Matei 18 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Cel mai mare în Împărăția Cerurilor

1 În ceasul acela, ucenicii s‑au apropiat de Isus, zicând: – Cine este, așadar, cel mai mare în Împărăția Cerurilor? (Mar 9:33; Lu 9:46) 2 Isus a chemat un copilaș, l‑a pus să stea în mijlocul lor 3 și le‑a zis: – Adevărat vă spun, dacă nu vă întoarceți și nu deveniți ca și copilașii, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor! 4 Prin urmare, oricine se smerește ca acest copilaș, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor. 5 Și oricine primește în Numele Meu pe un astfel de copilaș, pe Mine Mă primește. 6 Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării.

Prilejuri de poticnire

7 Vai de lumea aceasta, din cauza prilejurilor de poticnire^[1]! Căci este nevoie să vină prilejurile de poticnire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de poticnire! (Mat 13:41; Mar 9:42; Lu 17:1) 8 Dacă mâna sau piciorul tău te fac să păcătuiești, taie‑le și aruncă‑le! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod sau olog, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic! 9 Și dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate‑l și aruncă‑l! Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul Gheenei^[2]! (Mat 5:22)

Pilda despre oaia rătăcită

10 Vedeți să nu cumva să‑l disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu Care este în ceruri. (Lu 15:4) 11 Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut. 12 Ce credeți? Dacă unui om care are o sută de oi i se rătăcește una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci și nouă pe munți și se duce s‑o caute pe cea rătăcită? 13 Și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci și nouă, care nu s‑au rătăcit! 14 Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre acești micuți.

Când semenul tău păcătuiește împotriva ta

15 Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, du‑te și mustră‑l^[3] doar între tine și el. Dacă te ascultă, l‑ai câștigat pe fratele tău. (Lu 17:3) 16 Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine una sau două persoane, pentru ca „orice vorbă să fie întemeiată pe cuvântul a doi sau trei martori“^[4]. (Deut 19:15) 17 Dacă nici de ei nu va ține seamă, spune acest lucru bisericii^[5]. Dar dacă nici de biserică nu va ține seamă, atunci să fie pentru tine ca un păgân^[6] și ca un vameș. (Mat 16:18) 18 Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.^[7] (Mat 16:19) 19 Din nou, adevărat vă spun că, dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ în privința oricărui lucru pe care doresc să‑l ceară, le va fi dat de Tatăl Meu Care este în ceruri. 20 Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu!

Pilda despre sclavul nemilostiv

21 Atunci Petru s‑a apropiat și L‑a întrebat: – Doamne, de câte ori să‑l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori? (Lu 17:4) 22 Isus i‑a zis: – Eu nu‑ți zic să‑l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte^[8]. 23 De aceea, Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să‑și încheie socotelile cu sclavii săi. 24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care‑i datora zece mii de talanți^[9]. (Mat 20:2) 25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria. 26 Atunci sclavul, aruncându‑se la pământ, i s‑a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și‑ți voi plăti tot!“ 27 Stăpânului acelui sclav i s‑a făcut milă de el, așa că l‑a lăsat și i‑a iertat datoria. 28 După ce a ieșit, sclavul acela l‑a găsit pe unul dintre confrații lui care‑i datora o sută de denari^[10]. El l‑a înșfăcat și, în timp ce‑l strângea de gât, i‑a zis: „Plătește ce‑mi datorezi!“ (Mat 20:2) 29 Atunci confratele său, aruncându‑se la pământ, l‑a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și‑ți voi plăti.“ 30 Dar el n‑a vrut, ci s‑a dus și l‑a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria. 31 Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s‑au întristat foarte tare. Ei s‑au dus și i‑au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase. 32 Atunci stăpânul lui l‑a chemat la el și i‑a zis: „Sclav rău, eu ți‑am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m‑ai rugat! 33 Nu trebuia oare să ai milă și tu de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“ 34 Stăpânul s‑a mâniat și l‑a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria. 35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu‑l iartă din inimă pe fratele său.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Der Rangstreit unter den Jüngern

1 Zu derselben Stunde traten die Jünger zu Jesus und sprachen: Wer ist nun der Größte im Himmelreich? (Mar 9:33; Lu 9:46; Lu 22:24) 2 Und er rief ein Kind zu sich und stellte es mitten unter sie 3 und sprach: Wahrlich, ich sage euch: Wenn ihr nicht umkehrt und werdet wie die Kinder, so werdet ihr nicht ins Himmelreich kommen. (Mat 19:14; Mar 10:15) 4 Wer nun sich selbst erniedrigt und wird wie dieses Kind, der ist der Größte im Himmelreich. 5 Und wer ein solches Kind aufnimmt in meinem Namen, der nimmt mich auf. (Mat 10:40)

Warnung vor Verführung

6 Wer aber einen dieser Kleinen, die an mich glauben, zum Bösen verführt, für den wäre es besser, dass ein Mühlstein um seinen Hals gehängt und er ersäuft würde im Meer, wo es am tiefsten ist. (Mar 9:42; Lu 17:1) 7 Weh der Welt der Verführungen wegen! Es müssen ja Verführungen kommen; doch weh dem Menschen, der zum Bösen verführt! 8 Wenn aber deine Hand oder dein Fuß dich verführt, so hau sie ab und wirf sie von dir. Es ist besser für dich, dass du lahm oder verkrüppelt zum Leben eingehst, als dass du zwei Hände oder zwei Füße hast und wirst in das ewige Feuer geworfen. (Mat 5:29) 9 Und wenn dich dein Auge verführt, reiß es aus und wirf’s von dir. Es ist besser für dich, dass du einäugig zum Leben eingehst, als dass du zwei Augen hast und wirst in das höllische Feuer geworfen.

Vom verlorenen Schaf

10-11 Seht zu, dass ihr nicht einen von diesen Kleinen verachtet. Denn ich sage euch: Ihre Engel im Himmel sehen allezeit das Angesicht meines Vaters im Himmel.^[1] (Lu 15:4; Lu 19:10) 12 Was meint ihr? Wenn ein Mensch hundert Schafe hätte und eins unter ihnen sich verirrte: lässt er nicht die neunundneunzig auf den Bergen, geht hin und sucht das verirrte? 13 Und wenn es geschieht, dass er’s findet, wahrlich, ich sage euch: Er freut sich über dieses eine mehr als über die neunundneunzig, die sich nicht verirrt haben. 14 So ist’s auch nicht der Wille bei eurem Vater im Himmel, dass auch nur eines von diesen Kleinen verloren werde.

Zurechtweisung und Gebet in der Gemeinde

15 Sündigt aber dein Bruder^[2], so geh hin und weise ihn zurecht zwischen dir und ihm allein. Hört er auf dich, so hast du deinen Bruder gewonnen. (Lev 19:17; Lu 17:3; Gal 6:1) 16 Hört er nicht auf dich, so nimm noch einen oder zwei zu dir, damit jede Sache durch zweier oder dreier Zeugen Mund bestätigt werde. (Deut 19:15) 17 Hört er auf die nicht, so sage es der Gemeinde. Hört er auch auf die Gemeinde nicht, so sei er für dich wie ein Heide und Zöllner. (1 Cor 5:13; 2 Tes 3:6; Tit 3:10) 18 Wahrlich, ich sage euch: Alles, was ihr auf Erden binden werdet, soll auch im Himmel gebunden sein, und alles, was ihr auf Erden lösen werdet, soll auch im Himmel gelöst sein. (Mat 16:19; Ioan 20:23) 19 Wahrlich, ich sage euch auch: Wenn zwei unter euch einig werden auf Erden, worum sie bitten wollen, so soll es ihnen widerfahren von meinem Vater im Himmel. (Mat 7:7; Mar 11:24) 20 Denn wo zwei oder drei versammelt sind in meinem Namen, da bin ich mitten unter ihnen. (Mat 28:20)

Von der Vergebung (Der Schalksknecht)

21 Da trat Petrus hinzu und sprach zu ihm: Herr, wie oft muss ich denn meinem Bruder, der an mir sündigt, vergeben? Ist’s genug siebenmal? 22 Jesus sprach zu ihm: Ich sage dir: nicht siebenmal, sondern siebzigmal siebenmal^[3]. (Gen 4:24; Lu 17:4; Ef 4:32) 23 Darum gleicht das Himmelreich einem König, der mit seinen Knechten abrechnen wollte. 24 Und als er anfing abzurechnen, wurde einer vor ihn gebracht, der war ihm zehntausend Zentner Silber schuldig. 25 Da er’s nun nicht bezahlen konnte, befahl der Herr, ihn und seine Frau und seine Kinder und alles, was er hatte, zu verkaufen und zu zahlen. (Ne 5:5) 26 Da fiel der Knecht nieder und flehte ihn an und sprach: Hab Geduld mit mir; ich will dir’s alles bezahlen. 27 Da hatte der Herr Erbarmen mit diesem Knecht und ließ ihn frei und die Schuld erließ er ihm auch. 28 Da ging dieser Knecht hinaus und traf einen seiner Mitknechte, der war ihm hundert Silbergroschen schuldig; und er packte und würgte ihn und sprach: Bezahle, was du schuldig bist! 29 Da fiel sein Mitknecht nieder und bat ihn und sprach: Hab Geduld mit mir; ich will dir’s bezahlen. 30 Er wollte aber nicht, sondern ging hin und warf ihn ins Gefängnis, bis er bezahlt hätte, was er schuldig war. 31 Als nun seine Mitknechte das sahen, wurden sie sehr betrübt und kamen und brachten bei ihrem Herrn alles vor, was sich begeben hatte. 32 Da befahl ihn sein Herr zu sich und sprach zu ihm: Du böser Knecht! Deine ganze Schuld habe ich dir erlassen, weil du mich gebeten hast; 33 hättest du dich da nicht auch erbarmen sollen über deinen Mitknecht, wie ich mich über dich erbarmt habe? (1 Ioan 4:11) 34 Und sein Herr wurde zornig und überantwortete ihn den Peinigern, bis er alles bezahlt hätte, was er schuldig war. (Mat 5:26) 35 So wird auch mein himmlischer Vater an euch tun, wenn ihr nicht von Herzen vergebt, ein jeder seinem Bruder. (Mat 6:14; Iac 2:13)