Browserul nu este actualizat. Dacă ERF Bibleserver este foarte încet, te rugăm să-ți actualizezi browserul.

Autentificare
... și folosiți toate facilitățile!

  • Citiți1. Mose 3
  • Note
  • Etichete
  • Aprecieri
  • Istoric
  • Dicționare
  • Plan de citire
  • Grafice
  • Video
  • Ocazii speciale
  • Donații
  • Blog
  • Buletin informativ
  • Partener
  • Ajutor
  • Contatct
  • Aptitudine Alexa
  • Pentru webmasteri
  • Politica de confidențialitate
  • Accessibility Statement
  • Reguli generale de protecție a datelor (GDPR)
  • Semn de carte
  • Language: român
© 2025 ERF
Înregistrați-vă gratuit

1 Cronici 18

Noua Traducere Românească

de la Biblica

Consolidarea și extinderea regatului lui David

1 După aceea, David i‑a învins pe filisteni, i‑a supus și a luat din mâna filistenilor Gatul și satele dimprejur. (2 Sam 8:1) 2 Apoi i‑a învins și pe moabiți, iar moabiții au devenit robii lui David, plătindu‑i tribut. 3 David l‑a învins și pe Hadad-Ezer, regele Țobei Hamatului[1], când acesta s‑a dus să‑și întărească stăpânirea la râul Eufrat. 4 David a capturat de la el o mie de care, șapte mii de călăreți și douăzeci de mii de pedestrași. David a tăiat tendoanele tuturor cailor de la care, păstrând din ei doar pentru o sută de care. 5 Arameii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadad-Ezer, regele Țobei, însă David a omorât douăzeci și două de mii de oameni. 6 David a pus garnizoane în regatul arameu al Damascului, iar arameii au devenit robii lui David, plătindu‑i tribut. DOMNUL îi dădea victorie lui David oriunde mergea. 7 David a luat scuturile de aur ale slujitorilor lui Hadad-Ezer și le‑a adus la Ierusalim, 8 iar din Tebah și din Cun, cetățile lui Hadad-Ezer, David a luat foarte mult bronz. Cu acesta a făcut Solomon „marea“ de bronz[2], stâlpii și alte obiecte din bronz. 9 Când Tou, regele Hamatului, a aflat că David a învins toată armata lui Hadad-Ezer, regele Țobei, 10 l‑a trimis pe fiul său Hadoram la regele David ca să‑l întrebe de sănătate și să‑l laude pentru că s‑a luptat cu Hadad-Ezer, cu care și el era în război, și pentru că l‑a învins. I‑a trimis tot felul de lucruri din aur, din argint și din bronz. 11 Regele David le‑a închinat[3] și pe acestea DOMNULUI, așa cum făcuse cu argintul și cu aurul luat de la toate celelalte neamuri: de la Edom, de la Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni și de la Amalek. 12 Abișai, fiul Țeruiei, a ucis optsprezece mii de edomiți în Valea Sării. 13 A pus garnizoane în Edom și toți edomiții au devenit robii lui David. DOMNUL îi dădea victorie lui David oriunde mergea. 

Demnitarii lui David

14 David domnea peste tot Israelul, judecând și făcând dreptate întregului său popor. (2 Sam 8:15; 2 Sam 20:23) 15 Ioab, fiul Țeruiei, era conducătorul oștirii; Iehoșafat, fiul lui Ahilud, era cronicar; 16 Țadok, fiul Ahitub, și Ahimelek, fiul lui Abiatar,[4] erau preoți; Șavșa era scrib; (1 Sam 22:20) 17 Benaia, fiul lui Iehoiada, era conducătorul cheretiților și al peletiților[5], iar fiii lui David erau cei dintâi pe lângă rege. (2 Sam 23:23) 

Holy Bible, New Romanian Translation TM
(Noua Traducere În Limba Română TM)
Copyright © 2007, 2010, 2016 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.

“Biblica”, “International Bible Society” and the Biblica Logo are trademarks registered in the United States Patent and Trademark Office by Biblica, Inc. Used with permission.