Faptele Apostolilor 13 | Noua Traducere Românească

Noua Traducere Românească

Trimiterea lui Barnabas și a lui Saul

1 În biserica din Antiohia erau niște profeți și învățători: Barnabas, Simeon, numit și Niger^[1], Lucius din Cirena, Manaen – care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod – și Saul. 2 În timp ce slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt le‑a zis: „Puneți‑Mi deoparte pe Barnabas și pe Saul pentru lucrarea la care i‑am chemat!“ 3 Atunci, după ce au postit și s‑au rugat, și‑au pus mâinile peste ei și i‑au lăsat să plece.

În Cipru

4 Așadar, fiind trimiși de Duhul Sfânt, s‑au coborât în Seleucia, iar de acolo au plecat pe mare spre Cipru. 5 Când au ajuns la Salamis, au predicat Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Îl aveau cu ei și pe Ioan^[2], ca ajutor.^[3] (Fapte 12:25) 6 Au traversat toată insula până la Pafos, iar acolo au întâlnit un vrăjitor, profet mincinos, un iudeu pe nume Bar‑Isus, 7 care era cu proconsulul^[4] Sergius Paulus, un om inteligent. Proconsulul i‑a chemat la el pe Barnabas și pe Saul, căutând să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, 8 însă Elima – „Vrăjitorul“, căci așa se traduce numele lui – li se împotrivea și căuta să‑l abată pe proconsul de la credință. 9 Dar Saul, numit și Pavel^[5], fiind plin de Duhul Sfânt, s‑a uitat țintă la el 10 și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată ticăloșia, fiu al diavolului, dușman a tot ceea ce este drept, nu vei înceta să strâmbi căile drepte ale Domnului? 11 Acum iată, mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei mai vedea soarele până la o vreme!“ Și deodată a căzut peste el ceață și întuneric și a început să umble bâjbâind prin jur, căutând niște oameni care să‑l ducă de mână. 12 Atunci, văzând cele întâmplate, proconsulul a crezut, fiind uimit de învățătura Domnului.

În Antiohia Pisidiei

13 Pavel și cei ce erau cu el au plecat din Pafos pe mare și s‑au dus la Perga, în Pamfilia. Ioan însă a plecat de la ei și s‑a întors în Ierusalim. 14 Dar ei au plecat mai departe din Perga și au ajuns în Antiohia Pisidiei. În ziua de Sabat au intrat în sinagogă și s‑au așezat. 15 După citirea Legii și a Profeților, conducătorii sinagogii au trimis să le spună: – Bărbați, fraților, dacă aveți vreun cuvânt de încurajare pentru popor, vorbiți! 16 Pavel s‑a ridicat, a făcut semn cu mâna și a zis: – Bărbați israeliți și voi care vă temeți de Dumnezeu^[6], ascultați! (Fapte 10:2) 17 Dumnezeul acestui popor, Israel, i‑a ales pe strămoșii^[7] noștri. El a înălțat poporul la mare cinste în timpul peregrinării lui în țara Egiptului și i‑a scos de acolo cu braț întins. 18 Apoi, timp de aproape patruzeci de ani, i‑a suportat^[8] în pustie. (Deut 1:31) 19 Și, după ce a distrus șapte neamuri în țara Canaan, le‑a dat drept moștenire țara acestora. 20 Perioada aceasta s‑a întins pe aproape patru sute cincizeci de ani^[9]. După aceea le‑a dat judecători^[10], până la profetul Samuel. 21 Atunci ei au cerut un rege. Și Dumnezeu le‑a dat timp de patruzeci de ani pe Saul, fiul lui Chiș, din seminția lui Beniamin. 22 Apoi l‑a înlăturat pe Saul și l‑a ridicat ca rege pentru ei pe David, despre care a mărturisit: „L‑am găsit pe David, fiul lui Iese, ca fiind un om după inima Mea și care va împlini toate planurile Mele.“^[11] (1 Sam 13:14; Ps 89:20) 23 Din sămânța acestuia, Dumnezeu, după promisiunea Sa, a adus lui Israel un Mântuitor, pe Isus. 24 Înainte de venirea lui Isus, Ioan predicase botezul pocăinței întregului popor Israel. 25 Dar Ioan, în timp ce‑și încheia alergarea, zicea: „Cine presupuneți că sunt eu? Nu eu sunt Acela. Dar iată, după mine vine Cel Căruia eu nu sunt vrednic să‑I dezleg sandalele picioarelor!“ 26 Bărbați, fraților, fii ai neamului lui Avraam, și voi, care vă temeți de Dumnezeu, nouă ne‑a fost trimis cuvântul acestei mântuiri! 27 Însă locuitorii Ierusalimului și conducătorii lor nu L‑au recunoscut pe Isus și, prin faptul că L‑au condamnat, au împlinit rostirile profeților, care sunt citite în fiecare zi de Sabat. 28 Și, măcar că nu au găsit niciun motiv de condamnare la moarte, ei i‑au cerut lui Pilat să‑L omoare. 29 După ce au împlinit tot ce a fost scris cu privire la El, L‑au dat jos de pe lemn și L‑au pus într‑un mormânt. 30 Dar Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți; 31 El S‑a arătat timp de mai multe zile celor ce veniseră cu el din Galileea în Ierusalim și care acum sunt martorii Lui înaintea poporului. 32 Așadar, noi vă aducem această veste bună, potrivit căreia, promisiunea făcută strămoșilor noștri, 33 Dumnezeu a împlinit‑o pentru noi, copiii lor, înviindu‑L pe Isus, așa cum este scris în Psalmul al doilea: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te‑am născut!“^[12] (Ps 2:7) 34 Iar că L‑a înviat dintre cei morți, așa încât nu mai urmează să Se întoarcă în putrezire, a spus‑o astfel: „Vă voi da promisiunile sfinte, demne de încredere, făcute lui David.“^[13] (Is 55:3) 35 De aceea mai zice și în alt loc: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău^[14] să vadă putrezirea.“^[15] (Ps 16:10) 36 Însă David, după ce a slujit scopului lui Dumnezeu în generația sa, a adormit, a fost adăugat la părinții săi și a văzut putrezirea. 37 Dar Cel pe Care L‑a înviat Dumnezeu n‑a văzut putrezirea! 38 Să vă fie deci cunoscut, fraților,^[16] că prin El vi se vestește iertarea păcatelor. Și, de toate lucrurile de care n‑ați putut fi îndreptățiți^[17] prin Legea lui Moise, 39 este îndreptățit, prin El, oricine crede. 40 Vedeți deci ca nu cumva să vi se întâmple ceea ce s‑a spus în Profeți: 41 „Uitați‑vă, disprețuitorilor, uimiți‑vă și pieriți! Căci în zilele voastre fac o lucrare, o lucrare pe care nicidecum n‑ați crede‑o dacă v‑ar povesti‑o cineva!“^[18] (Hab 1:5; Hab 2:1; Hab 2:3; Hab 2:5)

Hab 1:5Hab 2:1Hab 2:3Hab 2:5

42 În timp ce ieșeau, Barnabas și Saul au fost rugați să vorbească despre aceste lucruri și în următoarea zi de Sabat. 43 După ce s‑a dat drumul adunării, mulți dintre iudeii și prozeliții devotați i‑au urmat pe Pavel și Barnabas, care stăteau de vorbă cu ei, convingându‑i să rămână în harul lui Dumnezeu. 44 În următoarea zi de Sabat, aproape toată cetatea s‑a adunat ca să audă Cuvântul Domnului. 45 Dar iudeii, când au văzut mulțimile, s‑au umplut de invidie. Ei vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, batjocorindu‑l. 46 Însă Pavel și Barnabas au vorbit cu îndrăzneală și au zis: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia să vă fie spus mai întâi vouă, dar, fiindcă voi îl respingeți și vă judecați astfel ca fiind nedemni de viața veșnică, iată că ne întoarcem spre neamuri. 47 Căci așa ne‑a poruncit Domnul: «Te‑am pus o lumină pentru neamuri, ca să fii mântuire până la marginea pământului!»“^[19] (Is 49:6) 48 Neamurile s‑au bucurat când au auzit lucrul acesta și au slăvit Cuvântul Domnului. Și toți cei ce erau desemnați pentru viață veșnică au crezut. 49 Cuvântul Domnului era purtat prin toată regiunea. 50 Dar iudeii au incitat atât femeile devotate și influente, cât și fruntașii cetății, și au stârnit o persecuție împotriva lui Pavel și a lui Barnabas. Și ei i‑au alungat din hotarele lor. 51 Pavel și Barnabas și‑au scuturat praful de pe picioare împotriva acestora și s‑au dus în Iconia. 52 Ucenicii erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt.

Lutherbibel 2017

de la Deutsche Bibelgesellschaft

Der Beginn der ersten Missionsreise

1 Es waren aber in Antiochia in der Gemeinde Propheten und Lehrer, nämlich Barnabas und Simeon, genannt Niger, und Luzius von Kyrene und Manaën, der mit dem Landesfürsten Herodes erzogen worden war, und Saulus. (Fapte 11:27; 1 Cor 12:28) 2 Als sie aber Gottesdienst hielten und fasteten, sprach der Heilige Geist: Sondert mir aus Barnabas und Saulus zu dem Werk, zu dem ich sie berufen habe. (Fapte 9:15) 3 Da fasteten sie und beteten und legten ihnen die Hände auf und ließen sie ziehen. (Fapte 6:6)

Auf der Insel Zypern

4 Nachdem sie nun ausgesandt waren vom Heiligen Geist, kamen sie nach Seleukia und von da zu Schiff nach Zypern. 5 Und als sie in die Stadt Salamis kamen, verkündigten sie das Wort Gottes in den Synagogen der Juden; sie hatten aber auch Johannes als Gehilfen bei sich. (Fapte 12:12; Fapte 12:25) 6 Als sie die ganze Insel bis nach Paphos durchzogen hatten, trafen sie einen Zauberer und falschen Propheten, einen Juden, der hieß Barjesus; 7 der war bei dem Statthalter Sergius Paulus, einem verständigen Mann. Dieser rief Barnabas und Saulus zu sich und begehrte, das Wort Gottes zu hören. 8 Da widerstand ihnen der Zauberer Elymas – denn so wird sein Name übersetzt – und versuchte, den Statthalter vom Glauben abzuhalten. 9 Saulus aber, der auch Paulus heißt, voll Heiligen Geistes, sah ihn an 10 und sprach: Du Sohn des Teufels, voll aller List und aller Bosheit, du Feind aller Gerechtigkeit, hörst du nicht auf, krumm zu machen die geraden Wege des Herrn? 11 Und nun siehe, die Hand des Herrn kommt über dich, und du sollst blind sein und die Sonne eine Zeit lang nicht sehen! Auf der Stelle fiel Dunkelheit und Finsternis auf ihn, und er ging umher und suchte jemanden, der ihn an der Hand führte. 12 Als der Statthalter sah, was geschehen war, wurde er gläubig und verwunderte sich über die Lehre des Herrn.

In Antiochia in Pisidien

13 Paulus aber und die um ihn waren, fuhren von Paphos ab und kamen nach Perge in Pamphylien. Johannes aber trennte sich von ihnen und kehrte zurück nach Jerusalem. (Fapte 12:12; Fapte 15:38) 14 Sie aber zogen von Perge weiter und kamen nach Antiochia in Pisidien und gingen am Sabbat in die Synagoge und setzten sich. 15 Nach der Lesung aber des Gesetzes und der Propheten schickten die Vorsteher der Synagoge zu ihnen und ließen ihnen sagen: Ihr Männer, liebe Brüder, wollt ihr etwas reden und das Volk ermahnen, so sagt es. (Fapte 15:21) 16 Da stand Paulus auf und winkte mit der Hand und sprach: Ihr Männer von Israel und ihr Gottesfürchtigen^[1], hört zu! 17 Der Gott dieses Volkes Israel hat unsre Väter erwählt und das Volk groß gemacht in der Fremde, im Lande Ägypten, und mit starkem Arm führte er sie von dort heraus. (Ex 12:37; Ex 12:40; Ex 14:8) 18 Und vierzig Jahre lang trug er sie in der Wüste (Num 14:34; Ps 106:13) 19 und vernichtete sieben Völker in dem Land Kanaan und gab ihnen deren Land zum Erbe, (Deut 7:1; Ios 14:2) 20 für etwa vierhundertfünfzig Jahre. Danach gab er ihnen Richter bis zum Propheten Samuel. (Jud 2:16; 1 Sam 3:20) 21 Und von da an baten sie um einen König; und Gott gab ihnen Saul, den Sohn des Kisch, einen Mann aus dem Stamm Benjamin, für vierzig Jahre. (1 Sam 8:5; 1 Sam 10:21) 22 Und als er diesen verworfen hatte, erhob er David zu ihrem König, von dem er bezeugte: »Ich habe David gefunden, den Sohn Isais, einen Mann nach meinem Herzen, der soll meinen ganzen Willen tun.« (1 Sam 16:13; Ps 89:21) 23 Aus dessen Geschlecht hat Gott, wie er verheißen hat, Jesus kommen lassen als Heiland für das Volk Israel, (2 Sam 7:12; Is 11:1; Lu 16:16) 24 nachdem Johannes, bevor Jesus auftrat, dem ganzen Volk Israel die Taufe der Buße gepredigt hatte. (Lu 3:3; Fapte 19:4) 25 Als aber Johannes seinen Lauf vollendete, sprach er: Ich bin nicht der, für den ihr mich haltet; aber siehe, er kommt nach mir, dessen Schuhriemen zu lösen ich nicht wert bin. (Lu 3:16; Ioan 1:20; Ioan 1:27) 26 Ihr Männer, liebe Brüder, ihr Söhne aus dem Geschlecht Abrahams und ihr Gottesfürchtigen, uns ist das Wort dieses Heils gesandt. 27 Denn die Einwohner von Jerusalem und ihre Oberen haben, weil sie Jesus nicht erkannten, die Worte der Propheten, die an jedem Sabbat vorgelesen werden, mit ihrem Urteil erfüllt. (Lu 23:34; Ioan 16:3) 28 Und obwohl sie nichts an ihm fanden, das den Tod verdient hätte, baten sie doch Pilatus, ihn zu töten. (Lu 23:22) 29 Und als sie alles vollendet hatten, was von ihm geschrieben steht, nahmen sie ihn von dem Holz und legten ihn in ein Grab. (Lu 23:52) 30 Aber Gott hat ihn auferweckt von den Toten; (Fapte 3:15) 31 und er ist an vielen Tagen denen erschienen, die mit ihm von Galiläa hinauf nach Jerusalem gegangen waren; die sind jetzt seine Zeugen vor dem Volk. (Fapte 1:3; Fapte 1:22) 32 Und wir verkündigen euch die Verheißung, die an die Väter ergangen ist, 33 dass Gott sie uns, ihren Kindern, erfüllt hat, indem er Jesus auferweckte; wie denn im zweiten Psalm geschrieben steht: »Du bist mein Sohn, heute habe ich dich gezeugt.« 34 Dass er ihn aber von den Toten auferweckt hat und ihn nicht der Verwesung überlassen wollte, hat er so gesagt: »Ich will euch die Gnade, die David verheißen ist, treu bewahren.« (Fapte 2:27) 35 Darum sagt er auch an einer andern Stelle: »Du wirst nicht zugeben, dass dein Heiliger die Verwesung sehe.« 36 Denn nachdem David den Menschen seiner Zeit gedient hatte, ist er nach dem Willen Gottes entschlafen und zu seinen Vätern versammelt worden und hat die Verwesung gesehen. 37 Der aber, den Gott auferweckt hat, der hat die Verwesung nicht gesehen. 38 So sei euch nun kundgetan, ihr Männer, liebe Brüder, dass euch durch ihn Vergebung der Sünden verkündigt wird; und in all dem, worin ihr durch das Gesetz des Mose nicht gerecht werden konntet, (Fapte 10:43; Ro 8:3) 39 ist der gerecht gemacht, der an ihn glaubt. (Ro 10:4; Gal 2:16) 40 Seht nun zu, dass nicht über euch komme, was in den Propheten gesagt ist: 41 »Seht, ihr Verächter, und wundert euch und werdet zunichte! Denn ich tue ein Werk zu euren Zeiten, das ihr nicht glauben werdet, wenn es euch jemand erzählt.« 42 Als sie aber hinausgingen, baten die Leute, dass sie am nächsten Sabbat noch einmal von diesen Dingen redeten. 43 Und als die Versammlung auseinanderging, folgten viele Juden und fromme Proselyten^[2] Paulus und Barnabas. Diese sprachen mit ihnen und ermahnten sie, dass sie bleiben sollten in der Gnade Gottes. 44 Am folgenden Sabbat aber kam fast die ganze Stadt zusammen, das Wort Gottes zu hören. 45 Als aber die Juden die Menge sahen, wurden sie neidisch und widersprachen dem, was Paulus sagte, und lästerten. 46 Paulus und Barnabas aber sprachen frei und offen: Euch musste das Wort Gottes zuerst gesagt werden; da ihr es aber von euch stoßt und achtet euch selbst nicht wert des ewigen Lebens, siehe, so wenden wir uns zu den Heiden. (Mat 10:5; Lu 9:3; Fapte 3:25) 47 Denn so hat uns der Herr geboten: »Ich habe dich zum Licht der Heiden gemacht, dass du das Heil seist bis an das Ende der Erde.« (Lu 2:32) 48 Als das die Heiden hörten, wurden sie froh und priesen das Wort des Herrn, und alle wurden gläubig, die zum ewigen Leben bestimmt waren. (Ro 8:29) 49 Und das Wort des Herrn breitete sich aus in der ganzen Gegend. 50 Aber die Juden hetzten die gottesfürchtigen vornehmen Frauen und die Oberen der Stadt auf und stifteten eine Verfolgung an gegen Paulus und Barnabas und vertrieben sie aus ihrem Gebiet. (2 Tim 3:11) 51 Sie aber schüttelten den Staub von ihren Füßen zum Zeugnis gegen sie und kamen nach Ikonion. (Lu 9:5; Lu 10:10; Fapte 18:6) 52 Die Jünger aber wurden erfüllt von Freude und Heiligem Geist.