Isaia 2 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

1 Aceasta este ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoț, cu privire la Iuda și la Ierusalim:

Muntele Casei Domnului

2 În zilele de pe urmă, muntele Casei DOMNULUI va fi așezat drept cel mai înalt dintre munți, va fi înălțat deasupra dealurilor, și toate neamurile vor curge spre el. (Mica 4:1) 3 Multe popoare vor veni și vor zice: „Să mergem și să ne suim la muntele DOMNULUI, la Casa Dumnezeului lui Iacov! El să ne învețe căile Sale, și noi să umblăm pe cărările Sale!“ Căci din Sion va ieși Legea, iar Cuvântul DOMNULUI – din Ierusalim. 4 El va judeca între neamuri și va hotărî pentru multe popoare. Ele își vor făuri din săbii pluguri, și din sulițe – cosoare. Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam și nu vor mai învăța războiul. 5 Veniți, voi cei din Casa lui Iacov, veniți să umblăm în lumina DOMNULUI!

Ziua Domnului

6 Într-adevăr, Ți‑ai părăsit poporul, pe Casa lui Iacov! Ei sunt plini de obiceiurile Răsăritului; se ocupă cu prezicerea^[1] precum filistenii și dau mâna cu fiii străinilor. (Lev 19:26) 7 Țara le este plină de argint și aur; bogățiile lor nu se mai termină. Țara le este plină de cai, și carele lor sunt fără număr. 8 Țara le este plină de idoli; ei se pleacă înaintea lucrării mâinilor lor, înaintea lucrurilor făcute de degetele lor. 9 Omul va fi umilit, fiecare se va smeri – nu‑i ierta! 10 Intră în stâncă și ascunde‑te în țărână de groaza DOMNULUI și din cauza splendorii maiestății Lui! 11 Ochiul celui arogant va fi smerit și mândria oamenilor va fi răsturnată. Doar DOMNUL va fi înălțat în ziua aceea! 12 Căci este o zi a DOMNULUI Oștirilor împotriva a tot ce este mândru și semeț, împotriva a tot ce este înălțat – aceștia vor fi umiliți; 13 împotriva tuturor cedrilor Libanului, semeți și înălțați, și împotriva tuturor stejarilor din Bașan; 14 împotriva tuturor munților înalți și împotriva tuturor dealurilor semețe; 15 împotriva oricărui turn înalt și împotriva oricărui zid întărit; 16 împotriva tuturor corăbiilor de Tarșiș^[2] și împotriva tuturor corăbiilor încărcate cu lucruri^[3] frumoase. 17 Aroganța oamenilor va fi smerită și mândria fiecăruia va fi răsturnată. Doar DOMNUL va fi înălțat în ziua aceea; 18 idolii vor fi nimiciți în întregime! 19 Oamenii vor intra în peșterile stâncilor și în gropile pământului de groaza DOMNULUI și din cauza splendorii maiestății Lui, atunci când El Se va ridica să îngrozească pământul! 20 În ziua aceea, oamenii își vor arunca la cârtițe și la lilieci idolii de argint și idolii de aur, pe care și‑i făcuseră ca să li se închine, 21 și vor intra în cavernele stâncilor și în crăpăturile piscurilor de groaza DOMNULUI și din cauza splendorii maiestății Lui, atunci când El Se va ridica să îngrozească pământul! 22 Încetați să vă mai încredeți în om, în ale cărui nări este doar suflare! Căci pentru ce să fie luat el în seamă?

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

In Zion finden alle Völker Heil und Frieden

1 Dies ist das Wort, das Jesaja, der Sohn des Amoz, schaute über Juda und Jerusalem. (Is 1:1) 2 Es wird zur letzten Zeit der Berg, da des HERRN Haus ist, fest stehen, höher als alle Berge und über alle Hügel erhaben, und alle Heiden werden herzulaufen, (Is 60:3; Is 66:23; Ier 3:17; Mica 4:1)

Is 60:3Is 66:23Ier 3:17Mica 4:1

3 und viele Völker werden hingehen und sagen: Kommt, lasst uns hinaufgehen zum Berg des HERRN, zum Hause des Gottes Jakobs, dass er uns lehre seine Wege und wir wandeln auf seinen Steigen! Denn von Zion wird Weisung ausgehen und des HERRN Wort von Jerusalem. (Deut 4:6; Is 51:4; Zah 8:20; Ioan 4:22)

Deut 4:6Is 51:4Zah 8:20Ioan 4:22

4 Und er wird richten unter den Nationen und zurechtweisen viele Völker. Da werden sie ihre Schwerter zu Pflugscharen machen und ihre Spieße zu Sicheln. Denn es wird kein Volk wider das andere das Schwert erheben, und sie werden hinfort nicht mehr lernen, Krieg zu führen. (Ioel 4:10) 5 Kommt nun, ihr vom Hause Jakob, lasst uns wandeln im Licht des HERRN!

Der Tag des Herrn macht alles Hohe niedrig

6 Ja, du hast dein Volk, das Haus Jakob, verstoßen; denn sie sind den Sitten des Ostens verfallen, und es gibt Zeichendeuter wie bei den Philistern, und Kinder von Fremden haben sie mehr als genug. 7 Ihr Land wurde voll Silber und Gold, und ihrer Schätze war kein Ende; ihr Land wurde voll Rosse, und ihrer Wagen war kein Ende. (Is 31:1; Mica 5:9) 8 Auch wurde ihr Land voll Götzen; sie beten an ihrer Hände Werk, das ihre Finger gemacht haben. (Ier 1:16) 9 Aber gebeugt wurde der Mensch, gedemütigt der Mann. Vergib ihnen nicht! 10 Geh in die Felsen und verbirg dich in der Erde vor dem Schrecken des HERRN und vor seiner herrlichen Majestät! (Is 19:1) 11 Denn alle hoffärtigen Augen werden erniedrigt, und die stolzen Männer müssen sich beugen; der HERR aber wird allein hoch sein an jenem Tage. (Is 5:15; Is 17:1) 12 Denn der Tag des HERRN Zebaoth wird kommen über alles Hoffärtige und Hohe und über alles Erhabene, dass es erniedrigt werde: (Is 10:33; Ier 46:10; Ez 30:3; Ioel 1:15; Amos 5:18; Tef 1:14)

Is 10:33Ier 46:10Ez 30:3Ioel 1:15Amos 5:18Tef 1:14

13 über alle hohen und erhabenen Zedern auf dem Libanon und über alle Eichen in Baschan, 14 über alle hohen Berge und über alle erhabenen Hügel, 15 über alle hohen Türme und über alle festen Mauern, 16 über alle Tarsisschiffe im Meer und über alle kostbaren Boote, 17 dass sich beugen muss alle Hoffart der Menschen und sich demütigen müssen, die stolze Männer sind, und der HERR allein hoch sei an jenem Tage. (Is 11:1) 18 Und mit den Götzen wird’s ganz aus sein. 19 Da wird man in die Höhlen der Felsen gehen und in die Klüfte der Erde vor dem Schrecken des HERRN und vor seiner herrlichen Majestät, wenn er sich aufmachen wird, zu schrecken die Erde. 20 An jenem Tage wird jedermann wegwerfen seine silbernen und goldenen Götzen, die er sich hatte machen lassen, um sich vor Mäusen und Fledermäusen niederzuwerfen, (1 Sam 6:11; Is 30:22; Is 31:7) 21 damit er sich verkriechen kann in die Felsspalten und Steinklüfte vor dem Schrecken des HERRN und vor seiner herrlichen Majestät, wenn er sich aufmachen wird, zu schrecken die Erde. 22 So lasst nun ab von dem Menschen, dessen Odem nur ein Hauch ist; denn für was ist er zu achten? (Gen 2:7)