1O, DOAMNE, Tu ești Dumnezeul meu! Te voi înălța și voi aduce mulțumiri Numelui Tău, căci ai făcut lucruri minunate, lucruri plănuite demult, care s‑au împlinit cu credincioșie.2Ai prefăcut cetatea într‑un morman de moloz, citadela într‑o ruină. Fortăreața străinilor nu mai este o cetate; ea nu va mai fi niciodată rezidită.3De aceea popoarele puternice Te vor slăvi; cetățile neamurilor groaznice se vor teme de Tine.4Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărac, un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său, un adăpost în furtună și o umbră în mijlocul caniculei, atunci când suflarea celor groaznici era ca furtuna împotriva unui zid,5ca arșița soarelui într‑un loc uscat. Tu aduci la tăcere zarva străinilor și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor, tot astfel și cântarea celor groaznici încetează.6DOMNUL Oștirilor va pregăti pe muntele acesta, pentru toate popoarele, un ospăț cu cărnuri grase, un ospăț cu vinuri bune – cărnuri pline de măduvă și vinuri limpezite.7Pe muntele acesta El va nimici vălul care acoperă toate popoarele, învelitoarea care înfășoară toate neamurile.8El va înghiți moartea pentru totdeauna. Stăpânul DOMN va șterge lacrimile de pe toate fețele și va îndepărta de pe tot pământul disprețul poporului Său, căci DOMNUL a vorbit.9În ziua aceea se va zice: „Iată, Acesta este Dumnezeul nostru. Am nădăjduit în El, și El ne‑a mântuit. Acesta este DOMNUL în Care am nădăjduit. Să fim veseli și să ne bucurăm în mântuirea Sa!“10Mâna DOMNULUI se va odihni pe muntele acesta. Moabiții însă vor fi călcați de El în picioare[1], așa cum este călcat în picioare paiul în bălegar.11Își vor întinde mâinile în mijlocul lui, cum își întinde înotătorul mâinile să înoate. Mândria lor va fi doborâtă în pofida îndemânării[2] mâinilor lor.12El va dărâma fortificațiile înalte ale zidurilor tale, le va doborî și le va arunca la pământ, chiar în țărână.