1Atunci Bildad șuhitul a răspuns și a zis:2„Până când veți pune curse cuvintelor? Veniți‑vă în fire, și apoi vom vorbi!3De ce suntem considerați ca niște vite? De ce suntem proști[1] în ochii voștri?4Pentru tine, care te sfâșii în mânia ta, să fie uitat pământul? Sau să se mute stânca din locul ei?5Cu siguranță, lumina celui rău se va stinge și flacăra focului său nu va mai străluci.6În cortul lui lumina devine întuneric, se stinge candela deasupra lui.7Puterea pașilor săi este slăbită. Propriile‑i planuri îl trântesc la pământ.8Picioarele îl împing în laț și umblă deasupra unei capcane.9O cursă îl prinde de călcâi, o prinzătoare îl ține tare.10Un laț îi este ascuns în pământ; o cursă pentru el este pe cărare.11Spaime se năpustesc asupra lui din toate părțile și‑l urmăresc la fiecare pas.12Puterea lui este slăbită de foame, nenorocirea este pregătită pentru momentul căderii lui.13Ele îi mănâncă părți din piele; întâiul născut al morții îi devorează mădularele.14Este smuls din siguranța cortului său și este târât spre împăratul spaimelor.15În cortul său locuiește focul[2] și sulful este presărat peste locuința lui.16Jos i se usucă rădăcinile, iar sus i se ofilesc ramurile.17Amintirea lui este ștearsă de pe pământ; nu mai are niciun nume pe întinderea țării.18Este tras de la lumină în întuneric și este alungat din lume.19El nu mai lasă nici moștenitori, nici urmași în poporul său și niciun supraviețuitor în locurile unde a locuit.20Cei din apus sunt înmărmuriți în ziua lui, iar cei din răsărit sunt cuprinși de groază.21Așa sunt locuințele celui nedrept, așa este locul celui ce nu‑L cunoaște pe Dumnezeu.“