Faptele Apostolilor 15 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Sinodul de la Ierusalim

1 Însă câțiva oameni care s‑au coborât din Iudeea îi învățau pe frați astfel: „Dacă nu sunteți circumciși, după obiceiul lui Moise, nu puteți fi mântuiți!“ 2 S‑a stârnit astfel o neînțelegere și o controversă nu de puțină însemnătate între Pavel și Barnabas, pe de‑o parte, și aceștia, pe de altă parte. Drept urmare, frații i‑au desemnat pe Pavel, pe Barnabas și pe alți câțiva dintre ei să se suie la apostolii și bătrânii^[1] din Ierusalim pentru a discuta această problemă. 3 Așadar, după ce au fost însoțiți de către biserică, ei au călătorit prin Fenicia și Samaria și au povestit despre cum s‑au convertit neamurile. Și le‑au făcut astfel o mare bucurie tuturor fraților. 4 Când au ajuns în Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de bătrâni și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei. 5 Atunci, unii din partida fariseilor care crezuseră s‑au ridicat și au spus că și neamurile trebuie să fie circumcise și că trebuie să li se poruncească și lor să păzească Legea lui Moise. 6 Apostolii și bătrânii s‑au adunat ca să vadă ce este de făcut în legătură cu această problemă. 7 După multă controversă, Petru s‑a ridicat și le‑a zis: „Bărbați, fraților, voi știți că, în zilele de odinioară, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul Evangheliei și să creadă. 8 Și Dumnezeu, Care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei, dându‑le Duhul Sfânt la fel ca și nouă. 9 El n‑a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le‑a curățit inimile prin credință. 10 Acum deci, de ce‑L puneți la încercare pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici strămoșii^[2] noștri și nici noi nu l‑am putut purta? 11 Dimpotrivă, noi credem că suntem mântuiți prin harul Domnului Isus, în același fel ca și neamurile.“ 12 Toată mulțimea a tăcut și i‑a ascultat pe Barnabas și pe Pavel istorisind toate semnele și minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei între neamuri. 13 Când au terminat de vorbit, Iacov a răspuns, zicând: „Bărbați, fraților, ascultați‑mă! 14 Simeon^[3] ne‑a istorisit cum mai întâi Dumnezeu a venit în ajutor^[4], luând dintre neamuri un popor pentru Numele Său. 15 Iar acest lucru este în armonie cu rostirile profeților, după cum este scris: 16 «După aceea, Mă voi întoarce și voi înălța din nou cortul căzut al lui David. Îi voi înălța din nou ruinele și‑l voi reclădi, 17 ca astfel rămășița de oameni să‑L caute pe Domnul, precum și toate neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul, Cel Care face aceste lucruri^[5] (Amos 9:11) 18 și Căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie.»^[6] (Is 45:21) 19 De aceea, eu sunt de părere să nu le creăm dificultăți acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu, 20 ci să le scriem să se ferească de lucrurile pângărite ale idolilor^[7], de curvie^[8], de animale sugrumate^[9] și de sânge. (Fapte 21:25) 21 Căci încă din generațiile din vechime Moise are în fiecare cetate oameni care‑l proclamă în sinagogi, el fiind citit în fiecare zi de Sabat.“

Scrisoarea Sinodului către credincioșii dintre neamuri

22 Atunci apostolii și bătrânii, împreună cu toată biserica, au hotărât să aleagă dintre ei niște bărbați pe care să‑i trimită în Antiohia, împreună cu Pavel și Barnabas. I‑au ales pe Iuda, numit și Barsabas, și pe Silas – bărbați cu rol de conducători în rândul fraților. 23 Au trimis prin ei următoarea scrisoare: „Apostolii și bătrânii, frații voștri, către frații dintre neamuri, care sunt în Antiohia, Siria și Cilicia. Salutări!^[10] (Fapte 23:26) 24 Fiindcă am auzit că unii care au plecat dintre noi, fără ca noi să le poruncim, v‑au tulburat prin cuvintele lor și v‑au necăjit sufletele, zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea, 25 am hotărât într‑un singur gând să alegem niște bărbați pe care să‑i trimitem la voi împreună cu preaiubiții noștri Barnabas și Pavel, 26 oameni care și‑au dăruit viața pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos. 27 Așadar, i‑am trimis pe Iuda și pe Silas, iar ei vă vor anunța, prin viu grai, aceleași lucruri. 28 Căci ni s‑a părut potrivit, Duhului Sfânt și nouă, să nu mai punem nicio altă povară asupra voastră, decât aceste lucruri necesare, 29 și anume: să vă feriți de ceea ce este jertfit idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de curvie – lucruri de care, dacă vă veți păzi, bine veți face! Fiți sănătoși!“ 30 Așadar, cei trimiși s‑au coborât în Antiohia și, după ce au adunat mulțimea, au înmânat scrisoarea. 31 Citind‑o, frații s‑au bucurat de mesajul de încurajare. 32 Iuda și Silas, fiind și ei profeți, i‑au încurajat pe frați și i‑au întărit prin multe cuvinte. 33 După ce au petrecut acolo câtva timp, au fost lăsați de către frați să plece în pace la cei care‑i trimiseseră. 34 Totuși, Silas a hotărât să rămână acolo. 35 Pavel și Barnabas au rămas în Antiohia și, împreună cu mulți alții, dădeau învățătură și vesteau Cuvântul Domnului.

Disputa dintre Pavel și Barnabas

36 După câteva zile, Pavel i‑a zis lui Barnabas: „Să ne întoarcem și să‑i vizităm pe frații din fiecare cetate în care am predicat Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac!“ 37 Barnabas voia să‑l ia cu ei și pe Ioan, numit Marcu, 38 dar Pavel considera că nu este bine să‑l ia cu ei pe acela care se depărtase de ei în Pamfilia și nu‑i mai însoțise în lucrare. 39 Disputa a fost atât de aprinsă, încât s‑au despărțit unul de altul. Barnabas l‑a luat pe Marcu și a plecat pe mare în Cipru, 40 iar Pavel l‑a ales pe Silas și a plecat, după ce a fost încredințat de frați în grija harului Domnului. 41 El a călătorit prin Siria și Cilicia, întărind bisericile.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Die Apostelversammlung in Jerusalem

1 Und einige kamen herab von Judäa und lehrten die Brüder: Wenn ihr euch nicht beschneiden lasst nach der Ordnung des Mose, könnt ihr nicht selig werden. (Gen 17:10; Gal 2:1; Gal 5:2) 2 Da nun Zwietracht entstand und Paulus und Barnabas einen nicht geringen Streit mit ihnen hatten, ordnete man an, dass Paulus und Barnabas und einige andre von ihnen nach Jerusalem hinaufziehen sollten zu den Aposteln und Ältesten um dieser Frage willen. 3 Und sie wurden von der Gemeinde geleitet und zogen durch Phönizien und Samarien und erzählten von der Bekehrung der Heiden und machten damit allen Brüdern und Schwestern große Freude. 4 Als sie aber nach Jerusalem kamen, wurden sie empfangen von der Gemeinde und von den Aposteln und von den Ältesten. Und sie verkündeten, wie viel Gott mit ihnen getan hatte. 5 Da traten einige von der Gruppe der Pharisäer auf, die gläubig geworden waren, und sprachen: Man muss sie beschneiden und ihnen gebieten, das Gesetz des Mose zu halten. 6 Da kamen die Apostel und die Ältesten zusammen, über diese Sache zu beraten. 7 Als man sich aber lange gestritten hatte, stand Petrus auf und sprach zu ihnen: Ihr Männer, liebe Brüder, ihr wisst, dass Gott vor langer Zeit unter euch bestimmt hat, dass durch meinen Mund die Heiden das Wort des Evangeliums hören und glauben. (Fapte 10:44; Fapte 11:15) 8 Und Gott, der die Herzen kennt, hat es bezeugt und ihnen den Heiligen Geist gegeben wie auch uns, 9 und er hat keinen Unterschied gemacht zwischen uns und ihnen und reinigte ihre Herzen durch den Glauben. 10 Warum versucht ihr denn nun Gott dadurch, dass ihr ein Joch auf den Nacken der Jünger legt, das weder unsre Väter noch wir haben tragen können? (Lu 11:46; Gal 5:1) 11 Vielmehr glauben wir, durch die Gnade des Herrn Jesus selig zu werden, auf gleiche Weise wie auch sie. (Gal 2:16; Ef 2:4) 12 Da schwieg die ganze Menge still und hörte Barnabas und Paulus zu, die erzählten, wie große Zeichen und Wunder Gott durch sie getan hatte unter den Heiden. 13 Danach, als sie schwiegen, antwortete Jakobus und sprach: Ihr Männer, liebe Brüder, hört mir zu! (Fapte 21:18; Gal 2:9) 14 Simon hat erzählt, wie zuerst Gott darauf geschaut hat, aus den Heiden ein Volk für seinen Namen zu gewinnen. 15 Und damit stimmen die Worte der Propheten überein, wie geschrieben steht: 16 »Danach will ich mich wieder zu ihnen wenden und will die zerfallene Hütte Davids wieder bauen, und ihre Trümmer will ich wieder aufbauen und will sie aufrichten, 17 auf dass die, die von den Menschen übrig geblieben sind, nach dem Herrn fragen, dazu alle Heiden, über die mein Name genannt ist, spricht der Herr, der tut, 18 was von Anbeginn bekannt ist.« 19 Darum meine ich, dass man die von den Heiden, die sich zu Gott bekehren, nicht beschweren soll, 20 sondern ihnen schreibe, dass sie sich enthalten sollen von Befleckung durch Götzen und von Unzucht und vom Erstickten^[1] und vom Blut. (Gen 9:4; Lev 17:10; Lev 18:6; Lev 19:4; Lev 19:29; Fapte 21:25)

Gen 9:4Lev 17:10Lev 18:6Lev 19:4Lev 19:29Fapte 21:25

21 Denn Mose hat von alten Zeiten her in allen Städten solche, die ihn predigen, und wird an jedem Sabbat in den Synagogen gelesen. (Fapte 13:15)

Die Beschlüsse der Apostelversammlung

22 Da beschlossen die Apostel und Ältesten mit der ganzen Gemeinde, aus ihrer Mitte Männer auszuwählen und mit Paulus und Barnabas nach Antiochia zu senden, nämlich Judas mit dem Beinamen Barsabbas und Silas, angesehene Männer unter den Brüdern. 23 Und sie gaben ein Schreiben in ihre Hand, also lautend: Wir, die Apostel und Ältesten, eure Brüder, grüßen die Brüder aus den Heiden in Antiochia und Syrien und Kilikien. 24 Weil wir gehört haben, dass einige von den Unsern, denen wir doch nichts befohlen hatten, euch mit Lehren irregemacht und eure Seelen verwirrt haben, 25 so haben wir, einmütig versammelt, beschlossen, Männer auszuwählen und zu euch zu senden mit unsern geliebten Brüdern Barnabas und Paulus, 26 Menschen, die ihr Leben eingesetzt haben für den Namen unseres Herrn Jesus Christus. 27 So haben wir Judas und Silas gesandt, die euch mündlich dasselbe mitteilen werden. 28 Denn es gefällt dem Heiligen Geist und uns, euch weiter keine Last aufzuerlegen als nur diese notwendigen Dinge: 29 dass ihr euch enthaltet vom Götzenopferfleisch und vom Blut und vom Erstickten und von Unzucht. Wenn ihr euch davor bewahrt, tut ihr recht. Lebt wohl! (1 Cor 6:13; 1 Cor 8:1)

Die Benachrichtigung der Gemeinde in Antiochia

30 Als man sie hatte ziehen lassen, kamen sie nach Antiochia und versammelten die Gemeinde und übergaben den Brief. 31 Als sie ihn lasen, wurden sie über den Zuspruch froh. 32 Judas aber und Silas, die selbst Propheten waren, ermahnten die Brüder und Schwestern mit vielen Reden und stärkten sie. (Fapte 11:27; Fapte 13:1) 33-34 Und als sie eine Zeit lang dort verweilt hatten, ließen die Brüder sie mit Frieden ziehen zu denen, die sie gesandt hatten.^[2] 35 Paulus und Barnabas aber blieben in Antiochia, lehrten und predigten mit vielen andern das Wort des Herrn.

Der Beginn der zweiten Missionsreise

36 Nach einigen Tagen sprach Paulus zu Barnabas: Lass uns wieder aufbrechen und nach unsern Brüdern und Schwestern sehen in allen Städten, in denen wir das Wort des Herrn verkündigt haben, wie es um sie steht. 37 Barnabas aber wollte, dass sie auch Johannes mit dem Beinamen Markus mitnähmen. (Fapte 12:12; Fapte 12:25) 38 Paulus aber hielt es nicht für richtig, jemanden mitzunehmen, der sie in Pamphylien verlassen hatte und nicht mit ihnen ans Werk gegangen war. (Fapte 13:13) 39 Und sie kamen scharf aneinander, sodass sie sich trennten. Barnabas nahm Markus mit sich und fuhr nach Zypern. 40 Paulus aber wählte Silas und zog fort, von den Brüdern der Gnade Gottes befohlen. 41 Er zog aber durch Syrien und Kilikien und stärkte die Gemeinden. (Gal 1:21)