Iosua 14 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Teritoriul repartizat în Cisiordania

1 Acestea sunt teritoriile primite drept moștenire de către fiii lui Israel în țara Canaan, teritorii împărțite de preotul Elazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor fiilor lui Israel. 2 Moștenirea le‑a fost dată prin sorți, așa cum poruncise DOMNUL prin Moise, pentru cele nouă seminții și jumătate. 3 Căci Moise dăduse o moștenire celor două seminții și jumătate, de cealaltă parte a Iordanului, însă leviților nu le dăduse nicio moștenire printre ei. 4 Căci urmașii lui Iosif erau două seminții, – Manase și Efraim –, iar ei nu dăduseră leviților niciun teritoriu în țară, ci doar cetăți pentru locuit, împreună cu pășunile acestora pentru turmele și averile lor. 5 Fiii lui Israel făcuseră așa cum DOMNUL îi poruncise lui Moise, și împărțiseră țara.

Teritoriul moștenit de Caleb

6 Fiii lui Iuda s‑au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i‑a zis: „Tu știi ce i‑a spus DOMNUL lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine, pe când eram la Kadeș-Barnea. 7 Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, robul DOMNULUI, m‑a trimis din Kadeș-Barnea ca să cercetez țara, iar eu i‑am adus vești potrivit cu ceea ce era în inima mea. 8 Frații mei care se suiseră împreună cu mine au înmuiat inima poporului, însă eu L‑am urmat pe deplin pe DOMNUL, Dumnezeul meu. 9 În acea zi, Moise mi‑a jurat, zicând: «Teritoriul pe care l‑ai străbătut cu piciorul tău va fi moștenirea ta și a urmașilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat pe deplin calea DOMNULUI, Dumnezeul tău.»^[1] (Deut 1:36) 10 Acum, iată că DOMNUL m‑a ținut în viață așa cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani, de când DOMNUL i‑a spus aceste cuvinte lui Moise, pe vremea când Israel străbătea pustia și iată‑mă astăzi, în vârstă de optzeci și cinci de ani! 11 Sunt la fel de puternic astăzi ca și în ziua în care Moise m‑a trimis și am tot atâta vigoare cât aveam atunci pentru a merge la luptă^[2]. 12 Dă‑mi deci muntele acesta despre care a vorbit DOMNUL în ziua aceea! Căci tu însuți ai auzit încă de pe atunci că acolo trăiesc anachiții^[3], iar cetățile sunt înalte și fortificate. Poate că DOMNUL va fi cu mine și îi voi alunga, așa cum a promis DOMNUL.“ (Ios 11:21) 13 Atunci Iosua l‑a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i‑a dat Hebronul ca moștenire. 14 De aceea, Hebronul a rămas moștenirea lui Caleb, fiul chenizitului Iefune, până în ziua aceasta, pentru că L‑a urmat pe deplin pe DOMNUL, Dumnezeul lui Israel. 15 Înainte, Hebronul se numise Chiriat-Arba^[4]; Arba fusese un om cu seamă printre anachiți. După aceea țara s‑a odihnit de război.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Die Verteilung des Westjordanlandes

1 Dies sind die Gebiete, die die Israeliten als Erbteil erhielten im Lande Kanaan, die unter sie ausgeteilt haben der Priester Eleasar und Josua, der Sohn Nuns, und die Häupter der Sippen unter den Stämmen der Israeliten. (Num 34:17) 2 Sie teilten diese Gebiete durchs Los unter sie, wie der HERR durch Mose geboten hatte, sie den neuneinhalb Stämmen zu geben. (Num 26:55) 3 Denn den zweieinhalb Stämmen hatte Mose ihr Erbteil gegeben jenseits des Jordans; den Leviten aber hatte er kein Erbteil unter ihnen gegeben. (Deut 10:9; Ios 13:14; Ios 13:33) 4 Denn die Söhne Josef waren zwei Stämme, Manasse und Ephraim. Den Leviten aber gab man keinen Anteil am Lande, sondern Städte zum Wohnen samt Weideplätzen für ihr Vieh und ihre Habe. (Num 35:2; Ios 21:1) 5 Wie der HERR dem Mose geboten hatte, so taten die Israeliten und verteilten das Land.

Kalebs Erbteil

6 Da traten herzu die Judäer zu Josua in Gilgal; und Kaleb, der Sohn Jefunnes, der Kenasiter, sprach zu ihm: Du weißt, was der HERR zu Mose, dem Mann Gottes, sagte meinet- und deinetwegen in Kadesch-Barnea. (Num 13:1; Num 14:24; Deut 1:36) 7 Ich war vierzig Jahre alt, als mich Mose, der Knecht des HERRN, aussandte von Kadesch-Barnea, um das Land zu erkunden, und ich ihm Bericht gab nach bestem Wissen. (Num 13:6; Num 13:30) 8 Aber meine Brüder, die mit mir hinaufgezogen waren, machten dem Volk das Herz verzagt; ich aber folgte dem HERRN, meinem Gott, treulich. 9 Da schwor Mose an jenem Tage und sprach: Das Land, das dein Fuß betreten hat, soll dein und deiner Nachkommen Erbteil sein für immer, weil du dem HERRN, meinem Gott, treulich gefolgt bist. 10 Und nun siehe, der HERR hat mich am Leben gelassen, wie er mir zugesagt hat. Es sind nun fünfundvierzig Jahre her, dass der HERR dies zu Mose sagte, als Israel in der Wüste umherzog. Und nun siehe, ich bin heute fünfundachtzig Jahre alt 11 und bin noch heute so stark, wie ich war an dem Tage, da mich Mose aussandte. Wie meine Kraft damals war, so ist sie noch jetzt, zu kämpfen und aus- und einzuziehen. 12 So gib mir nun dies Gebirge, von dem der HERR geredet hat an jenem Tage; denn du hast’s gehört am selben Tage, dass dort die Anakiter wohnen und große und feste Städte sind. Vielleicht wird der HERR mit mir sein, dass ich sie vertreibe, wie der HERR zugesagt hat. (Ios 11:21) 13 Da segnete ihn Josua und gab Kaleb, dem Sohn Jefunnes, Hebron zum Erbteil. (Ios 15:13; Ios 21:11) 14 Daher wurde Hebron das Erbteil Kalebs, des Sohnes Jefunnes, des Kenasiters, bis auf diesen Tag, weil er dem HERRN, dem Gott Israels, treulich gefolgt war. (Num 32:12) 15 Aber Hebron hieß vorzeiten Stadt des Arba, der der größte Mensch war unter den Anakitern. Und das Land war zur Ruhe gekommen vom Kriege. (Ios 11:23)