1DOAMNE, Tu mă cercetezi și mă cunoști!2Tu știi când stau jos și când mă ridic și, de departe, îmi cunoști gândurile.3Tu îmi cercetezi cărarea și culcușul, și toate căile mi le știi îndeaproape.4Căci nici nu‑mi ajunge cuvântul pe limbă și iată că Tu, DOAMNE, îl și cunoști pe de‑a‑ntregul.5Tu mă învălui pe dinapoi și pe dinainte și‑Ți pui mâna peste mine.6O asemenea cunoștință este prea minunată pentru mine: este atât de înaltă, încât nu o pot pricepe.7Unde să plec dinaintea Duhului Tău, unde să fug dinaintea feței Tale?8Dacă mă sui în cer, Tu ești acolo! Dacă îmi întind patul în Locuința Morților, iată‑Te și acolo!9Purtat de aripile zorilor, mă așez la capătul mării,10dar și acolo mâna Ta mă conduce, și dreapta Ta mă apucă.11Dacă aș spune: „Sigur întunericul mă va ascunde, iar lumina dimprejurul meu se va preface în noapte“,12nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; noaptea luminează ca ziua, iar întunericul este ca lumina.13Căci Tu mi‑ai întocmit rărunchii; m‑ai țesut în pântecul mamei mele.14Îți mulțumesc că sunt o făptură atât de minunată – minunate sunt lucrările Tale! – și sufletul meu știe foarte bine lucrul acesta.15Oasele mele nu erau ascunse de Tine când am fost făcut într‑un loc ascuns, când am fost țesut în cele mai de jos locuri ale pământului.16Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau, iar în Cartea Ta erau scrise toate zilele care mi‑au fost hotărâte mai înainte să existe vreuna din ele.17Cât de greu de pătruns îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule! Cât de mare este numărul lor!18Când le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.19Dumnezeule, de l‑ai ucide pe cel rău! Depărtați‑vă de la mine oameni ai sângelui!20Ei, care vorbesc de Tine în chip nelegiuit, dușmanii Tăi, care Îți folosesc Numele în mod nesăbuit!21Să nu‑i urăsc pe cei ce Te urăsc, DOAMNE? Să nu‑mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?22Îi urăsc cu o ură desăvârșită: pentru mine, ei sunt niște dușmani.23Cercetează‑mă, Dumnezeule, și cunoaște‑mi inima, încearcă‑mă și cunoaște‑mi frământările!24Vezi dacă sunt pe o cale idolatră[1] și condu‑mă pe calea veșniciei[2]!
1Ein Psalm Davids, vorzusingen. HERR, du erforschest mich und kennest mich. (Ps 7:10; Ier 17:10)2Ich sitze oder stehe auf, so weißt du es; du verstehst meine Gedanken von ferne.3Ich gehe oder liege, so bist du um mich und siehst alle meine Wege.4Denn siehe, es ist kein Wort auf meiner Zunge, das du, HERR, nicht alles wüsstest.5Von allen Seiten umgibst du mich und hältst deine Hand über mir.6Diese Erkenntnis ist mir zu wunderbar und zu hoch, ich kann sie nicht begreifen.7Wohin soll ich gehen vor deinem Geist, und wohin soll ich fliehen vor deinem Angesicht?8Führe ich gen Himmel, so bist du da; bettete ich mich bei den Toten, siehe, so bist du auch da. (Amos 9:2)9Nähme ich Flügel der Morgenröte und bliebe am äußersten Meer, (Iona 1:3)10so würde auch dort deine Hand mich führen und deine Rechte mich halten.11Spräche ich: Finsternis möge mich decken und Nacht statt Licht um mich sein –, (Iov 34:22)12so wäre auch Finsternis nicht finster bei dir, und die Nacht leuchtete wie der Tag. Finsternis ist wie das Licht.13Denn du hast meine Nieren bereitet und hast mich gebildet im Mutterleibe.14Ich danke dir dafür, dass ich wunderbar gemacht bin; wunderbar sind deine Werke; das erkennt meine Seele.15Es war dir mein Gebein nicht verborgen, / da ich im Verborgenen gemacht wurde, da ich gebildet wurde unten in der Erde.16Deine Augen sahen mich, da ich noch nicht bereitet war, und alle Tage waren in dein Buch geschrieben, die noch werden sollten und von denen keiner da war. (Ps 31:16)17Aber wie schwer sind für mich, Gott, deine Gedanken! Wie ist ihre Summe so groß! (Ps 40:6)18Wollte ich sie zählen, so wären sie mehr als der Sand: Wenn ich aufwache, bin ich noch immer bei dir. (Ps 63:7)19Ach, Gott, wolltest du doch den Frevler töten! Dass doch die Blutgierigen von mir wichen!20Denn voller Tücke reden sie von dir, und deine Feinde erheben sich ohne Ursache.21Sollte ich nicht hassen, HERR, die dich hassen, und verabscheuen, die sich gegen dich erheben?22Ich hasse sie mit ganzem Ernst; sie sind mir zu Feinden geworden.23Erforsche mich, Gott, und erkenne mein Herz; prüfe mich und erkenne, wie ich’s meine.24Und sieh, ob ich auf bösem Wege bin, und leite mich auf ewigem Wege.