi sunt Cel Ce rostesc: «Iată‑Mă!»“7 Cât de frumoase sunt pe munți picioarele mesagerului care vestește pacea și aduce vești bune, care vestește mântuirea și spune Sionului: „Dumnezeul tău împărățește!“8 Este glasul străjerilor tăi; ei își înalță glasul și strigă de bucurie împreună, căci văd chiar cu ochii lor[1] cum Se întoarce DOMNUL în Sion.9 Izbucniți împreună în strigăte de bucurie, ruine ale Ierusalimului! Căci DOMNUL Și‑a mângâiat poporul și a răscumpărat Ierusalimul.10 DOMNUL Și‑a descoperit brațul Său cel sfânt înaintea ochilor tuturor neamurilor și toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru.11 Îndepărtați‑vă, îndepărtați‑vă! Ieșiți de acolo! Nu atingeți nimic necurat! Ieșiți din mijlocul ei și curățiți‑vă, voi, care purtați obiectele DOMNULUI!12 Nu trebuie să ieșiți în grabă sau să plecați în fugă, căci DOMNUL va merge înaintea voastră și Dumnezeul lui Israel vă va fi ariergardă.13 „Iată, Robul Meu va propăși![2] Va fi măreț, va fi înălțat și va ajunge foarte sus.14 Așa cum pentru mulți ai fost o pricină de groază – atât de sluțită Îi era fața, diferită de cea a omului, nemaiavând înfățișarea fiilor omului –15 tot așa El va stropi multe neamuri. Împărații își vor închide gura înaintea Lui, căci ceea ce nu li s‑a istorisit, vor vedea, și ceea ce n‑au auzit, vor înțelege.“