1În a douăzeci și patra zi a aceleiași luni, fiii lui Israel, încinși cu saci și având țărână pe cap, s‑au strâns laolaltă pentru ținerea unui post.2Cei din sămânța lui Israel s‑au separat de toți străinii și, stând în picioare, și‑au mărturisit păcatele lor și nelegiuirile părinților lor.3S‑au așezat la locurile lor și, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii DOMNULUI, Dumnezeul lor. Apoi, într‑un alt sfert din zi, și‑au mărturisit păcatele și s‑au închinat DOMNULUI, Dumnezeul lor.4Iosua, Bani, Kadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s‑au urcat pe estrada leviților și au strigat cu glas tare către DOMNUL, Dumnezeul lor.5Leviții Iosua, Kadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia au zis: „Ridicați‑vă și binecuvântați‑L pe DOMNUL, Dumnezeul vostru, Care este din veșnicie în veșnicie![1] Binecuvântat să‑Ți fie Numele cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare și laudă!6Tu ești DOMNUL și în afară de Tine nu este un altul! Tu ai făcut cerurile și cerurile cerurilor cu toată oștirea lor, pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce este în ele. Tu dai viață tuturor acestora, iar oștirea cerurilor Ți se închină.7Tu ești DOMNUL, Dumnezeul Care l‑ai ales pe Avram, Care l‑ai scos din Ur, din Caldeea, și i‑ai pus numele Avraam.8Tu i‑ai găsit inima credincioasă înaintea Ta și ai încheiat cu el un legământ, potrivit căruia îi vei da seminței[2] lui țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a periziților, a iebusiților și a ghirgașiților. Ți‑ai ținut promisiunile, căci Tu ești drept. (Gal 3:16)9Apoi ai văzut asuprirea părinților noștri în Egipt și le‑ai auzit strigătul la Marea Roșie[3]. (1 Re 9:26; Iona 2:5)10Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor săi și împotriva întregului popor din țara sa, căci ai știut cât de arogant s‑au purtat cu aceștia și Ți‑ai făcut un Nume, cum se știe astăzi.11Ai despărțit marea înaintea lor, și ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat; pe urmăritorii lor însă i‑ai aruncat în adâncuri ca pe o piatră în ape mari.12Apoi i‑ai condus printr‑un stâlp de nor ziua, și printr‑un stâlp de foc noaptea, ca să le luminezi calea pe care mergeau.13Ai coborât pe muntele Sinai și le‑ai vorbit din ceruri. Le‑ai dat reguli drepte, legi adevărate, hotărâri și porunci bune.14Le‑ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt și le‑ai dat porunci, hotărâri și o Lege prin mâna lui Moise, robul Tău.15Le‑ai dat pâine din cer, atunci când le era foame, le‑ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete și le‑ai spus să vină să ia în stăpânire țara pe care juraseși că le‑o vei da.16Însă ei, părinții noștri, s‑au îngâmfat, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat de poruncile Tale.17Au refuzat să asculte și nu și‑au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le‑ai înfăptuit printre ei. Și‑au înțepenit ceafa și, în răzvrătirea lor, și‑au numit o căpetenie, ca să se întoarcă la robia lor. Dar Tu ești un Dumnezeu iertător, plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare și nu i‑ai părăsit.18Chiar și atunci când și‑au făcut un vițel turnat, zicând: «Acesta este Dumnezeul tău, Care te‑a scos din Egipt!» și s‑au făcut vinovați de multă blasfemie,19Tu, în marea Ta îndurare, nu i‑ai părăsit în pustie. Stâlpul de nor n‑a încetat să‑i călăuzească ziua pe drum, iar stâlpul de foc n‑a încetat să le lumineze noaptea drumul pe care mergeau.20Le‑ai dat chiar și Duhul Tău cel bun ca să‑i instruiască. Nu Ți‑ai retras mana de la gura lor și ai continuat să le dai apă ca să‑și potolească setea.21Timp de patruzeci de ani le‑ai asigurat hrana în pustie și n‑au dus lipsă de nimic; hainele nu li s‑au învechit, iar picioarele nu li s‑au umflat.22Le‑ai dat regate și popoare și ai împărțit între ei fiecare ținut.[4] Astfel, ei au luat în stăpânire țara lui Sihon, adică țara regelui din Heșbon, și țara lui Og, regele Bașanului.23Le‑ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor și i‑ai adus în țara în care le‑ai zis părinților lor să intre ca s‑o ia în stăpânire.24Fiii lor au intrat și au luat în stăpânire țara, iar Tu i‑ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, pe canaaniți, și ai dat în mâinile lor pe regii acestora și popoarele țării, ca să le faci pe plac.25Au cucerit cetăți fortificate, pământuri roditoare, au luat în stăpânire case pline cu tot felul de bunuri, puțuri deja săpate, vii, măslini și o mulțime de pomi fructiferi. Au mâncat, s‑au săturat, s‑au îngrășat și s‑au desfătat datorită bunătății Tale celei mari.26Dar apoi s‑au arătat neascultători, s‑au răzvrătit împotriva Ta, au aruncat înapoia lor Legea Ta, i‑au ucis pe profeții Tăi, care mărturiseau împotriva lor pentru a‑i întoarce la Tine, și s‑au făcut astfel vinovați de multă blasfemie.27Atunci i‑ai dat pe mâna vrăjmașilor lor, care i‑au asuprit. Totuși, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri. În marea Ta îndurare le‑ai dat izbăvitori care i‑au izbăvit din mâna vrăjmașilor lor.28Când au avut odihnă însă, au săvârșit iarăși ce este rău înaintea Ta. Atunci i‑ai lăsat pe mâna dușmanilor lor, care au domnit peste ei. Dar ei s‑au întors și au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri și, în îndurarea Ta, i‑ai eliberat în numeroase rânduri.29I‑ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta, dar ei s‑au îngâmfat, n‑au ascultat de poruncile Tale și au păcătuit împotriva hotărârilor Tale, pe care, dacă omul le face va trăi prin ele. Și‑au întors umărul cu încăpățânare, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat.30I‑ai îngăduit așa mulți ani, i‑ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeții Tăi, dar ei tot nu au luat aminte, astfel că i‑ai dat pe mâna popoarelor străine.31Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i‑ai nimicit, nici nu i‑ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu plin de har și milostiv.32Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare, Puternic și Înfricoșător, Cel Care ții legământul și îndurarea[5], nu privi ca puțin lucru toate greutățile prin care am trecut, atât noi, cât și regii noștri, conducătorii noștri, preoții noștri, profeții noștri și părinții noștri, tot poporul Tău, din zilele împăraților Asiriei și până în ziua aceasta!33Cu privire la tot ce a venit peste noi, Tu ai fost drept, căci ai lucrat cu credincioșie, dar noi am făcut ceea ce este rău!34Regii, conducătorii, preoții și părinții noștri nu au împlinit Legea Ta. N‑au dat ascultare poruncilor și înștiințărilor Tale prin care i‑ai avertizat.35În regatul lor, în mijlocul multor bunătăți primite de la Tine, în țara cea întinsă și bogată pe care le‑o dăduseși, ei nu Ți‑au slujit și nu s‑au întors de la faptele lor cele rele.36Și iată‑ne astăzi robi în țara pe care le‑ai dat‑o părinților noștri, ca să‑i mănânce roadele și bunătățile! Iată‑ne robi chiar în ea!37Rodul ei îi îmbogățește pe împărații pe care i‑ai pus stăpâni peste noi din cauza păcatelor noastre. Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre și asupra vitelor noastre, iar noi ne aflăm într‑un mare necaz.“
Poporul încheie o înțelegere
38Cu privire la toate acestea, noi am încheiat în scris o înțelegere de neclintit, pe document punându‑și pecetea conducătorii, leviții și preoții.
1Am vierundzwanzigsten Tage dieses Monats kamen die Israeliten zu einem Fasten zusammen, in Säcke gehüllt und mit Erde auf ihren Häuptern.2Und es sonderten sich die Nachkommen Israels ab von allen Fremden und traten hin und bekannten ihre Sünden und die Missetaten ihrer Väter.3Und sie standen auf an ihrem Platz, und man las vor aus dem Buch des Gesetzes des HERRN, ihres Gottes, drei Stunden lang[1], und drei Stunden bekannten sie und beteten an den HERRN, ihren Gott.4Und auf dem erhöhten Platz für die Leviten standen auf Jeschua, Bani, Kadmiël, Schebanja, Bunni, Scherebja, Bani und Kenani und schrien laut zu dem HERRN, ihrem Gott.5Und die Leviten Jeschua, Kadmiël, Bani, Haschabneja, Scherebja, Hodija, Schebanja, Petachja sprachen: Steht auf! Lobet den HERRN, euren Gott, von Ewigkeit zu Ewigkeit! Und man lobe seinen herrlichen Namen, der erhaben ist über allen Preis und Ruhm!6HERR, du bist’s allein, du hast gemacht den Himmel und aller Himmel Himmel mit ihrem ganzen Heer, die Erde und alles, was darauf ist, die Meere und alles, was darinnen ist; du machst alles lebendig, und das himmlische Heer betet dich an.7HERR, du bist Gott, der du Abram erwählt hast und ihn aus Ur in Chaldäa geführt und Abraham genannt hast (Gen 11:31; Gen 17:5)8und hast sein Herz treu erfunden vor dir und einen Bund mit ihm geschlossen, seinen Nachkommen zu geben das Land der Kanaaniter, Hetiter, Amoriter, Perisiter, Jebusiter und Girgaschiter, und hast dein Wort gehalten; denn du bist gerecht. (Gen 15:18)9Und du hast das Elend unserer Väter in Ägypten angesehen und ihr Schreien am Schilfmeer erhört (Ex 3:7)10und Zeichen und Wunder getan am Pharao und allen seinen Großen und an allem Volk seines Landes, denn du erkanntest, dass sie an ihnen vermessen gehandelt hatten; so hast du dir einen Namen gemacht, wie es heute ist. (Ex 18:11)11Und du hast das Meer vor ihnen zerteilt, sodass sie mitten durchs Meer trocken hindurchgingen, und hast ihre Verfolger in die Tiefe geworfen wie Steine in mächtige Wasser (Ex 14:21; Ex 15:5; Ex 15:10)12und hast sie geführt am Tage in einer Wolkensäule und des Nachts in einer Feuersäule, ihnen zu leuchten auf dem Wege, den sie gehen sollten. (Ex 13:21)13Und du bist herabgestiegen auf den Berg Sinai und hast mit ihnen vom Himmel her geredet und ihnen ein wahrhaftiges Recht und rechte Gesetze und gute Satzungen und Gebote gegeben (Ex 19:18; Ex 20:1)14und hast deinen heiligen Sabbat ihnen kundgetan und Gebote, Satzungen und Gesetz ihnen geboten durch deinen Knecht Mose15und hast ihnen Brot vom Himmel gegeben, als sie hungerte, und Wasser aus dem Felsen fließen lassen, als sie dürstete, und ihnen geboten, sie sollten hingehen und das Land einnehmen, über das du deine Hand zum Schwur erhobst, es ihnen zu geben. (Ex 16:4; Ex 16:14; Ex 17:6)16Aber unsere Väter wurden stolz und halsstarrig, sodass sie deinen Geboten nicht gehorchten, (Ex 32:1; Ex 32:9)17und weigerten sich zu hören und gedachten auch nicht an deine Wunder, die du an ihnen tatest, sondern sie wurden halsstarrig und setzten sich in den Kopf, zu ihrer Knechtschaft in Ägypten zurückzukehren. Aber du bist ein Gott, der vergibt, gnädig, barmherzig, geduldig und von großer Güte und verließest sie nicht. (Ex 34:6; Num 14:4)18Und obwohl sie ein gegossenes Kalb machten und sprachen: »Das ist dein Gott, der dich aus Ägyptenland geführt hat«, und große Lästerungen taten, (Ex 32:4)19verließest du sie nicht in der Wüste nach deiner großen Barmherzigkeit, und die Wolkensäule wich nicht von ihnen am Tage, um sie auf dem Wege zu führen, noch die Feuersäule des Nachts, um ihnen zu leuchten auf dem Wege, den sie zogen.20Und du gabst ihnen deinen guten Geist, sie zu unterweisen, und dein Manna versagtest du nicht ihrem Munde und gabst ihnen Wasser, als sie dürstete. (Ex 16:35; Ex 17:6; Num 11:17; Num 11:25; Ps 78:15; Ps 78:23)21Vierzig Jahre versorgtest du sie in der Wüste, sodass ihnen nichts mangelte. Ihre Kleider zerfielen nicht, und ihre Füße schwollen nicht an. (Deut 8:4)22Und du gabst ihnen Königreiche und Völker und teiltest sie ihnen zu als Gebiet am Rand, und sie nahmen ein das Land Sihons, des Königs von Heschbon, und das Land Ogs, des Königs von Baschan. (Num 21:23)23Und du mehrtest ihre Kinder wie die Sterne am Himmel und brachtest sie ins Land, das du ihren Vätern zugesagt hattest, dass sie dort einziehen und es einnehmen sollten. (Gen 15:5; Gen 22:17)24Und die Kinder zogen hinein und nahmen das Land ein. Und du demütigtest vor ihnen die Bewohner des Landes, die Kanaaniter, und gabst sie in ihre Hand, ihre Könige und die Völker im Lande, dass sie mit ihnen täten nach ihrem Willen. (Ios 12:1)25Und sie eroberten feste Städte und ein fettes Land und nahmen Häuser voller Güter in Besitz, ausgehauene Brunnen, Weinberge, Ölbäume und Obstbäume in Menge, und sie aßen und wurden satt und fett und lebten in Wonne durch deine große Güte. (Deut 6:10; Deut 32:15)26Aber sie wurden ungehorsam und widerstrebten dir und warfen dein Gesetz hinter sich und töteten deine Propheten, die sie vermahnten und zu dir zurückführen wollten, und taten große Lästerungen. (1 Re 19:10; 1 Re 19:14)27Darum gabst du sie in die Hand ihrer Feinde, die sie ängsteten. Und zur Zeit ihrer Angst schrien sie zu dir, und du erhörtest sie vom Himmel, und durch deine große Barmherzigkeit gabst du ihnen Retter, die ihnen halfen aus der Hand ihrer Feinde. (Jud 2:14; Jud 3:9; Jud 3:15)28Wenn sie aber zur Ruhe kamen, taten sie wieder übel vor dir. Da gabst du sie dahin in ihrer Feinde Hand, dass sie über sie herrschten. So schrien sie dann wieder zu dir, und du erhörtest sie vom Himmel und errettetest sie nach deiner großen Barmherzigkeit viele Male.29Und du vermahntest sie, um sie zu deinem Gesetz zurückzuführen. Aber sie waren stolz und gehorchten deinen Geboten nicht und sündigten an deinen Rechten, durch die der Mensch lebt, der sie tut, und kehrten dir den Rücken zu und wurden halsstarrig und gehorchten nicht. (Lev 18:5; Zah 7:11)30Und du hattest viele Jahre Geduld mit ihnen und vermahntest sie durch deinen Geist durch deine Propheten, aber sie nahmen’s nicht zu Ohren. Darum hast du sie gegeben in die Hand der Völker in den Ländern. (Ier 7:25; Ier 44:4)31Aber nach deiner großen Barmherzigkeit hast du mit ihnen nicht ein Ende gemacht noch sie verlassen; denn du bist ein gnädiger und barmherziger Gott. (Ex 34:6; Pl 3:22)32Nun, unser Gott, du großer Gott, mächtig und schrecklich, der du Bund und Treue hältst, achte nicht gering all das Elend, das uns getroffen hat, unsere Könige, Fürsten, Priester, Propheten, Väter und dein ganzes Volk seit der Zeit der Könige von Assur bis auf diesen Tag. (Deut 7:9; Deut 7:12; 1 Re 8:23; Ne 1:5)33Du bist gerecht in allem, was du über uns gebracht hast; denn du hast recht getan, wir aber sind gottlos gewesen. (Dan 9:5; Dan 9:7)34Und unsere Könige, Fürsten, Priester und Väter haben nicht nach deinem Gesetz getan und nicht achtgehabt auf deine Gebote und Zeugnisse, mit denen du sie vermahnt hast.35Und sie haben dir nicht gedient in ihrem Königreich und bei deinen reichen Gütern, die du ihnen gabst, und in dem weiten und fetten Lande, das du ihnen gegeben hast, und haben sich nicht bekehrt von ihrem bösen Tun.36Siehe, wir sind heute Knechte; und in dem Lande, das du unsern Vätern gegeben hast, seine Früchte und Güter zu genießen, siehe, in ihm sind wir Knechte.37Und seinen reichen Ertrag bringt es den Königen, die du über uns gesetzt hast um unserer Sünden willen; und sie herrschen über unsere Leiber und unser Vieh nach ihrem Willen, und wir sind in großer Not.