1Șarpele era mai viclean[1] decât orice vietate a câmpului, pe care o făcuse DOMNUL Dumnezeu. El i‑a zis femeii: – A zis într-adevăr Dumnezeu: „Să nu mâncați din orice pom din grădină“? (Gen 2:25)2Femeia i‑a răspuns șarpelui: – Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină,3dar despre pomul care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el și nici să nu‑l atingeți, ca nu cumva să muriți!“4Dar șarpele i‑a zis femeii: – Sigur nu veți muri!5Căci Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu[2], cunoscând binele și răul.6Când femeia a văzut că pomul era bun pentru hrană, că era o plăcere[3] pentru ochi și că pomul era de dorit[4] ca să facă pe cineva înțelept, a luat din rodul lui și a mâncat. I‑a dat și soțului ei, care era cu ea, și a mâncat și el. (Gen 2:9)7Atunci li s‑au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că sunt goi. Astfel, ei au cusut laolaltă frunze de smochin și și‑au făcut învelitori.8Ei au auzit glasul[5] DOMNULUI Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea[6] zilei, și s‑au ascuns de fața DOMNULUI Dumnezeu printre pomii din grădină. (Gen 1:2)9Dar DOMNUL Dumnezeu l‑a chemat pe Adam și i‑a zis: – Unde ești?10El a răspuns: – Am auzit glasul Tău în grădină, dar mi‑a fost teamă pentru că eram gol. De aceea m‑am ascuns.11El a zis: – Cine ți‑a spus că ești gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ți‑am poruncit să nu mănânci?12Omul a răspuns: – Femeia pe care mi‑ai dat‑o ca să fie cu mine, ea mi‑a dat din pom și am mâncat.13Atunci DOMNUL Dumnezeu i‑a zis femeii: – Ce‑ai făcut? Femeia a răspuns: – Șarpele m‑a înșelat și am mâncat.14DOMNUL Dumnezeu i‑a zis șarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat ești tu între toate vitele și între toate vietățile de pe câmp. Vei umbla pe pântec și vei mânca țărână în toate zilele vieții tale.15Voi pune dușmănie între tine și femeie, între sămânța[7] ta și sămânța ei. Sămânța ei îți[8] va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“16Femeii i‑a zis: „Voi face ca durerile nașterii[9] să‑ți fie mari; cu durere vei naște copii. Dorința ta va fi înspre soțul tău, iar el va stăpâni peste tine.[10]“17Iar lui Adam i‑a zis: „Pentru că ai ascultat de soția ta și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem, zicând: «Să nu mănânci din el», blestemat este pământul din cauza ta. Cu durere îți vei lua hrana din el în toate zilele vieții tale.18Spini și mărăcini îți va da, iar tu vei mânca din plantele câmpului.19Cu sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat. Căci țărână ești și în țărână te vei întoarce.“20Adam i‑a pus soției sale numele Eva[11], pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.21DOMNUL Dumnezeu a făcut niște tunici din piele pentru Adam și pentru soția sa și i‑a îmbrăcat.22Atunci DOMNUL Dumnezeu a zis: „Iată, omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Acum, să nu cumva să‑și întindă mâna și să ia și din Pomul Vieții ca să mănânce și să trăiască veșnic!“23Astfel, DOMNUL Dumnezeu l‑a trimis[12] pe om afară din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care fusese luat.24După ce l‑a alungat pe om, a pus la răsăritul grădinii Edenului niște heruvimi și o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre Pomul Vieții.
1Und die Schlange war listiger als alle Tiere auf dem Felde, die Gott der HERR gemacht hatte, und sprach zu der Frau: Ja, sollte Gott gesagt haben: Ihr sollt nicht essen von allen Bäumen im Garten? (Apo 12:9; Apo 20:2)2Da sprach die Frau zu der Schlange: Wir essen von den Früchten der Bäume im Garten; (Gen 2:16)3aber von den Früchten des Baumes mitten im Garten hat Gott gesagt: Esset nicht davon, rühret sie auch nicht an, dass ihr nicht sterbet! (Gen 2:17)4Da sprach die Schlange zur Frau: Ihr werdet keineswegs des Todes sterben, (Ioan 8:44)5sondern Gott weiß: an dem Tage, da ihr davon esst, werden eure Augen aufgetan, und ihr werdet sein wie Gott und wissen, was gut und böse ist.6Und die Frau sah, dass von dem Baum gut zu essen wäre und dass er eine Lust für die Augen wäre und verlockend, weil er klug machte. Und sie nahm von seiner Frucht und aß und gab ihrem Mann, der bei ihr war, auch davon und er aß. (1 Tim 2:14; Iac 1:14)7Da wurden ihnen beiden die Augen aufgetan und sie wurden gewahr, dass sie nackt waren, und flochten Feigenblätter zusammen und machten sich Schurze. (Gen 2:25)8Und sie hörten Gott den HERRN, wie er im Garten ging, als der Tag kühl geworden war. Und Adam versteckte sich mit seiner Frau vor dem Angesicht Gottes des HERRN zwischen den Bäumen im Garten. (Ps 139:7; Ier 23:24)9Und Gott der HERR rief Adam und sprach zu ihm: Wo bist du?10Und er sprach: Ich hörte dich im Garten und fürchtete mich; denn ich bin nackt, darum versteckte ich mich.11Und er sprach: Wer hat dir gesagt, dass du nackt bist? Hast du gegessen von dem Baum, von dem ich dir gebot, du solltest nicht davon essen?12Da sprach Adam: Die Frau, die du mir zugesellt hast, gab mir von dem Baum und ich aß.13Da sprach Gott der HERR zur Frau: Warum hast du das getan? Die Frau sprach: Die Schlange betrog mich, sodass ich aß. (2 Cor 11:3)14Da sprach Gott der HERR zu der Schlange: Weil du das getan hast, seist du verflucht vor allem Vieh und allen Tieren auf dem Felde. Auf deinem Bauche sollst du kriechen und Staub fressen dein Leben lang.15Und ich will Feindschaft setzen zwischen dir und der Frau und zwischen deinem Samen und ihrem Samen; er wird dir den Kopf zertreten, und du wirst ihn in die Ferse stechen. (Apo 12:4; Apo 12:15)16Und zur Frau sprach er: Ich will dir viel Mühsal schaffen, wenn du schwanger wirst; unter Mühen sollst du Kinder gebären. Und dein Verlangen soll nach deinem Mann sein, aber er soll dein Herr sein. (Ef 5:22; 1 Tim 2:12)17Und zum Mann sprach er: Weil du gehorcht hast der Stimme deiner Frau und gegessen von dem Baum, von dem ich dir gebot und sprach: Du sollst nicht davon essen –, verflucht sei der Acker um deinetwillen! Mit Mühsal sollst du dich von ihm nähren dein Leben lang. (Gen 8:21; Iov 31:38)18Dornen und Disteln soll er dir tragen, und du sollst das Kraut auf dem Felde essen.19Im Schweiße deines Angesichts sollst du dein Brot essen, bis du wieder zu Erde wirst, davon du genommen bist. Denn Staub bist du und zum Staub kehrst du zurück. (Gen 2:7; Ps 90:10; Ps 104:29; Ecl 12:7; 2 Tes 3:10)20Und Adam nannte seine Frau Eva; denn sie wurde die Mutter aller, die da leben.21Und Gott der HERR machte Adam und seiner Frau Röcke von Fellen und zog sie ihnen an.22Und Gott der HERR sprach: Siehe, der Mensch ist geworden wie unsereiner und weiß, was gut und böse ist. Nun aber, dass er nur nicht ausstrecke seine Hand und nehme auch von dem Baum des Lebens und esse und lebe ewiglich!23Da wies ihn Gott der HERR aus dem Garten Eden, dass er die Erde bebaute, von der er genommen war. (Gen 2:15)24Und er trieb den Menschen hinaus und ließ lagern vor dem Garten Eden die Cherubim mit dem flammenden, blitzenden Schwert, zu bewachen den Weg zu dem Baum des Lebens.