1Adevărat, adevărat vă spun că cel care nu intră pe poartă în staulul oilor, ci sare prin altă parte, este hoț și tâlhar.2Însă cel care intră pe poartă este păstorul[1] oilor. (Ps 80:1; Isa 40:10; Isa 56:9; Eze 34:1; Eze 34:11; Eze 34:23)3Portarul îi deschide, iar oile îi aud glasul. El își cheamă oile pe nume și le duce afară.4După ce le‑a adus afară pe toate care sunt ale lui, merge înaintea lor, iar oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul.5Ele nu urmează nicidecum un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.6Isus le‑a spus această alegorie[2], dar ei n‑au înțeles ce le spunea. (Joh 16:25)7Atunci Isus a vorbit din nou: – Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Poarta oilor.8Toți cei ce au venit înaintea Mea sunt hoți și tâlhari; dar oile n‑au ascultat de ei.9Eu sunt Poarta. Dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit. Va intra, va ieși și va găsi pășune.10Hoțul nu vine decât ca să fure, să înjunghie și să distrugă. Eu am venit ca ele să aibă viață și s‑o aibă din belșug.11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi.12Cel plătit, care nu este păstor și căruia nu‑i aparțin oile, când vede lupul venind, lasă oile și fuge, iar lupul le prinde și le împrăștie.13El fuge pentru că este plătit și nu‑i pasă de oi.14Eu sunt Păstorul cel bun și le cunosc pe cele care sunt ale Mele, iar cele care sunt ale Mele Mă cunosc pe Mine,15tot așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine, și Eu Îl cunosc pe Tatăl. Iar Eu Îmi dau viața pentru oi.16Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta glasul Meu și vor fi o turmă și un Păstor.17De aceea Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața ca s‑o iau din nou.18Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am autoritate s‑o dau și am autoritate s‑o iau din nou. Am primit această poruncă de la Tatăl Meu.19Din cauza acestor cuvinte s‑a făcut din nou dezbinare între iudei.20Mulți dintre ei spuneau: „Are demon și este nebun! De ce‑L ascultați?!“21Alții ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de om demonizat. Poate un demon să deschidă ochii orbilor?!“
Necredința iudeilor
22În Ierusalim avea loc atunci Sărbătoarea Dedicării Templului[3]. Era iarnă.23Isus Se plimba prin Templu, în porticul lui Solomon.24Iudeii L‑au înconjurat și I‑au zis: – Până când ne mai ții sufletul în încordare? Dacă Tu ești Cristosul, spune‑ne‑o deschis!25Isus le‑a răspuns: – V‑am spus, dar nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.26Însă voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele.27Oile Mele ascultă glasul Meu. Eu le cunosc, iar ele Mă urmează.28Eu le dau viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.29Tatăl Meu, Care Mi le‑a dat, este mai mare decât toți. Și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui.30Eu și Tatăl una suntem.31Iudeii au luat din nou pietre ca să‑L omoare.32Isus le‑a răspuns: – V‑am arătat multe lucrări bune de la Tatăl. Pentru care din aceste lucrări vreți să Mă omorâți cu pietre?33Iudeii I‑au răspuns: – Nu pentru o lucrare bună vrem să Te omorâm cu pietre, ci pentru o blasfemie, pentru că Tu, Care ești om, Te faci Dumnezeu!34Isus le‑a răspuns: – Nu este scris în Legea[4] voastră: „Eu am zis: «Sunteți ‘dumnezei’»“?35Dacă pe aceia la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu, El i‑a numit „dumnezei“[5], și Scriptura nu poate fi desființată, (Ps 82:6)36puteți spune voi despre Cel pe Care Tatăl L‑a sfințit și L‑a trimis în lume că blasfemiază, și aceasta pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!“?!37Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți!38Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți lucrările acestea, ca să cunoașteți și să înțelegeți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl.39Atunci au încercat din nou să‑L aresteze, dar El a scăpat din mâinile lor.40Apoi S‑a dus din nou dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan mai înainte, și a rămas acolo.41Mulți veneau la El și ziceau: „Ioan n‑a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre Acesta era adevărat.“42Și mulți au crezut în El acolo.